capital uman Archives

Integrarea refugiaților nu este doar un exercițiu de solidaritate, ci și o investiție în capitalul uman cu efecte economice și sociale pe termen lung. Primele rezultate măsurabile ale programului Empowering Hope, dezvoltat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), arată că accesul la educație poate deveni un instrument concret de incluziune și autonomie.

În perioada septembrie 2025 – aprilie 2026, 666 de cetățeni ucraineni au participat gratuit la cele două sesiuni de cursuri de limba română organizate de ICR, în baza parteneriatului cu CONAF, iar 357 dintre aceștia au absolvit programul. Datele indică atât o creștere a interesului pentru cursuri, cât și o îmbunătățire a ratei de absolvire, semn că mecanismul de integrare începe să producă rezultate vizibile.

Programul s-a desfășurat în două etape. Prima sesiune, derulată între septembrie și decembrie 2025, a reunit 300 de participanți, dintre care 148 au absolvit cursurile. În cea de-a doua sesiune, desfășurată în perioada ianuarie – aprilie 2026, numărul participanților a crescut la 366, iar 209 persoane au finalizat programul. Astfel, interesul pentru cursuri a crescut cu 22%, în timp ce rata de absolvire a urcat de la 49% la 57%.

Profilul beneficiarilor evidențiază una dintre realitățile generate de războiul din Ucraina: 95% dintre participanți sunt femei, multe dintre ele însoțite de copii și aflate în procesul reconstruirii unei vieți independente în România. Pentru acestea, învățarea limbii române reprezintă mai mult decât dobândirea unor competențe lingvistice – este cheia accesului la piața muncii, la servicii medicale, la educația copiilor și la participarea activă în comunitate.

Parteneriatul dintre CONAF, ICR și Ambasada Ucrainei a fost lansat în urmă cu un an pornind de la ideea că integrarea durabilă presupune mai mult decât măsuri de sprijin pe termen scurt. Accesul la învățarea limbii române a fost definit încă de la început drept fundament al incluziunii sociale și economice, iar primele rezultate validează această abordare.

Potrivit CONAF, autonomia începe cu limbajul, iar accesul real la sănătate, educație și piața muncii depinde de capacitatea unei persoane de a comunica și de a-și valorifica propriile competențe.

Experiența programului Empowering Hope demonstrează că învățarea limbii române reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente pentru dobândirea autonomiei. Fiecare curs absolvit înseamnă posibilitatea de a participa la un interviu de angajare, de a comunica eficient cu personalul medical, de a înțelege sistemul educațional și de a construi relații într-o comunitate nouă.

Totodată, rezultatele obținute validează modelul de colaborare dintre instituțiile publice și societatea civilă, construit pentru a facilita accesul beneficiarilor la educație, piața muncii și servicii publice. Reprezentanții CONAF susțin că proiectele societății civile pot demonstra ce funcționează, însă impactul lor pe termen lung depinde de integrarea soluțiilor validate în politicile publice și de dezvoltarea unor parteneriate stabile între instituții, mediul de afaceri și organizațiile care lucrează direct cu beneficiarii.

Programul Empowering Hope a debutat pe 29 noiembrie 2024, printr-o acțiune umanitară desfășurată la Cernăuți, având ca obiectiv inițial sprijinirea a 300 de femei refugiate. Pragul a fost depășit încă din primul an de implementare, însă miza proiectului depășește cifrele de bilanț. Obiectivul rămâne construirea unui model sustenabil de incluziune, care să transforme solidaritatea într-un mecanism concret și replicabil de integrare socială și economică.

Mesajul transmis de primele rezultate ale programului este unul clar: investiția în educație și competențe produce efecte măsurabile, iar integrarea capitalului uman poate deveni o resursă strategică atât pentru beneficiari, cât și pentru societate.

„În urmă cu un an afirmam că solidaritatea declarativă nu mai este suficientă și că România are nevoie de infrastructură de incluziune. Astăzi nu mai vorbim despre intenții, ci despre rezultate: 666 de persoane cu acces gratuit la cursuri de limba română, 357 de absolvenți. Investiția în competențe produce autonomie — acesta este calculul. Autonomia începe cu limbajul. Accesul la sistemul de sănătate, la piața muncii și la educație trece prin capacitatea de a comunica: o persoană care nu poate descrie un simptom medicului nu are, în fapt, acces la sănătate, oricâte drepturi îi conferă statutul de protecție temporară. Într-o economie care reclamă deficit de forță de muncă și presiuni demografice, integrarea trebuie tratată ca ceea ce este: o investiție în capitalul uman. Nu putem vorbi despre competitivitate ignorând oameni care vor să muncească, să învețe și să contribuie. O persoană care poate comunica are șanse mai mari să își valorifice competențele, să intre pe piața muncii și să participe activ la viața comunității. Proiectele societății civile pot demonstra ce funcționează. Dar demonstrația nu este suficientă. Pentru ca impactul să fie durabil, soluțiile validate trebuie preluate și dezvoltate prin politici publice și prin parteneriate stabile între instituții, mediul de afaceri și organizațiile care lucrează direct cu beneficiarii,” a declarat Dr. ec. Cristina Chiriac, președinte CONAF.

