Dezvoltatorul Mosnita Imobiliare construieste locuinte, speculativ, in apropierea Timisoarei. Acestea sunt orientate catre un segment low-cost, cu preturi cuprinse intre 70.000 si 100.000 de euro, in linie cu trendul post-pandemic, dar si cu 90% dintre imobilele care se livreaza in zona respectiva. „Suprafetele locuibile sunt mici, cu 70 – 100 m2 utili. Majoritatea clientilor vin din alte judete, predominant din Gorj, Mehedinti, Caras-Severin si Hunedoara. Sunt si timisoreni care se orienteaza acum catre case in afara orasului, insa acestia nu sunt majoritari. Oricum, Mosnita nu este o zona premium pentru Timisoara, ca Dumbravita sau Giroc“, a spus Alexandru Proteasa, administratorul companiei, remarcand o stagnare a preturilor la imobile. „In cel mai pesimist scenariu, acestea vor scadea cu 10%. In realitate, ma astept sa se mentina preturile din iarna inca cel putin un an si jumatate. Oricum, trendul ne avantajeaza, suntem pe nisa potrivita din piata imobiliara. Constructiile de apartamente si de birouri sunt sectoarele cele mai afectate de pandemie.“
Pe de alta parte, clientii sunt un pic mai duri in a oferta si au asteptari de discounturi mai mari in aceasta perioada. „Presiunea pusa de nevoia de a se muta sau de a-si gasi ceva se bate cap in cap cu presiunea situatiei actuale, deci cu speranta ca vor cobori preturile. Clientii incearca sa forteze discounturi mari, de 8-10% din pret, in conditiile in care marja de negociere e de obicei de doar 2-3 %. Acest comportament nu ar fi existat cu trei luni in urma.“
Managerii de transport care au raspuns intrebarilor din al treilea sondaj realizat de FNTR de la inceperea pandemiei estimeaza ca in medie 18% dintre clientii lor au inca activitatea oprita total, iar 62% au o activitate redusa semnificativ comparativ cu perioada de dinainte de criza, deci pe piata exista excedent de camioane, ceea ce face ca peste un sfert din firme sa constate o reducere a tarifelor, iar altele sa simta presiuni din partea clientilor pentru reducerea acestora. Pentru 71% dintre firme mai putin de 25% dintre clienti au activitatea oprita, pentru 18% dintre transportatori 25-49% dintre clienti sunt in aceasta situatie, pentru 8%, 50-74% dintre clienti, iar pentru 3%, peste 75% dintre clienti inca nu sunt activi.
Sondajul arata aceeasi eterogenitate a impactului crizei asupra pietei de transport in functie de tipul de marfa, ceea ce indica dependenta foarte puternica a acestui sector de clientii sai.
83% dintre firmele care transporta animale vii nu au oprit deloc activitatea, iar 17% au oprit-o partial, 81% din firmele care transporta lemn nu au oprit deloc activitatea si 19% au oprit-o partial, 72% din cele care transporta alimente nu au oprit deloc activitatea , 6% au oprit-o partial si 3% total, si 70% din firmele care fac transport la temperatura controlata nu au oprit deloc activitatea, in timp ce 29% au oprit-o partial si 1% total.
La polul opus se afla sectorul auto, cu 10% din firme care nu au oprit deloc activitatea, 62% care au oprit-o partial si 28% care au oprit-o total, industria metalurgica si siderurgica (21%, 72%, respectiv 8%) si deseurile si reciclarea (26%, 71%, respectiv 3%).