În condițiile în care tarifele de transport au depășit 14.000 de dolari per container, iar navele mari port-container pleacă și ajung la destinație cu întârziere, grupul Coca-Cola Co. a ajuns să recurgă la nave care în mod normal sunt utilizate pentru transportul de materii prime industriale, așa numitele vrachiere, adică nave de tonaj cuprins între 25.000 şi 85.000 tdw, cu spaţiul de încărcare pe aproximativ 80%.

În perioade normale, Coca-Cola transportă materialele în întreaga lume în aceleaşi containere maritime care sunt utilizate pentru a transporta orice, de la jucării la biciclete. Însă acum, Coca-Cola a ales să utilizeze vrachiere, aşa-numitele „bulk carriers“, care sunt utilizate de traderii de materii prime pentru a transporta produse precum cărbune şi minereu de fier. „Atunci când nu poţi să faci rost de containere sau spaţiu din cauza actualei crize din transportul maritim, atunci am fost nevoiţi să gândim în afara cutiei“, a spus Alan Smith, director de achiziţii de la Coca-Cola într-o postare pe LinkedIn.

Principalul avantaj al utilizării containerelor este că acestea sunt un element integral al unui lanţ logistic care poate transporta bunuri în mod eficient de unde sunt produse acolo unde sunt utilizate. Navele cargo sunt mai ieftine dar sunt mai puţin convenabile pentru că mărfurile trebuie să ajungă în port şi de la un port la altul. În prezent un container care transportă bunuri din Shanghai la Rotterdam costă 14.558 de dolari, potrivit firmei Drewry Shipping. Preţurile au crescut în acest an la cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimele decenii.

Producătorul de băuturi Coca-Cola se bazează tot mai mult pe servicii feroviare pentru livrări pe distanțe lungi între și de la locurile sale de producție. Pentru a-i ieși în întâmpinare, DB Cargo va infiinta, pana la jumatatea lui 2021, in Germania, o retea feroviara de transport de marfa pentru Coca-Cola, in care vor fi integrate mai multe locatii. Mai multe rute sunt adăugate rețelei feroviare începând cu această lună, pentru a finaliza o rețea națională  care să lege 13 locații până la jumătatea acestui an.

Cu noul mod de transport ecologic, DB Cargo va reduce emisiile de CO2 cu aproximativ 1.900 de tone pe an. În plus, va fi mai mult spațiu și pe autostrăzi: compania se așteaptă să economisească circa 3 milioane de km per camion, pe an, pe rutele sale pe distanțe lungi.

Coca-Cola și DB Cargo au început să transfere aceste transporturi către căile ferate deja din 2016, în cadrul unui proiect pilot comun.