Conform unui articol publicat de Upply, rezultatele financiare ale marilor operatori de transport maritim în prima jumătate a lui 2022 arată o rentabilitate record, în ciuda faptului că volumele au început să scadă și că se conturează o inversare a tendinței, adică o scădere accentuată a tarifelor de transport de marfă, în special pe axa Asia-Europa.
Cu excepția MSC, care nu își publică rezultatele financiare, toți operatorii au înregistrat o creștere puternică a profiturilor și a veniturilor din exploatare. Maerks a avut venituri de 32.982 de milioane de dolari din transport maritim (cu 60,5% mai mult decât în perioada similară din 2021), EBITDA de 17.812 milioane de dolari (+127,1%) și un venit mediu de 2.386 de dolari/TEU (+67,2%). CMA CGM a avut venituri de 30.870 de milioane de dolari (+66,3% față de 2021), EBITDA de 17.658 de milioane de dolari (+142,1%) și un venit mediu/TEU de 2.825 de dolari (+69,7%). Clasamentul continuă, la mare distanță, cu Hapag-Lloyd, care a avut venituri de 18.600 de milioane de dolari (+93,9%), EBITDA de 10.904 milioane de dolari (+184,4%), dar un venit mediu/TEU mai mare decât primele două companii, de 2.855 de dolari (+77,1%).
Cele trei mari companii europene de transport maritim înregistrează o creștere puternică a cifrei de afaceri din activitatea de linie, tendință care, la fel ca în 2021, poate fi explicată prin creșterea bruscă a tarifelor de transport de marfă, mai ales a celor din contracte. Ratele spot au rămas ridicate, dar au început să scadă ușor în trimestrul al doilea din 2022, înainte de o scădere mai accentuată care se va vedea în rezultatele din a doua jumătate a anului.
Volumele au o tendință descrescătoare la Maersk și CMA CGM și rămân stabile la Hapag Lloyd, rezultate pe care companiile de transport maritim le atribuie mai degrabă congestionării porturilor și întreruperii lanțurilor de aprovizionare în prima jumătate a anului decât unei scăderi a cererii.
Dar, așa cum arată creșterea cu trei cifre a EBITDA, pentru cei trei lideri europeni creșterea prețurilor a compensat scăderea volumelor și creșterea costurilor de exploatare. Maersk raportează o creștere de 19,4% a costurilor în prima jumătate a anului (inclusiv o creștere de 61% a costurilor cu combustibilul), CMA CGM identifică o tendință similară (costuri operaționale cu 16% mai mari în primul trimestru și cu 22% mai mari în al doilea trimestru), iar Hapag-Lloyd raportează o creștere de 34% a cheltuielilor de transport, în principal din cauza costului combustibilului și dolarului mai puternic.
CMA CGM a lansat un nou serviciu dedicat care să servească zona industrial și comercială a orașului sîrb. Serviciul funcționează din a doua jumătate a lunii august, fiind vorba de un tren săptămânal (cu plecare miercurea și și sâmbătă, ajungând în aceeași zi la destinațiile respective). Cursa dus-întors face 2,5 zile (prima cursă de pe 17 august a făcut 16 ore din Nis la Salonic).
Localizat în partea de sud-est a Serbiei, Niš poate fi atins în 40 de zile de la Shanghai și în 7 zile de la Izmir. Marfa de export este expediată de la terminalul din Niš Ramp la Shanghai in 47 de zile, Mundra – 37 zile, Damietta – 6 zile.
Cu noua soluție intermodală, CMA CGM le promite clienților înjumătățirea amprentei de Carbon. Serviciul a fost posibil ca urmare a cooperării dintre ThPA S.A. și companiile feroviare din Grecia-Macedonia de Nord-Serbia, și anume Hellenic Train, MZ Transport și, respectiv, Kombinovani Prevoz, precum și alte 9 entități publice și private. ThPA S.A. este pregătită să mărească frecvența serviciilor.
ThPA evoluează spre un port de importanță internațională, capabil să primească escale directe ale navelor de pe liniile principale care leagă Europa de Sud-Est, Centrală, de Est și Balcanii de restul lumii. Iar conexiunile feroviare, în care investește permanent. îi oferă o legătură cu hinterlandul Europei.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit