Federația transportatorilor spanioli FETRANSA atrage din nou atenția asupra faptului că benzina a ajuns la început de februarie la un preț record, de 1,538 de euro/l, că motorina, cu 1,422 de euro/l, rămâne foarte aproape de prețul său maxim din toate timpurile, atins în 2012, și că CNG este cu 130% mai scump decât în perioada similară a anului trecut. După un final de 2021 în care combustibilii nu s-au mai scumpit, 2022 a adus noi creșteri de preț, de până la 5,6% până în prezent, așa cum arată Buletinul Petrolier al Uniunii Europene.

Printre cauzele acestor scumpiri se numără scăderea ofertei țărilor producătoare și creșterea prețului barilului de petrol Brent până la 90 de dolari, un nivel nemaiatins din 2014 – acesta fiind întotdeauna extrem de sensibil la incertitudine geopolitică, adică exact ceea ce trăim acum pe fondul conflictului dintre Ucraina și Rusia.

Buletinul UE arată că prețurile benzinei și motorinei sunt în Spania sub media europeană, care este de 1,680 de euro/l sau chiar mai mare, de 1,745 de euro/l dacă ne limităm la zona euro, iar motorina costă în medie 1,567 de euro/l în UE și 1,606 euro/l în zona euro.

Dar, dacă în cazul benzinei și motorinei creșterea pare disproporționată, în cazul gazului ea este exorbitantă, consideră FETRANSA, acesta ajungând la 1,95 de euro/kg pe 4 februarie 2022, față de 0,845 de euro/kg în ianuarie 2021. Ca și alte asociații din această țară, FETRANSA amintește că în Spania există peste 32.000 de vehicule comerciale pe gaz natural, din care mai mult de 10.000 de camioane grele, adică circa 4% din flota de vehicule de peste 16 t a țării, iar acestea nu mai sunt profitabile în condițiile prețurilor actuale ale gazului.

Indicele costului de transport din Europa a crescut în trimestrul al patrulea din 2021 cu 1,1%, atingând un nou nivel record, conform barometrului Upply citat de publicația franceză Les Routiers. Creșterea se datorează mai multor factori: aglomerațiile din lanțul logistic, perturbările de aprovizionare, creșterea costurilor (numai motorina costă cu 25% mai mult decât în 2020) și creșterea cererii, datorată redeschiderii economiilor din întreaga Europă.

Astfel se ajunge la al șaselea trimestru consecutiv de creștere a tarifelor de transport.

Barometrul mai constată că există în continuare criză de șoferi: în Franța numărul de locuri de muncă neocupate în domeniu este estimat la 16.000-31.000, în Marea Britanie la aproape 100.000, iar în Germania și Polonia la câte 60.000, conform IRU. Iar această criză contribuie și ea la creșterea costului de transport în primul trimestru din 2022, câtă vreme și cererea de transport rămâne mare. În Franța scumpirile au fost urmate de o creștere a tarifelor, dar situația rămâne complicată deoarece transportatorii rutieri se confruntă cu trei provocări majore: creșterea în continuare, în foarte mare măsură, a prețului carburantului, lipsa de șoferi care face ca salariile să crească și dificultatea de a înnoi flotele de camioane, câtă vreme producătorii se confruntă cu perturbări în lanțul de aprovizionare cu componente. Dacă la acestea se adaugă oprirea progresivă a ajutoarelor acordate de guvern pentru a absorbi șocul pandemiei de Covid-19, se vede că ne așteaptă un context economic incert, deși cererea de transport rămâne mare.