Rezultatele financiare solide cu care marii jucători din industria petrolieră și de rafinare au început anul sunt susținute de performanța activelor de producție și de investițiile în proiecte strategice, într-un context economic și geopolitic sensibil, aflat sub presiuni internaționale. Atât OMV Petrom, cât și Rompetrol Rafinare au beneficiat de funcționarea la capacitate ridicată a producției, de marje de rafinare favorabile și de cererea susținută pentru produse energetice.
OMV Petrom: profit operațional în creștere și investiții accelerate
OMV Petrom a încheiat primul trimestru cu un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 1,5 miliarde lei, în creștere cu 16% față de perioada similară a anului trecut. Investițiile au ajuns la 1,6 miliarde lei, cu 14% peste nivelul din primul trimestru al anului trecut, iar contribuțiile la bugetul de stat au totalizat 4,1 miliarde lei, în creștere cu 9%.
„Într-un prim trimestru extrem de volatil, activele noastre au înregistrat o performanță solidă, rafinăria și centrala electrică funcționând la capacitate maximă. Producția lor fiabilă a contribuit în mod direct la securitatea aprovizionării României și la stabilitatea sistemului energetic într-o perioadă marcată de turbulențe”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Segmentul de rafinare și marketing a generat un rezultat operațional de 506 milioane lei, susținut de marje de rafinare ridicate și de volume mai mari de vânzări. Marja de rafinare OMV Petrom a urcat la 14,3 dolari/baril, cu 74% peste nivelul din primul trimestru al anului precedent. Rafinăria a funcționat la o rată de utilizare de 98%, iar vânzările retail au crescut cu 4%. Totodată, centrala electrică Brazi a produs 1,6 TWh, cu 32% mai mult decât anul trecut, acoperind aproximativ 11% din producția totală de energie electrică a țării.

Rompetrol Rafinare revine pe profit
La rândul său, Rompetrol Rafinare a început anul cu rezultate în creștere, raportând o cifră de afaceri consolidată de 1,43 miliarde dolari, cu 8% peste nivelul din primul trimestru al anului trecut, și un EBITDA de 27,5 milioane dolari. Compania a revenit pe profit, înregistrând un rezultat net pozitiv de 567.000 dolari.
Performanța a fost susținută de funcționarea eficientă a rafinăriilor Petromidia și Vega, precum și de creșterea marjelor europene de rafinare, care au atins o medie de 128,1 dolari/tonă în primele trei luni ale anului. Deși în luna martie au fost realizate lucrări programate de mentenanță în ambele rafinării, acestea au fost repornite cu succes și au revenit rapid la capacitate maximă.
Un element important în strategia Rompetrol a fost orientarea către piața locală. În primul trimestru, compania a direcționat 66% din carburanții produși către piața internă, ceea ce a condus la o reducere cu aproximativ 33% a exporturilor.
În același timp, contribuția companiei la bugetul de stat a crescut semnificativ, de la 372 milioane dolari la 577 milioane, reflectând nivelul ridicat al taxelor, accizelor și impozitelor plătite. Rafinăria Petromidia a procesat aproape 1,2 milioane tone de materii prime, iar producția de carburanți s-a apropiat de un milion de tone, în ciuda opririi programate pentru revizie.
În primul trimestru al anului, segmentul de distribuție al Rompetrol a comercializat aproximativ 485.000 de tone de carburanți (benzină, motorină și GPL), înregistrând o ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșterea a fost susținută în principal de segmentul en-gros, unde vânzările au avansat cu 19%, pe fondul consolidării prezenței companiei în licitațiile dedicate marilor consumatori de carburanți.

Cotațiile produselor petroliere au continuat să urce în primele trei luni ale anului. Prețul benzinei a crescut cu aproximativ 8%, după o perioadă de stabilizare în luna februarie, în timp ce motorina a consemnat un avans semnificativ, de 24%. O evoluție similară a fost înregistrată și în cazul combustibilului de aviație, susținută de cererea ridicată din sezonul rece și de perturbările apărute pe piață în luna martie.
La sfârșitul lunii martie, rețeaua Rompetrol Downstream număra 1.214 puncte de comercializare, incluzând stații proprii, unități operate în parteneriat și soluții mobile de alimentare destinate clienților industriali.
Rezultatele celor două companii confirmă rolul esențial al producției interne și al infrastructurii energetice în menținerea stabilității pieței. Atât OMV Petrom, cât și Rompetrol Rafinare au continuat să investească în modernizarea activelor și în creșterea eficienței operaționale. În timp ce OMV Petrom continuă dezvoltarea proiectelor convenționale și a celor cu emisii reduse de carbon, Rompetrol își consolidează poziția pe piața distribuției prin extinderea canalelor comerciale și optimizarea operațiunilor.
Rompetrol Bulgaria (subsidiara KMG International Group – Rompetrol) a inaugurat o nouă stație de alimentare cu combustibil în Sofia, situată pe Bulevardul Vladimir Vazov, în apropierea Aeroportului Internațional Sofia.
Stația de alimentare deservește partea de est a capitalei bulgare, iar deschiderea sa consolidează poziția Rompetrol ca unul dintre principalii jucători de pe piața de carburanți din Bulgaria. În prezent, compania deține opt stații în Sofia, ajungând la 55 de unități la nivel național.
Directorul General al Rompetrol Bulgaria, Ramil Iskakov, a declarat: „Ne bucurăm să fim mai aproape de clienții noștri într-o zonă cu trafic intens, la capătul autostrăzii A2 și în apropierea aeroportului, care reprezintă un punct important de plecare spre toate regiunile de interes din țară. În noua stație, clienții vor fi întâmpinați cu aceleași servicii de înaltă calitate Rompetrol, care au câștigat loialitatea consumatorilor din Bulgaria, dar și din România. Mulți turiști — fie că își petrec vacanțele în Bulgaria, Grecia sau Turcia — trec prin benzinăriile noastre.”
Noua stație de alimentare a creat 11 locuri de muncă, are o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și este dotată cu 10 pompe, inclusiv o pompă pentru AdBlue (o soluție specială menită să reducă emisiile de oxizi de azot, poluanți rezultați ca noxe la motoarele diesel care utilizează sistemul reducerii catalitice selective).
La fel ca celelalte 54 de stații Rompetrol Bulgaria, stația de pe Bulevardul Vladimir Vazov comercializează combustibili Efix, produși la Petromidia — cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai importante din regiune.
Rețeaua de distribuție Rompetrol acoperă întregul teritoriu al Bulgariei, cu o prezență semnificativă în capitala Sofia (8 stații de alimentare), în zona litorală (3 în Burgas, 2 în Varna, una în Balcic), în zonele de frontieră (9 benzinării situate lângă principalele puncte de trecere) și de-a lungul drumurilor principale utilizate de turiștii români care călătoresc spre Grecia (7 benzinării).
Cu o rețea de 55 de stații de alimentare, Rompetrol Bulgaria este una dintre companiile relevante din sectorul de carburanți. Subsidiara Grupului KMG International operează și un depozit la Ruse, cu o capacitate de 5.800 de metri cubi.
Depozitul utilizează tehnologii de ultimă generație și are capabilitate de amestec al produselor petroliere. Instalația permite amestecul de motorină cu component bio, reprezentând o inovație pe piața locală în obținerea de carburanți curați și sustenabili.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit