După ce au atins niveluri fără precedent datorită redresării economice post-Covid, tarifele de transport maritim au început să scadă din nou din vara lui 2022, așa cum știți deja, dar într-o măsură mult mai mare decât se așteptau chiar și companiile de transport maritim. Schimbarea este vizibilă clar în rezultatele financiare din prima jumătate a lui 2023, așa cum reiese dintr-o analiză a Upply (Containers: the results of the main operators in H1 2023 (upply.com)). Expeditorii au avut și ei de suferit, dar într-o măsură mult mai mică.

Maersk a avut în primul semestru din 2023 o cifră de afaceri totală de 27.195 de milioane de dolari, din care 18.576 din transport maritim, cu 33,6%/43,7% mai puțin decât în primul semestru din 2022, și EDITDA de 6.874/5.611 milioane de dolari, cu 64,6%/68,5% mai puțin decât în perioada similară din 2022. Iar volumele de transport maritim au fost cu 7,7% mai mici, adică 11.260.000 de TEU. Aproape la același nivel ca volume de transport maritim, 10.620.000 TEU, cu 2,7% mai puține decât în 2022, a fost CMA CGM, care a avut o cifră totală de afaceri de 25.011 de milioane de dolari, cu 33,7% mai mică decât în primul semestru din 2022, din care 17.222 de milioane din transport maritim (-44,2%), și EBITDA de 6.028/5.235 de milioane de dolari, cu 67,4%/70,4% mai puțin decât în primul semestru din 2022. Iar COSCO Shipping are o cifră totală de afaceri de 12.567 de milioane de dolari, cu 56,4% mai mică decât în 2022, din care 7.852 de milioane de dolari din transport maritim (-61,6%), și volume de 11.395.328 de TEU, din care 7.795.112 TEU din transport maritim.

Clasamentul după cifra de afaceri continuă cu Hapag Lloyd, ONE, Evergreen, HMM, ZIM, Yang Ming și Wan Hai Lines. În top nu apare MDC, deoarece nu își publică rezultatele financiare.

Cu alte cuvinte, atât veniturile, cât și EBITDA au înregistrat o scădere de două cifre, în timp ce scăderea volumelor este relativ limitată, deci rezultatele financiare mai slabe sunt cauzate în special de scăderea tarifelor. Iar cifrele din trimestrul al treilea au continuat să confirme și chiar să amplifice această tendință. În ceea ce privește topul expeditorilor, în frunte se află Kuhne + Nagel, cu 6.146 de milioane de dolari, cu 48,5% mai puțin decât în primul semestru din 2022, EBITDA de 1.443 de milioane de dolari (-32,6%) și volume cu 3,1% mai mici, adică de 2.094.000 TEU. DHL Global Forwarding este la mare distanță ca cifră de afaceri, cu 3.347 de milioane de dolari, cu 45,6% mai puțin decât în 2022, EBITDA de 781 de milioane de dolari, cu 20,4% mai mică, și cu 1.525.000 TEU (-7,1%). Podiumul este completat de DSV, cu 3.223 de milioane de dolari, în scădere cu 48,2% față de prima jumătate a lui 2022, EBITDA de 917 milioane de dolari (-23,4%) și volume de 1.230 .000 TEU (-9,4%). Urmează în clasament Sinotrans și DB Schenker. În cazul acestor firme, spre deosebire de transportatorii maritimi, EBITDA a scăzut mai puțin decât cifra de afaceri, mai ales pentru cele europene din fruntea topului.

Una dintre cele mai notabile tranzacții din ultimul timp este, așa cum informează Transport Intelligence (Ti), achiziționarea de către Mediterranean Shipping Company (MSC) a 50% din capitalul Nuovo Trasporto Viaggiatori S.p.A, numită și Italo, care oferă servicii feroviare de călători în Italia și se descrie ca fiind unul dintre cei mai importanți operatori feroviari privați de mare viteză din Europa. Compania are o flotă de 51 de trenuri electrice eficiente din punct de vedere energetic care leagă 51 de orașe din Italia și deservesc peste 20 de milioane de pasageri/an.

MSC a achiziționat capitalul de la Global Infrastructure Partners, o companie de capital cu sediul în SUA, care a mai colaborat anterior cu operatorul maritim pentru investiții în terminalele de containere ale acestuia.

Tranzacția a fost anunțată pe 2 octombrie fără a se spune și valoarea ei.

Diego Aponte, președintele grupului MSC, a explicat că acest acord demonstrează angajamentul de lungă durată al companiei față de Italia și sprijinul pentru transportul feroviar de mare viteză de călători în Italia. În plus, deoarece MSC este puternic implicat în turism, prin linia sa de croazieră, noua achiziție ar putea fi văzută mai degrabă ca o dezvoltare în acest segment decât ca o dezvoltare a activităților de transport maritim și de logistică a containerelor.

O altă colaborare recent anunțată este aceea a CEVA, divizia de expediere și logistică contractuală a CMA CGM, cu retailerul francez Fnac Darty. Cele două companii au declarat că vor înființa un joint-venture care își propune să devină un jucător european major pe piața logisticii comerțului electronic și a marketplace-urilor SaaS utilizând activele logistice ale CEVA și prezența Fnac Darty pe piața de retail și dezvoltând capabilități pentru vânzarea multichannel cu amănuntul a Fnac Darty și a altor comercianți. Fnac susține că are expertiză unică în serviciul post-vânzare și este recunoscută pentru calitatea livrării sale pe ultimul kilometru.

Cele două companii au declarat că piața potențială pentru aceste servicii ar putea valora 80 de miliarde de euro și ar putea avea o creștere de 10% pe an. Aceste achiziții de firme și diversificări de activitate – inclusiv diversificări în domenii îndepărtate de transportul maritim de containere –  au loc deoarece companii ca MSC și CMA CGM continuă să fie profitabile și bogate, subliniază analiștii Ti.

Sursa foto: MSC (https://www.msc.com/en/solutions/project-cargo)