După ce s-a pus problema închiderii granițelor în contextul unei noi epidemii provocate de cea mai recentă mutație a virusului COVID-19, Comisia Europeană a reiterat mesajul către Parlamentul European: șoferii profesioniști nu trebuie să intre in carantină și, pe cât posibil, nici nu trebuie să se testeze atunci când sunt în câmpul muncii.

Asta pentru că, susține Comisia Europeană, chiar dacă un șofer călătorește în multe state din Europa, contactul cu alte persoane este destul de limitat. În plus, carantinarea șoferilor, așa cum s-a întâmplat în multe state anul trecut la începutul pandemiei, inclusiv în România, nu va face altceva decât să dea peste cap lanțul de aprovizionare și să provoace întârzieri și costuri nedorite, cu impact asupra consumatorului final. „Acordul la care s-a ajuns în octombrie cu privire la o abordare coordonată a UE privind restricțiile de călătorie a fost un mare pas înainte în eforturile noastre de a reduce răspândirea Covid-19, asigurându-ne în același timp că piața internă continuă să funcționeze. Având în vedere noile variante, avem nevoie de o mai mare coordonare și un efort comun european pentru a evita călătoriile care nu sunt absolut necesare. Închiderea granițelor nu ar ajuta, dar măsurile comune ar face-o“, a explicat Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders.

Propunerile Comisiei, anunțate recent și de Ursula von der Leynen, se referă la o nouă categorie ce urmează să fie inclusă pe lista de restricții: zona roșu închis. Încadrarea în această categorie s-ar face dacă rata de infectare cu coronavirus în ultimele 14 zile depășește 500 la 100.000 de locuitori, constatată deja în unele regiuni din Franţa şi Portugalia.

Comisia Europeană a recomandat luni tuturor statelor membre ale UE să aplice controale mai stricte la frontiere, cerând celor care intră din terţe ţări să prezinte un test negativ la coronavirus efectuat prin metoda PCR cu maximum 72 de ore înainte de plecare. Cerinţa testării ar putea fi însoţită de carantina obligatorie de maximum două săptămâni şi ar trebui să fie obligatorie în acelaşi timp completarea unor formulare cu informaţii despre deplasările şi contactele celor care călătoresc, arată un comunicat de presă de la Bruxelles.

Foto: ft.com

Ordonanta Militara nr. 7 a venit cu o serie de clarificari si noi provederi pentru soferii profesionisti care intra sau ies din Romania. Una dintre acestea se refera la cei aflati in Tranzit, care trebuie sa parasesca tara noastra in termen de 48 de ore.
 
Atunci cand intra in tara, soferii trebuie sa prezinte o adeverinta de salariat asumata de angajator. Pentru a nu intra in izolare sau carantinare, soferii trebuie sa nu prezinte simptomatologie specifica COVID-19 si sa aiba asigurat de angajator materiale individuale de protectie.
In Ordonanta Militara nr. 7 se mai specifica si cazul soferilor aflati in tranzit. Acestia NU au obligatia de a completa, la intrarea pe teritoriul Romaniei, declaratia epidemiologica daca respecta urmatoarele conditii minime:
1. Utilizeaza doar coridoare de tranzit si puncte pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de catre Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor si Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisa abaterea de la acestea.
2. Tranzitarea teritoriului Romaniei se face intr-un interval de timp minim, fara a depasi 48 de ore de la intrarea in Romania, incluzand si perioadele de stationare pentru odihna zilnica normata;
3. Stationarea autovehiculului se realizeaza exclusiv in parcari situate pe coridoarele de tranzit, marcate in mod corespunzator.
 
Citeste si: MTIC si MAI au stabilit culoarele de tranzit pentru transportul de marfa pe teritoriul Romaniei
 
,,In cazul in care, conducatorul autovehiculului NU respecta cerintele expuse mai sus, acesta va fi obligat sa intre in carantina institutionalizata pentru o perioada de 14 zile suportand cheltuielile efectuate cu carantinarea sa. In acest caz autovehiculul poate fi preluat de un reprezentant al detinatorului’’, se arata in Ordonanta Militara nr.7. 
Mai mult, la intrarea in tara, conducatorul auto este obligat sa aplice, pe partile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispozitie de Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, respectiv sa pastreze asupra sa formularul de tranzit al carui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, mai spune documentul citat.

Document