În Uniunea Europeană circulă 6,2 milioane de vehicule comerciale de tonaj mediu şi greu, care au o vârstă medie de 13 ani, se arată într-un raport al Asociaţiei Producătorilor Europeni de Autovehicule (ACEA). Aproximativ 98% dintre aceste camioane sunt diesel şi doar 2.300 (0,04%) din total rulează fără emisii poluante.

Constructorii de camioane estimează că pentru a atinge obiectivele Comisiei Europene (CE) de reducere a poluării cu 30% până în 2030 ar trebui să intre în operare în jur de 200.000 de vehicule cu zero emisii. Acest lucru ar necesita însă o creştere de 100% a vânzărilor în mai puţin de 10 ani.

În Strategia de Mobilitate publicată recent de CE se menţionează obiectivul de a înlocui circa 80.000 de camioane nepoluante până în 2030, însă acest număr este mult subdimensionat.

„Producătorii de camioane sunt decişi să ofere vehicule cu zero emisii şi să susţină creşterea numărului acestora în piaţă, însă nu vor putea face de unii singuri o schimbare aşa de radicală”, a declarat Eric-Mark Huitema, director general ACEA.

Pentru a face camioanele cu zero emisii prima opţiune a operatorilor de transport este nevoie de intervenţia statelor membre, prin introducerea unui sistem de taxare corelat cu emisiile de dioxid de carbon, dar şi prin investiţii masive în reţele de alimentare pentru tehologiile alternative implementate.

In aceasta toamna, Agentia Olandeza pentru Intreprinderi (RVO) va publica noua schema de subventii DKTI (German Climate Technology Initiative). 
Antreprenorii pot aplica pentru subventii pentru a folosi camioane electrice sau infrastructura de alimentare si astfel RVO raspunde unei cerinte pe care a primit-o tot mai des in ultimul timp, aceea de a incuraja cresterea numarului de camioane ecologice aflate in exploatare. 
Noua schema DKTI functioneaza pe principiul "primul venit, primul servit", deci este important ca doritorii sa nu astepte ca schema sa fie publicata, ci sa actioneze inainte de asta pregatind in avans proiectul pentru a avea sanse mai mari sa primeasca subventiile respective cand schema este facuta public.