De la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia și a sancțiunilor ulterioare, soarta GEFCO, controlată de Căile Ferate de Stat din Rusia (RZD), a tot fost adusă în discuție, mai ales că încă dinainte de conflict RZD anunțate intenția privind vânzarea. Pe fondul restricțiilor impuse Rusiei, implicit din cauza faptului că partenerii de business au exclus GEFCO din lista companiilor cu care să facă afaceri, conducerea companiei a decis să răscumpere participația de 75% deținută de căile ferate ruse, tranzacția urmând a fi finalizată până pe 11 aprilie.

Din 12 aprilie, așa cum se arată într-o notă a Oficiului SUA pentru Controlul Activelor Străine, sancțiunile împotriva Rusiei pot fi extinse și la filialele căii ferate rusești, implicit și către GEFCO. Acest lucru ar putea accelera vânzarea. Până acum au apărut două ipoteze: răscumpărarea acțiunilor de către companie, prin grupul auto Stellantis (care deține restul de 25%), sau vânzarea către CMA CGM, linia maritimă care controlează deja Ceva Logistics. Această a doua ipoteză a fost înaintată pe 1 aprilie 2022 de ziarul francez Les Echos. „CMA CGM este singurul candidat cu mijloace financiare pentru a depune o ofertă pentru Gefco în întregime”, a declarat un reprezentant al unei uniuni sindicale pentru The Loadstar. Alți candidați care ar putea fi interesați de Gefco ar mai fi specialistul francez în logistică auto CAT, fondat de Renault, precum și Grupul Charles André. „Desfășurarea afacerilor noastre zilnice cu clienții și partenerii noștri de afaceri din întreaga lume a fost extrem de dificilă din cauza structurii noastre moștenite”, au declarat reprezentanți ai grupului GEFCO, citați de publicația Loadstar.

În ceea ce privește răscumpărarea acțiunilor, procesul este estimat să fie finalizat înainte de termenul limită de 11 aprilie, astfel încât compania să fie eliberată de constrângerile impuse RZD pe măsură ce sancțiunile vor intra în vigoare.

Tarifele pentru transportul de containere între Asia și China continuă să crească, dar două companii de transport maritim anunță măsuri pentru a le opri sau pentru a le încetini creșterea. Pe ruta Shanghai și Rotterdam, tarifele de transport de containere de 40 de picioare au depășit pragul de 14.287 de dolari pentru 14.000 TEU, marcând o creștere de 564% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Transportul de mărfuri între Shanghai și Genova rămâne în continuare sub pragul de 14.000 de dolari, situându-se la 13.543 de dolari, dar dacă tendința continuă ar putea ajunge la acesta, ținând cont că în curând va începe sezonul de vârf al sărbătorilor de Crăciun, ceea ce va împinge cererea pentru transport. Acum, un semnal important vine de la CMA CGM, care a anunțat, pe 9 septembrie, înghețarea imediată a tarifelor de transport spot cel puțin până la 1 februarie 2022. Prevederea se aplică și companiilor controlate de armatorul francez, prin urmare CNC, Containerships, Mercosul, ANL și APL.

Câteva ore mai târziu, compania germană Hapag-Lloyd a anunțat că se alătură inițiativei, conform rapoartelor din Lloyd’s List. Pentru a înțelege dacă aceasta este o tendință, totuși, se așteaptă deciziile celorlalte companii mari, începând cu cei doi lideri din punct de vedere al capacității – Maersk și MSC – și conglomeratul chinez Cosco.