România pierde tot mai mulți oameni din piața muncii, iar fenomenul nu mai poate fi pus doar pe seama demografiei. Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, în 2025, populația ocupată s-a redus cu aproape 159.000 de persoane față de anul precedent, în timp ce numărul persoanelor inactive a crescut cu peste 95.000, iar șomajul a urcat cu aproape 50.000 de persoane.

Indicatorul care atrage însă atenția este la categoria persoanelor încadrate drept casnice, unde numărul a crescut de la 1,316 milioane în 2024 la 1,361 milioane în 2025, ceea ce înseamnă aproximativ 45.000 de persoane. Aproape 98% dintre persoanele din această categorie sunt femei, iar creșterea numărului lor explică aproape jumătate din avansul populației inactive.

Pentru mediul de afaceri, aceste cifre transmit un semnal important. Creșterea numărului de casnice are loc într-o perioadă în care deficitul de forță de muncă continuă să fie invocat drept una dintre principalele frâne ale dezvoltării economice. În acest context, fenomenul depășește dimensiunea socială și devine o problemă economică majoră.

Munca acestor femei nu dispare odată cu ieșirea lor din statisticile ocupării, ci se mută în gospodărie, în îngrijirea copiilor, a persoanelor vârstnice și în activități esențiale pentru funcționarea societății, dar care nu sunt remunerate și nici reflectate în indicatorii economici. Este o infrastructură invizibilă pe care economia se sprijină fără să o contabilizeze.

Totodată, datele INS arată că populația de 15 ani și peste s-a redus cu doar aproximativ 14.000 de persoane, ceea ce indică faptul că deteriorarea pieței muncii nu poate fi explicată exclusiv prin evoluțiile demografice. În schimb, economia României a pierdut aproape 159.000 de persoane din populația ocupată, în timp ce inactivitatea și șomajul au crescut cumulativ cu aproape 145.000 de persoane.

Raportul INS evidențiază și o altă tendință relevantă: scăderea ocupării este concentrată în rândul patronilor și al lucrătorilor pe cont propriu, în timp ce numărul salariaților rămâne relativ stabil. Evoluția sugerează o erodare a bazei productive interne și a capacității economiei de a genera inițiativă antreprenorială și valoare adăugată.

„Raportul INS este nota de plată a unor decizii amânate ani la rând. Nu este o fotografie statistică. Ani la rând, politicile publice au tratat participarea la piața muncii ca pe o consecință a creșterii economice, nu ca pe una dintre condițiile ei. Dacă populația ocupată scade, inactivitatea crește, iar categoria casnicelor avansează într-un singur an cu peste 45.000 de persoane, concluzia este clară: România își restrânge propria bază de forță de muncă activă. Acest fenomen nu mai poate fi interpretat exclusiv ca o problemă socială. Înseamnă mai puțini contribuabili, productivitate mai redusă și o economie care își diminuează propriul potențial de creștere. Joseph Stiglitz a demonstrat, în «Costul inegalității», că subutilizarea capitalului uman nu este un rezultat inevitabil al pieței, ci consecința unor politici – și că se plătește în producție și în ritmul de dezvoltare. Aici mecanismul este identic: o rezervă de forță de muncă ținută în afara economiei nu este o chestiune socială, ci un cost pe care România îl suportă an de an, prin decizie sau prin lipsa ei. Aceasta este linia pe care CONAF o trasează astăzi: participarea femeilor la piața muncii este o agendă economică națională. Cine ignoră această realitate întârzie rezolvarea uneia dintre cele mai costisitoare vulnerabilități structurale ale economiei românești, și administrează declinul.”, a precizat dr. ec. Cristina Chiriac, președinte CONAF.

CONAF precizează că aceste concluzii vor fi dezvoltate în raportul „Starea economică a femeii în România – 2026”, aflat în curs de finalizare. Documentul va analiza impactul economic al participării reduse a femeilor pe piața muncii, costurile macroeconomice ale inactivității și soluțiile prin care această rezervă de capital uman poate contribui la creșterea competitivității economiei românești.