Miercuri, 19.06.2024, în intervalul orar 10:00-20:00, se instituie restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dambovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Alba și Sibiu.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția: transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturi funerare, poștale, de echipamente de prim ajutor, transporturi pentru distribuire de carburanți, transporturi de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturi de apă îmbuteliată, de produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Sursa foto: 24/7 ASSISTANCE

Vremea caldă ridică multe provocări pentru șoferii de camion. În zilele caniculare nu este important doar să păstrați capul rece, ci și să vă protejați vehiculul de deteriorare.

Dacă temperaturile ridicate se mențin timp de câteva zile, exploziile anvelopelor reprezintă un pericol real. Dacă termometrul crește peste 30 de grade, asfaltul a atins rapid temperaturi de până la 60 de grade, iar acest lucru face anvelopele mai moi. Prin urmare, în astfel de zile este deosebit de important să verificați regulat presiunea în anvelope înainte de plecare. Dacă presiunea nu este cea corectă, căldura face ca anvelopele să se uzeze mai repede, se supraîncălzi și chiar iau foc.

Căldura face ca suprafața drumului să se încingă extrem de tare, iar asfaltul se deformează. Multe manevre pot fi mortale: dacă denivelările apărute brusc pe drum determină șofer să bruscheze direcția și să tragă de volan în afara carosabilului sau către un alt vehicul. Pericolul este și mai mare pe autostrăzi, multe dintre acestea fiind construite cu plăci de beton. Regulile aplicabile sunt clare: conduceți prudent, păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din față și ascultați avertismentele transmise pe stație de alți colegi.

Pentru a putea face față unei curse lungi cu camionul în condiții de caniculă este important ca șoferii doarmă suficient înainte, astfel încât capacitatea de concentrare să fie menținută. De asemenea, mesele copioase ar trebui înlocuite cu alimente ușoare, cu multe fructe, salată și legume crude. În plus, hidratarea este esențială, fiind recomandată apa plată.

Aerul condiționat trebuie folosit corect, iar temperatura nu trebuie setată mai jos de 6 grade față de temperatura exterioară. Se recomandă prudență dacă aveți dureri de cap, amețeli, somnolență sau greață. În aceste cazuri se aplică următoarele: opriți imediat, mergeți la umbră, beți lichide și sunați la medic în caz de urgență. Telefoanele de urgență oferă ajutor rapid pe autostradă. Dacă, în ciuda tuturor măsurilor de precauție, apare o avarie, linia fierbinte de urgență 24/7 ASSISTANCE poate fi contactată non-stop în toată Europa, la +43 505 0247365.