Conform federației operatorilor spanioli de transport FENADISMER, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins pe 2 februarie recursul introdus de Scania în urmă cu circa patru ani – prin care solicita anularea amenzii de 880 de milioane impuse în 2017 de Comisia Europeană pentru participarea la Cartelul Camioanelor – și a obligat producătorul suedez și la plata cheltuielilor de judecată.
Dacă Scania nu contestă decizia prin intermediul unei noi căi finale de atac, procedura judiciară ar fi deschisă, astfel încât transportatorii care dețin camioane Scania sau ale celorlalte cinci mărci sancționate care nu au făcut recurs să își poată prezenta cererea de returnare a banilor plătiți suplimentar pentru achiziția vehiculelor.
Reamintim că sancțiunea împotriva Scania a fost una dintre cele mai mari impuse de Comisia Europeană pentru producătorii din cartelul Camioanelor, depășind-o pe cea dată DAF, Daimler-Mercedes, Iveco, MAN și Renault-Volvo, care a fost în total de aproape 4 miliarde de euro. Aceasta a venit deoarece s-a dovedit că, timp de peste 14 ani, din 1997 până în 2011, producătorii au stabilit de comun acord prețurile camioanelor, în detrimentul clienților, și au întârziat deliberat introducerea pe piață a unor noi tehnologii care să scadă emisiile.
Scania, spre deosebire de celelalte mărci, nu a recunoscut participarea sa la faptele denunțate, deci Comisia Europeană a fost obligată să prelucreze un dosar de sancționare diferențiat și a acreditat acum participarea companiei suedeze la stabilirea de comun acord a prețurilor și la întârzierea în introducerea unor tehnologii de mediu mai eficiente.
Se pare că sunt afectate 10 milioane de camioane, din care circa 200.000 cumpărate, conform FENADISMER, de firmele spaniole.
Federația le recomandă tuturor transportorilor care au achiziționat, între 1997 și 2011, un camion de la unul dintre acești producători, să aștepte decizia care se va lua în privința Scania înainte de a face cerere pentru prejudiciul cauzat.
Federația operatorilor spanioli de transport FENADISMER, care a depus până acum plângeri împotriva cartelului producătorilor de camioane și împotriva companiilor petroliere, a venit recent cu o nouă plângere de amploare, împotriva cartelului producătorilor și vânzătorilor de vanuri și microbuze din Spania, care au convenit să-și crească artificial prețurile cu 10-15% din valoarea de vânzare, așa cum a ratificat și Curtea Supremă în 2021 și cum a arătat și în 2015 Comisia Națională a Piețelor și Competiției, care a amendat aproape toate mărcile ce vând autovehicule în această țară cu 171 de milioane de euro.
Cele 21 de mărci sancționate sunt acuzate că au schimbat între ele informații pentru a crește prețul vehiculelor.
Se estimează că peste 500.000 de vanuri au fost afectate de aceste scumpiri, iar cumpărătorii lor trebuie să ceară despăgubiri în lunile imediat următoare, pentru a evita prescrierea dreptului de a solicita asta, deoarece perioada maximă este de un an de la decizia Curții Supreme.
Și persoanele fizice, și persoanele autorizate și companiile care au cumpărat vanuri sau microbuze între 2006 și 2013 pot fi incluse gratuit într-o plângere colectivă, datorită acordului semnat cu un fond specializat în litigii, și vor primi 75% din compensația obținută de la Curte.
În ceea ce privește celelalte acțiuni similare împotriva oligopolurilor și practicilor anti-concurențiale în care a fost implicat FENADISMER în ultimii ani, cea împotriva cartelului camioanelor afectează peste 200.000 de camioane cumpărate în Spania, iar cea împotriva companiilor petroliere care au practicat prețuri prea mari la carburanți în ultimii 14 ani vizează o pagubă pentru transportatori de 100 de milioane de euro.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit