Conform datelor furnizate de TimoCom, în perioada 21 martie-19 aprilie 2023, raportul dintre cantitatea de mărfuri și numărul de camioane pentru export din România a fost de 9/91, în ușoară creștere față de luna anterioară, când fusese de 8/92, și mult mai jos decât la final de 2022 (19/81).
Opt relații au înregistrat creșteri ale acestui raport, cele mai mari fiind cu Polonia (de la 10/90 la 14/86) și Austria (de la 3/97 la 6/94), Germania și Italia s-au menținut la 13/87, respectiv 31/69, iar Belgia și Marea Britanie au scăzut de la 5/95 la 2/98, respectiv de la 5/95 la 4/96.
Relațiile cu cel mai mare raport între numărul de mărfuri și cel de camioane la export sunt în continuare Italia (31/69), la distanță de Ungaria (14/86) și de Polonia, tot cu 14/86, care ia locul Germaniei, aflate în topul acestui clasament în luna anterioară. Iar relațiile cu cel mai scăzut raport sunt Belgia (2/98) și, ca și în luna anterioară, Spania și Olanda, ambele cu 3/97.
La importurile în România raportul dintre mărfuri și camioane a fost, pentru a șaptea lună consecutivă, în scădere, ajungând la 11/89, față de 13/87 în luna anterioară. Totuși, patru relații au înregistrat creșteri: Ungaria de la 12/88 la 17/83, Italia de la 12/88 la 14/86, Austria de la 9/91 la 10/90, Franța de la 4/96 la 5/95. Trei relații și-au menținut raportul din luna anterioară – Germania (5/95), Spania (6/94) și Cehia (13/87) – iar dintre celelalte cinci, care au cunoscut scăderi, unele au avut scăderi mari, și de aici și media totală inferioară celei de luna trecută: Polonia de la 26/74 la 15/85, Olanda de la 17/83 la 9/91 și Bulgaria de la 40/60 la 35/65. Țările cu cel mai mic raport dintre mărfuri și camioane la import sunt Marea Britanie (2/98) și Belgia, Germania, și Franța, toate cu 5/95. Iar țările cu cel mai mare raport sunt în continuare Bulgaria (35/65) și Polonia (15/85), cărora față de luna anterioară li se adaugă Ungaria (17/83).
După o lună în care raportul dintre mărfuri și camioane la export din România a fost mai mic decât cel de la import (27/73, față de 32/68) și o lună în care a fost mai mare (37/63, față de 34/66), în perioada 21 iulie-19 august s-a înregistrat același raport, de 29/71, și la export șți la import, în scădere față de luna anterioară pe ambele sensuri. În condițiile în care lipsa de camioane și de șoferi este una dintre cele mai mari probleme din transportul european, nu ne putem gândi, ca principal motiv pentru scăderea numărului de mărfuri față de numărul de camioane, decât la perioada de concedii din vest și, eventual, la perturbarea aprovizionării cu anumite componente și materii prime necesare producției.
Cele mai multe relații au înregistrat o scădere a raportului dinte mărfuri și camioane la export, cele mai mari scăderi fiind cu Franța (de la 56/44 la 31/69) și Germania (de la 51/49 la 30/70), adică principalii producători europeni și două dintre țările cu care România are cele mai substanțiale schimburi comerciale. Iar cele mai mici scăderi au fost cu Ungara (de la 54/46 la 53/47), Belgia (de la 12/88 la 7/93) și Marea Britanie (de la 27/73 la 22/78). Creșteri s-au înregistrat pe relațiile cu Bulgaria (de la 49/51 la 54/46) și Olanda (de la 11/89 la 12/88).
Relațiile cu cele mai mari rapoarte dintre mărfuri și camioane la export sunt Germania, Franța și Ungaria – la fel ca în luna anterioară și exact în aceeași ordine – iar relațiile cu cele mai mici rapoarte între mărfuri și camioane sunt Spania (13/87), Olanda și Belgia – la fel ca în luna anterioară, dar cu inversarea locurilor între Olanda și Belgia.
La import două relații au înregistrat creșteri ale raportului dintre mărfuri și camioane față de luna anterioară, deși nesemnificative: Marea Britanie (de la 7/93 la 8/92) și Italia (de la 32/68 la 34/66), iar Polonia s-a menținut la 75/25. Dintre celelalte relații, cele mai mici scăderi au fost cu Belgia (de la 15/85 la 11/89), Spania (de la 12/88 la 8/92) și Franța (de la 15/85 la 12/88) și cele mai mari, cu Cehia (de la 56/44 la 41/59), Austria (de la 32/68 la 19/81) și Germania (de la 24/76 la 15/85).
Cele mai mari rapoarte dintre mărfuri și camioane pentru import se înregistrează, ca de obicei, pe relațiile Polonia, Bulgaria (75/25) și Cehia, iar cele mai mici rapoarte dintre mărfuri și camioane au fost în Marea Britanie, Spania și Belgia.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit