Traficul de camioane pe frontiera de nord-est a României a crescut în ultimii doi ani cu 60-70%, în contextul izbucnirii războiului din Ucraina, a declarat Marius Costache, șeful Direcției Regionale Vamale Iași, în cadrul conferinței Tranzit de la Iași, din 6 iunie.
Vârful este la punctul de trecere al frontierei (PTF) de la Albița, pe unde trec în medie 750 de camioane într-un interval de 24 de ore, urmat de PTF Siret, cu 600 de camioane, Sculeni și Vicovu de Sus, ultimul preluând tranzitul de camioane goale din Ucraina (degrevând Vama Siret).
Personalul vamal a crescut (cu 40% pe frontiera cu Republica Moldova și cu 60% pe cea cu Ucraina). De asemenea, cele trei țări au căutat soluții pentru a gestiona cât mai bine situația, motiv pentru care s-au și redeschis punctele de la Vicovu de Sus și Racovăț cu Ucraina, respectiv de la Bumbăta, cu Repubica Moldova, pentru traficul de călători.
Autoritatea Vamală Română este în curs de achiziționare a mai multor echipamente moderne de control care să eficientizeze procedurile. Au fost instalate deja scannere performante pentru mijloace de transport la Giurgiulești și la Albița, iar altele urmează să sosească, pentru un control mult mai rapid al vehiculelor. Vor fi în total 26 de scannere, din care nouă vor fi instalate în 2024 (trei fiind deja operaționale).
Controlul respectării limitelor de greutate și de dimensiuni pentru vehiculele comerciale se va digitaliza, a anunțat Nicolae Popovici, reprezentantul Companiei Naționale a Administrării Infrastructurii Rutiere (CNAIR) astfel încât să nu mai existe loc de interpretare și de negociere. Sunt deja proiecte pilot implementate, dar acest lucru nu se va putea face într-o primă fază decât probabil pe frontierele cu celelalte state UE, nu și cu țările extra-comunitare. O altă veste bună este aceea că există mai multă înțelegere în privința sanționării expirării rovinietei atunci când vehiculele au fost blocate în coloană la frontieră.
Silvia Pleșca, reprezentanta Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a anunțat faptul că sunt în derulare mai multe proiecte de investiții finanțate cu bani europeni pentru frontierele externe ale Uniunii Europene. De altfel, în perioada de finanțare 2014-2020 s-a derulat un proiect comun implementat de Autoritatea Vamală din România și de Serviciul Vamal din Republica Moldova prin care s-au reabilitat cele mai importante PTF dintre cele două țări, beneficiile vizibile fiind în special pe partea moldovenească. Totodată s-au făcut investiții în cele trei puncte principale – Albița-Leușeni, Galați-Giurgiulești și Sculeni-Sculeni – în cazul ultimului fiind alocată și cea mai mare parte a investiției. Drumurile de acces în vămi/pistele au reprezentat o prioritate, împreună cu clădirile administrative și cabinele de control. Iar o atenție deosebită a fost acordată modernizării echipamentelor, menite să ușureze munca personalului de control.
Pandemia și războiul din Ucraina au amplificat necesitatea urgentării investițiilor, în paralel cu creșterea traficului.
Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractelor pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire pentru realizarea obiectivului de investiții”:
Ofertanții desemnați câstigători în cadrul celor sapte loturi ale procedurii de achiziție publică sunt:
Durata fiecarui contract este de 150 de zile, dintre care 90 de zile sunt pentru elaborarea studiilor de fezabilitate (SF – Etapa I) și 60 de zile sunt pentru elaborarea Proiectelor pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire (PAC – Etapa II).
Prin elaborarea studiilor de fezabilitate se urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație la nivelul rețelei rutiere din România de transport, inclusiv sub aspect de siguranță rutieră și fluidizarea traficului pe rețeaua de drumuri naționale, răspunzând astfel cerințelor pentru dezvoltarea economică concretizată prin adaptarea rețelei rutiere din administrarea CNAIR la cererea reală de transport.
În perioada următoare, după împlinirea termenului legal pentru depunerea contestațiilor, precum și ulterior soluționării eventualelor contestații, ofertanții câstigători vor fi invitați la sediul CNAIR pentru semnarea contractelor, odată cu finalizarea procesului de avizare a acestora.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit