Arocs este camionul de constructii robust și durabil de la Mercedes-Benz Trucks, conceput pentru lucrări dificile. În viitor, va fi disponibil și ca vehicul electric propulsat de baterii, în urma cooperării cu Paul Group, care, conform propriilor declarații, este unul dintre liderii pieței europene în domeniul construcției de vehicule speciale.
Compania va electrifica vehiculele livrate de Mercedes-Benz Trucks, de la fabrica de camioane din Wörth, la sediul său din Vilshofen, lângă Passau, Germania, prin montarea unui grup motopropulsor electric. Paul Group a optat pentru o soluție de motor central electrificat. În acest fel, axele planetare ale Arocs, care și-au dovedit eficiența, vor continua să ofere garda la sol mărită și mobilitatea off-road necesare în utilizarea pe șantiere.
„Prototipul Arocs cu baterii electrice” în configurație 8×4, cu cabină ClassicSpace, prezentat la Bauma din München este echipat cu betonieră electrică ETM-905, cu un volum de nouă metri cubi, de la LIEBHERR-Mischtechnik, ce își trage energia din bateriile Arocs printr-o priză de putere. Acest vehicul cu nivel redus de zgomot este ideal în special în șantierele din zonele urbane și din centrul orașelor.
Paul Group specifică o putere continuă de peste 300 kW și o putere maximă de peste 400 kW pentru trenul electric de propulsie al vehiculului. Arocs cu baterii electrice poate fi configurat cu șase sau șapte pachete de baterii, fiecare cu câte 60 kWh de energie utilizabilă. Astfel, este posibilă o autonomie de peste 200 km. Două baterii (în cazul pachetelor de 6) sau 3 (în cazul pachetelor de 7) sunt situate într-un turn în spatele cabinei. Bateriile rămase sunt instalate pe șasiu. Arocs propulsat de baterii are un sistem electric la bord de 800 V și, potrivit Paul Group, poate fi încărcat de la 20 la 80% la o stație de încărcare de 150 kW în aproximativ 1,5 ore (valabil pentru pachetul cu șase baterii). Încărcarea AC va fi, de asemenea, disponibilă. Până la sfârșitul anului 2023, în seria limitată, vor fi disponibile configurații flexibile cu 3 și 4 axe pentru autobetoniere Liebherr, platforme și basculante. Vânzările se vor face prin compania Paul Group, care va prelua de asemenea și toate lucrările de service și întreținere a vehiculelor. Modelul va fi disponibil inițial în Germania.
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit