Lidl inaugurează cel mai mare centru logistic din portofoliul său, în comuna Fundeni, județul Călărași.  Amplasat strategic în apropierea autostrăzii A2, noul depozit va deservi aprovizionarea a peste 55 de magazine din Sudul Capitalei și zona de sud și sud-est a țării. Cel de-al șaselea depozit regional aduce distanța medie de la depozite la magazinele Lidl la 119 km, cu scopul de a scurta drumul mărfurilor până la magazine, creșterea calității produselor la raft, reducerea stocului din magazine și reducerea nivelului de poluare pe durata transportului. Lidl România folosește, în acest scop, în premieră, trei camioane electrice operate de Blue River. De asemenea, operațiunile logistice în depozit au fost optimizate la maximum, iar alocarea camioanelor la rampă se face automat, când șoferul ajunge la depozit, în funcție de poarta cea mai apropiată de locul unde este stocată marfa pe care urmează să o încarce.

O premieră pentru Lidl o reprezintă și pictura murală pe circa 6.000 m2 de panouri care formează două dintre laturile construcției, realizată integral din vopsea ecologică Airlite, care contribuie la purificarea aerului.

Cel de-al șaselea sediu regional se întinde pe o suprafață totală construită de peste 56.000 m2 și o suprafață a terenului de peste 173.000 m2, fiind astfel cel mai mare depozit din portofoliul Lidl. Amplasată în apropierea autostrăzii A2, clădirea este un punct logistic extrem de important pentru eficientizarea procesului de distribuție în zona de sud și sud – est a țării și în paralel pentru reducerea impactului negativ asupra mediului, generat de transportul logistic. În plus, cu scopul de a reduce amprenta de carbon generată de aprovizionarea magazinelor, începând cu 2021, Lidl a implementat soluția digitală Quintiq, care ajută la eficientizarea transportului prin comunicarea permanentă a ratei de utilizare a camioanelor și a timpilor de livrare.

„Eficiența face parte din strategia noastră de business sustenabil, așadar aplicăm acest principiu în toate domeniile noastre de activitate, inclusiv în expansiune și vânzări. Pentru că suntem la cel de-al șaselea depozit din portofoliul nostru, experiența ne-a oferit ocazia să testăm și să dezvoltăm mai multe soluții care ne permit să optimizăm timpii de aprovizionare a magazinelor, să avem o și mai mare acuratețe a stocurilor de produse și totodată să reducem amprenta de carbon generată de activitatea din depozit”, a spus Cezar Rotaru, Director Sediul Regional Fundeni, Lidl România.

Cu scopul de a eficientiza procesul de stocare și distribuție a produselor în magazine, depozitul logistic din Fundeni se remarcă printr-o serie de soluții și măsuri precum: sistemul ALMA, un instrument care permite gestionarea eficientă a procesului de încărcare și descărcare a camioanelor, sistemul de rafturi gravitaționale de tip PDR, o soluție prin care se eficientizează spațiul de depozitare, și un sistem LPV de rotire a paleților – o soluție de gestionare a stocurilor de produse care au termen de valabilitate scurt, măsură care permite totodată și reducerea risipei alimentare în cadrul depozitului.

Mai mult, în cadrul noului depozit din Fundeni s-au implementat o serie de soluții alternative atât pentru economisirea energiei, cât și pentru reducerea cantității de emisii de dioxid de carbon din transport. De exemplu, noul sediu regional este dotat cu 2650 de panouri solare, care au capacitatea de a produce în jur de 30% din cantitatea de energie destinată funcționării clădirii. În plus, centrul logistic este dotat cu o stație de încărcare electrică, destinată să alimenteze camioane, mai ales că unul dintre furnizorii de transport ai Lidl, compania Blue River, a cumpărat trei camioane electrice în 2022 – au autoșasiu Scania – și prima lună a lui 2023: un autoșasiu frigorific Mercedes-Benz și un autotractor Volvo Trucks. Alternativ, odată cu inaugurarea acestei clădiri, retailerul construiește în premieră o stație de alimentare CNG (Gaz Natural Comprimat) destinată unei părţi din flota de camioane care transportă marfă pentru magazinele Lidl.

În linie cu demersurile de reducere a impactului clădirilor asupra mediului, odată cu noul centru logistic din Fundeni, Lidl România inaugurează și o pictură murală de peste 6000 m2, amplasată pe două dintre laturile clădirii. Pictura a fost realizată de artistul Irlo, în parteneriat cu The Institute, și a fost creată integral din vopsea ecologică Airlite, care are rolul de a purifica aerul din apropierea clădirii. Astfel, această vopsea reduce poluarea din aer atunci când este expusă la lumina naturală, eliminând anual aproximativ 330 kg de oxizi de azot. Mai mult, anulează zilnic efectul a 1294 autoturisme Euro 6 benzină sau 970 autoturisme Euro 6 diesel și ține locul a 240 de arbori.

Inaugurarea celui mai mare depozit logistic din portofoliul Lidl are un impact pozitiv și asupra economiei locale, prin crearea a peste 250 de locuri de muncă, atât în zona operațională, cât și în cea administrativă.

Compania de transport bucureșteană Blue River își completează flota de camioane electrice cu un autotractor Volvo FH propulsat electric gratie unui pachet de 6 baterii care oferă o capacitate de încărcare de 540 kWh.

Blue River este singurul transportator care deține 3 camioane electrice, doua autocamioane de distribuție Scania si Mercedes-Benz, si, de azi, si un autotractor Volvo FH pe baterii electrice. Este vorba de un camion cu greutate totala de 40 tone, cu o autonomie de 300 km, livrat cu un încărcător care are o capacitate de încărcare de pina la 250 kWh la curent continuu.

Camionul va fi folosit intensiv, in trei schimburi, cu un număr de 3-4 livrări pe zi in rețeaua de distribuție Lidl Romania. Camionul se încarcă la depozitul clientului astfel încât sa depășească un rulaj de 130.000 km/an.

Alexandru Paun, directorul general al Blue River, a mulțumit partenerului sau Lidl Romania, pentru curajul și determinarea de a susține un transport cu adevărat ecologic al produselor comercializate in magazinele retailerului german.

Blue River a devenit in ultimii 5 ani pionier in transportul sustenabil prin achiziția a 20 de camioane alimentate cu CNG, care activează pe rute interne și internaționale. Iar achizițiile de camioane electrice vor fi completate curând de achiziția unei semiremorci pe măsura, frigorifica, cu agregat electric, astfel încât transportul se va face 100% electric.

In plus, toate mijloacele auto pentru angajați sunt cu propulsie electrica.

“Dorim sa oferim in Romania servicii de calitate pe care putini alți transportatori romani le pot oferi”, a spus Alexandru Paun, director general Blue River, o companie cu 22 de ani de activitate.

Blue River a fost întotdeauna un deschizător de drumuri, in 2018 fiind prima companie de transport din Romania care a testat lucrul cu șoferi asiatici.

Blue River crede foarte mult in autovehicule electrice și este gata sa încerce și alte tehnologii pentru un transport sustenabil de îndată ce vor fi disponibile.

Volvo Group a înregistrat in 2022 comenzi pentru 4.892 de unități, din care 2194 de vehicule au fost deja livrate in ultimele 12 luni (inclusiv autobuzele echipamente de construcții).

Numai anul trecut s-au livrat 555 autocamioane electrice la nivel mondial.

Volvo Group e lider de piata pe segmentul de autovehicule electrice in toată lumea, inclusiv in Europa.