Conform celor mai recente date Transporeon, citate de Transport Intelligence (Ti), indicele capacității europene de transport rutier de mărfuri a scăzut cu -7,5% în iunie 2024 față de iunie 2023, până la 96,10 – este a șasea scădere consecutivă din acest an – și a crescut cu 1,5% față de mai 2024. Reamintim că valorile sub 100 indică o capacitate limitată. În noiembrie 2022 indicele a fost de peste 100, ceea ce sugerează că disponibilitatea capacității nu a fost o problemă în ultimul an, dar rata creșterilor de capacitate a scăzut treptat începând din martie 2023, dovedind un excedent redus de capacitate și faptul că situația capacității în transportul rutier european de mărfuri se normalizează.
În iunie 2024, indicele tarifelor spot a scăzut cu -1,7% față de mai 2024, până la 132,16, dar a fost cu 12,6% mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce indicele tarifelor de transport pe bază de contract a crescut ușor față de luna precedentă, cu 0,4%, până la 125,87 în iunie 2024, și cu 4,0% față de anul precedent.
În iunie 2024, în zona euro a existat o nouă contracție a activității de producție, de la 47,3 în mai la 45,8, în timp ce indicele comenzilor noi a scăzut de la 47,3 la 44,4. Chiar și așa, costurile de producție au crescut pentru prima dată din februarie 2023 încoace.
Creșterea bruscă a prețurilor combustibililor și electricității, a salariilor șoferilor și a taxelor de drum a contribuit semnificativ la creșterea costurilor operaționale pentru transportatorii din UE. Cererea scăzută de transport continuă să ducă la scăderi ale tarifelor spot, dar scăderea nu pare să mai fie atât de mare ca în trecut. În ceea ce privește oferta, costurile operaționale, cum ar fi întreținerea vehiculelor, asigurările și costurile cu anvelopele, rămân ridicate în comparație cu anii precedenți, menținând și costurile ridicate.
Indexul Transporeon al capacității de transport
Indicele capacității europene de transport rutier de mărfuri a scăzut pentru a patra lună consecutiv și a fost în aprilie sub 100, cu 4,2% mai mic decât în martie și cu 3,6% mai mic decât în aprilie 2023, potrivit celor mai recente date ale Transporeon, citate de Transport Intelligence (Ti). Deci capacitatea europeană de transport rutier de mărfuri se apropie de potențiale blocaje ale lanțului de aprovizionare din cauza creșterii cererii, în condițiile în care, potrivit datelor UE, rata anuală a inflației de bază, care exclude produsele energetice și alimentare, a scăzut de la 2,9% în martie 2024 la 2,7% în aprilie, mai mult decât scăderea preconizată de 2,6%.
În martie indicele capacității de transport rutier de marfă din Europa fusese de 103,97 de puncte, în condițiile în care o valoare sub 100, cum este deja cea din aprilie, arată o capacitate limitată. Din noiembrie 2022, valoarea a fost mereu peste 100, deci disponibilitatea de transport nu a fost o problemă în Europa, însă din martie 2023 rata suplimentărilor de capacitate a scăzut progresiv, deci excedentul a scăzut și situația s-a normalizat. În aprilie 2024, indicele tarifelor spot a crescut cu 5,1% față de martie, până la 127,46, și cu 7,6% față de aprilie 2023, iar indicele tarifelor din contracte a crescut cu 2,8% față de anul precedent și cu 0,2% față de luna precedentă, până la 125,04. Faptul că tariful spot este mai mare decât cel din contracte indică, de asemenea, că volumele sunt în creștere, deci consumul se revigorează, ceea ce este o veste bună pentru economia europeană, dar arată și că pot apărea probleme legate de limitarea capacității de transport, probabil și pe fondul refacerii stocurilor. Iar în contextul lipsei de capacitate și al creșterii cererii tarifele spot și cele din contracte pot continua să crească.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit