Volvo Trucks este pregătit să își sprijine clienții pe drumul electrificării, iar 2026 vine cu proiecte interesante pe partea de vehicule electrice în România, care urmează să fie comunicate în scurt timp. Primele achiziții au fost făcute separat de schema de ajutor de stat, care încă nu este în derulare, dar după ce aceasta din urmă va putea fi accesată, cel mai probabil vânzările de camioane electrice vor fi impulsionate.
Pe lângă sprijinul financiar, care este foarte important, un alt argument în cumpărarea de vehicule cu zero emisii vor fi scutirile de taxe de care vor beneficia operatorii la accesul în orașe. „Munca de consultanță este foarte importantă în acest moment, pentru că transportatorii trebuie să înțeleagă dacă achiziția de camioane electrice le va aduce beneficii în operare și din punct de vedere al costurilor. Diferența de preț dintre camionul electric și modelul similar diesel este dublă. Prin urmare, comunicarea și analiza temeinică a profilului de business sunt foarte importante”, a explicat Fredrik Ohlsson, managing director Volvo Romania.
Electrificarea transportului de marfă se face într-un ritm diferit la nivel european, iar România nu s-a numărat printre țările unde trecerea la vehicule grele cu zero emisii a fost susținută de la început. Dar premisele sunt încurajatoare, plus că proiectele de infrastructură rutieră oferă multă încredere investitorilor.
Asociația transportatorilor danezi ITD recomandă creșterea lungimii maxime admise a combinațiilor modulare și, pentru a-și susține punctul de vedere în fața ministrului transporturilor din Danemarca, i-a împărtășit detalii din experiența unor firme care au în teste astfel de ansambluri.
Asta după ce ministrul s-a arătat deschis să analizeze mai atent dacă actualele limite de lungime pentru combinațiile modulare reprezintă un obstacol în calea noilor tehnologii (camioanele electrice) și a adoptării unor soluții mai bune în transportul rutier de marfă.
ITD apreciază poziția ministrului și amintește că în prezent camioanele electrice pot fi utilizate doar în combinație cu tipurile 1 și 4 de trenuri modulare, deoarece numai ele au loc pentru baterii, în timp ce pentru tipurile 2 și 3 de trenuri modulare este vorba despre un autotractor scurt, unde modulele de baterii nu pot fi încadrate cu respectarea limitelor de lungime actuale. Deci este nevoie de o altă soluție.
Pentru combinațiile cu remorcă de tip 2 și 3 folosirea camioanelor electrice necesită un ampatament mai mare al acestora, ceea ce mărește distanța dintre partea frontală și șaua de cuplare și duce la o prelungire totală a ansamblului care nu este permisă în cadrul limitei legale de lungime de 25,25 m. Dar o limită crescută la 26,75 m va promova tranziția verde.
În practică, asta înseamnă că autotractoarele electrice nu pot fi utilizate în combinațiile modulare 2 și 3 decât în cazul în care una dintre remorci este mai scurtă decât acum. Dar această soluție nu este realistă pentru transportatorii danezi, arată ITD, deoarece cei mai mulți dintre ei folosesc module standard, care au fost valabile de la introducerea combinațiilor modulare în 2008, iar scurtarea unei remorci ar reduce capacitatea totală de încărcare.
Deci reglementările actuale din țară împiedică adoptarea de soluții care pot sprijini tranziția verde și este nevoie să se permită o lungime mai mare pentru combinațiile modulare 2 și 3.
ITD mai vorbește despre necesitatea legalizării utilizării cabinelor aerodinamice mai lungi, care sporesc confortul – de exemplu, Volvo Aero XXL și DAF XG/XG+ – care oferă siguranță mai mare, mediu de lucru îmbunătățit și consum redus de energie, dar necesită o prelungire a lungimii totale a ansamblului de vehicule cu cel puțin 1,5 m, până la un maxim de 26,75 m.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit