La grupajele de mărfuri pentru export pot fi utilizate mai multe declaraţii vamale de tranzit întocmite la diverse birouri vamale de plecare (încărcare), pe acelaşi mijloc de transport. Când biroul vamal de plecare decide să aplice sigilii, acestea se menţionează pe toate declaraţiile de tranzit care însoţesc transportul. De asemenea, există posibilitatea grupării partidelor de marfă vămuite la export în diferite birouri, cu depunerea unei singure declaraţii de tranzit, la ultimul birou de încărcare, a precizat Raluca Mocănescu, director al Direcţiei de Reglementări Vamale din cadrul Direcției Generale a Vămilor (DGV), în cadrul videoconferinței „Primele 100 de zile după Brexit: Soluții și provocări vamale și din perspectiva TVA“, organizată de EY România.

În ceea ce priveşte grupajele de mărfuri la import, pe acelaşi mijloc de transport pot fi încărcate mărfuri însoţite de mai multe declaraţii de tranzit cu diferite birouri de destinaţie (descărcare). Sigiliile aplicate pe mijlocul de transport se menţionează pe toate declaraţiile de tranzit care însoţesc transportul. Însă, pentru eficientizarea transportului, pentru toate partidele de marfă din mijlocul de transport se poate întocmi o singură declaraţie de tranzit cu un birou de destinaţie din România. La acest birou, transportul se deconsolidează, se efectuează formalităţile de vămuire pentru partidele de marfă destinate acestuia, iar pentru celelalte partide se depun alte declaraţii de tranzit către birourile de destinaţie finale. „Pentru a eficientiza transporturile în regim de grupaj, legislaţiile naţionale şi unionale permit aplicarea directă a unor anumite simplificări, cum ar fi posibilitatea obţinerii liberului de vamă la import, utilizând menţiunea «Diverşi» în caseta 8 din Declaraţia vamală, cu anexarea listei tuturor destinatarilor şi deci depunerea unei singure declaraţii vamale pentru tot grupajul. Asta ar însemna timpi mai mici de aşteptare în vamă pentru transportatori şi importatori faţă de vămuirea standard. Una dintre recomandări, pentru ca transportatorii să nu ţină pe loc mijloacele de transport de grupaj, ar fi ca mărfurile să fie descărcate şi plasate sub regim de depozitare temporară, dar pentru asta e necesar ca importatorul sau comisionarul său vamal să deţină un perimetru de depozitare temporară autorizat de autoritatea vamală“, subliniază Cosmin Dincă, din cadrul Departamentului de Impozite Indirecte al EY România.

Federația Națională a Transporturilor Rutiere din Franța (FNTR) este de părere că principalul risc pe termen mediu și lung al acordului de cooperare dintre UE și Marea Britanie constă în potențialele divergențe dintre reglementările celor două regiuni – chiar dacă acum există un angajament de respectare a normelor concurenței echitabile. De exemplu, în ceea ce privește problemele referitoare la mediu, ce perspective au vinieta britanică sau normele referitoare la emisiile de CO2 dacă se vor impune măsuri diferite față de cele din UE? Marea Britanie a acceptat să nu reducă standardele europene sociale, de mediu și climatice în vigoare la 31 decembrie 2020 și să se adapteze la evoluția lor, iar în cazul în care aceste angajamente nu sunt îndeplinite va fi nevoie de reechilibrare.

FNTR este în contact permanent cu autoritățile vamale franceze, care au făcut eforturi importante în ultimele luni pentru a informa companiile de transport în legătură cu modificările apărute, și colaborează și cu asociații profesionale similare din Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Marea Britanie, Irlanda, și cu IRU, astfel încât să sprijine și de acum înainte operatorii și din punctul de vedere al formalităților vamale.

Legislația europeană referitoare la timpii de condus și de odihnă, tahograf, acces la profesie, detașarea lucrătorilor este adoptată de legislația britanică, ceea ce este important pentru o concurență loială între firmele din cele două regiuni. Dar operatori din UE nu mai sunt autorizați decât pentru două operațiuni de cabotaj în Marea Britanie, în loc de trei până acum.

Un alt punct important este recunoașterea de comun acord a licențelor de transport. Britanicii recunosc licența comunitară și membrii UE recunosc licența de transport britanică, dar supravegherea aplicării Tratatului rămâne necesară în continuare.