Guvernul olandez oferă o nouă subvenție care le va permite mai multor antreprenori să treacă mai repede la camioane cu emisii zero. În total, este vorba despre 11,5 milioane de euro disponibili mai devreme decât se anunțase inițial, în timp ce suma pentru achiziția de echipamente de construcții fără emisii va fi majorată cu 22,2 milioane de euro. În aceste condiții, asociația olandeză de transport și logistică TLN se bucură că vor fi mai mulți bani pentru camioane curate, și că ei se vor acorda mai repede.

În total, este vorba despre 34 de milioane de euro ca subvenție pentru cumpărarea de vehicule cu emisii zero, suplimentare necesară pentru că la începutul anului cererile de subvenționare au depășit în două ore bugetul disponibil de 13,5 milioane. Suma în plus va permite cumpărarea a încă circa 450 de camioane pe hidrogen sau electrice. Pentru 2022 însă nu se mai pot depune cereri în vederea obținerii de subvenții, deoarece deja sunt prea multe chiar și pentru bugetul suplimentat. Dar autoritățile analizează posibilitatea de a suplimenta din nou sumele pentru cumpărarea de camioane, iar TLN, la rândul său, susține importanța creșterii și devansării acestor bugete, câtă vreme până în 2030 va fi nevoie de cel puțin 12.000 de camioane electrice, mai ales pentru aprovizionarea orașelor, ceea ce necesită un buget semnificativ pentru subvenții. Astfel că asociația îndeamnă încă o dată la avansarea banilor disponibili odată cu introducerea taxei pentru camioane în 2026, astfel încât tranziția către vehicule nepoluante în sectorul transporturilor să nu stagneze.

Mercedes-Benz Trucks a lansat eActros pentru distribuție grea în 2021 și își propune ca din 2024 să vândă și modelul pentru transport pe distanțe lungi, a cărui autonomie ar urma să fie de 500 km cu o singură încărcare a bateriei și care va permite o reîncărcare de mare performanță.

Primele prototipuri ale acestui model de 40 t se află deocamdată în teste interne, iar testele pe șosele publice ar trebui să înceapă în ultima parte a lui 2022.

În paralel, producătorul pregătește modele eActros 300 și eActros 400, iar din iulie eEconic, pentru utilizare în orașe, ar trebui să iasă de pe linia de producție de la Wörth ca al doilea vehicul de serie complet electric. Asta pentru că obiectivul Mercedes-Benz Trucks este ca până în 2030 peste 50% din vehiculele sale noi folosite în Europa să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2.

În ceea ce privește posibilitatea de reîncărcare în depozit, producătorul colaborează cu Siemens Smart Infrastructure, Engie și EVBox Group, iar pentru încărcare în stații publice reamintim că a fost creat un parteneriat între Daimler Trucks, Traton Group și Volvo Group, care va asigura dezvoltarea și exploatarea unei rețele europene performante pentru camioane grele și autocare pentru distanțe lungi, care să fie la dispoziția tuturor utilizatorilor, indiferent de mărcile de vehicule pe care le au în flote.