Compania britanică SulNOx Group PLC, cu activitati in tehnologia combustibilului, lansează prima sesiune amplă de testare al aditivului pentru combustibil SulNOxEco™ Fuel Conditioner pe trenurile operate de Grupul GRAMPET.

Grupul GRAMPET, cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc, din Europa de Sud-Est, format în 18 firme pe domenii de activitate, este alcătuit din operatori de transport feroviar pentru servicii de marfă, logistică, construcții, reparații și întreținere material rulant și servicii IT. Compania deține o flotă de 20.000 de vagoane și 400 de locomotive care transportă anual aproape 22 de milioane de tone de marfă, 20% fiind la nivel internațional prin companiile de transport feroviar de marfă ce operează în Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, România, Serbia și Slovacia.

În acest moment, GRAMPET utilizează SulNOxEco™ Fuel Conditioner pe trei locomotive din România cu un consum de circa 40.000 de litri de combustibil pe lună și au ca obiectiv extinderea de evaluare a aditivului pentru combustibil la toate locomotivele din flotă.

Vice Președintele diviziei Transporturi din cadrul Grupului GRAMPET, Sorin Chinde consideră că transportul pe calea ferată este deja mult mai prietenos cu mediul față de alte moduri de transport. De asemenea, compania încurajează în mod activ revenirea la o utilizare mai amplă a căilor ferate și susține prin programe de optimizare și alte inițiative de sustenabilitate.

CEO-ul SulNOx, Ben Richardson mărturisește că sunt încântați de această colaborare cu GRAMPET și vor ajuta să aprofundeze prioritățile de sustenabilitate. În așa fel încât, un tren de marfă să consume aproape opt litri de motorină pe kilometru parcurs, comparativ cu un autoturism care consumă circa 0,06 litri, ceea ce reprezintă o oportunitate semnificativă pentru SulNOx de a deveni o soluție nouă de transport la nivel global.

Asociația poloneză de transport și logistică TLP este de părere că, atâta vreme cât autoritățile UE și statele membre pun în aplicare planuri de economisire a energiei, și cât se așteaptă ca în multe țări, din cauza lipsei de gaz, petrol și cărbune, temperatura în instalațiile publice și apartamente să nu fie această iarnă suficient de mare, și poate vor apărea întreruperi periodice de curent, nu este normal ca în transportul rutier să se irosească milioane de tone de motorină în fiecare an doar din cauza Pachetului Mobilitate. Mai exact, din cauza obligației de a aduce în țara de origine sute de mii de camioane la fiecare opt săptămâni. Iar până de curând operatorii erau nevoiți să facă același lucru și cu semiremorcile – dar obligația aceasta a fost eliminată între timp.

Anularea ei nu rezolvă problema risipei de carburant, care este cu atât mai mare cu cât războiul din Ucraina a crescut mult costurile cu energia ale transportatorilor și a limitat disponibilitatea combustibililor. De aceea TLP mai face un apel, de data aceasta la adjunctul șefului Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil pentru Green Deal, la comisarul pentru transport Adina Vălean și la comisionarul pentru energie Kadri Simson, să suspende imediat prevederea potrivit căreia camioanele trebuie să se întoarcă în țara de înmatriculare cel târziu după opt săptămâni și să stea acolo patru zile (perioada de cooling-off). Iar prevederile privind cabotajul, mai subliniază TLP, au și ele impact negativ asupra eficienței folosirii flotei și se traduc în numeroase curse fără încărcătură.

În opinia TLP, și guvernul polonez ar trebui să inițieze o discuție privind suspendarea imediată a dispozițiilor Pachetului Mobilitate. În plus, asociația a demarat activități menite să le atragă atenția eurodeputaților asupra problemei irosirii energiei în transportul rutier și „sperăm că de această dată protecționismul nu va avea prioritate față de necesitatea de a garanta securitatea energetică a cetățenilor Uniunii Europene“.