Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate pe 10 aprilie, deficitul balanței comerciale al României în primele două luni ale acestui an s-a redus cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 4,385 miliarde de euro, pe fondul unei combinații de prețuri mai mici la petrol, a scăderii importurilor de gaze naturale și a activității industriale scăzute.

În cele două luni, au crescut atât exporturile cu 9%, cât și importurile cu 5,4, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2022. Ponderi importante au înregistrat grupele de mașini și echipamentele de transport (44,2% la export și 35,7% la import), tot astfel și de alte produse manufacturate (30% la export și 28,3% la import). Exporturile FOB au totalizat 15,035 miliarde de euro, în timp ce importurile CIF au însumat 19,419 miliarde de euro. În cele două luni, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a marcat 11,109 miliarde de euro la expedieri și 14,225 miliarde de euro la introduceri, rezultând un total de 73,9% din exporturi și respectiv 73,2% din importuri. Mai mult, la export valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 3,926 miliarde de euro, iar la import de 5,195 miliarde de euro, reprezentând un total de 26,1% din exporturi și 26,8% din importuri.

În luna februarie 2023, exporturile FOB au ajuns la 7,874 miliarde de euro, iar importurile CIF la 9,923 miliarde de euro, însumând un deficit de 2,049 miliarde de euro.

Exporturile și importurile în februarie 2023 s-au majorat cu 11,8%, respectiv cu 4,2%, comparativ cu aceeași perioadă al anului trecut, relatează Agerpres.

Principalul furnizor din Marea Britanie de telecomunicații fixe și mobile și de produse, soluții și servicii digitale, grupul BT a încheiat un contract de cinci milioane de lire sterline cu Altitude Angel, furnizorul de tehnologie UTM (Unified Traffic Management) pentru a crea cea mai lungă rețea de drone deasupra orașelor britanice pentru a înlocui vehiculele de transport rutier.

UTM este platforma software ce deține o infrastructura necesară pentru a permite dronelor să zboare în siguranță, fără pilot, pe distanțe mari. Contractul va sprijini Altitude Angel pentru a lansa tehnologia transformatoare ARROW, care detectează și identifică dronele, permițând în același timp să împartă spațiul aerian cu aviația în condiții de siguranță și securitate, potrivit unui comunicat.

Astfel, Altitude Angel își va extinde tehnologia pentru a permite dronelor să zboare pe distanțe lungi, sprijinind potențialul de livrare mai rapidă și deblocând o industrie a cărei valoare este estimată la 45 de miliarde de lire sterline până în 2030. În ceea ce privește inovația dronelor, acordul este crucial sprijinind operațiunile comerciale sau de retail și permițând dronelor să transforme modul în care funcționează serviciile esențiale – de la sprijinirea serviciilor de urgență în timp real, până la transportul rapid de materiale medicale, analiza agricolă și planificarea arhitecturală.

În urma succesului anterior al proiectului Xcelerate, un consorțiu condus de Grupul BT și Altitude Angel continuă să dezvolte în cadrul proiectului Skyway cea mai mare și cea mai lungă rețea de drone din lume, care dispune de sprijinul programului Future Flight al guvernului britanic. ARROW, dezvoltat de Altitude Angel, este tehnologia de bază pe care se construiește Project Skyway, creând un coridor de drone de 165 de mile deasupra spațiului aerian în orașele Reading, Oxford, Milton Keynes, Cambridge, Coventry și Rugby.

În cadrul acordului, BT Group va furniza conectivitate, infrastructură de rețea și experiența sa în materie de adaptabilitate pentru implementarea și întreținerea rețelei de turnuri ARROW a Altitude Angel. Mai mult, BT Group va fi principalul distribuitor al software-ului Altitude Angel, pe lângă faptul că va oferi sprijin în livrarea operațiunilor comerciale și în comerțul cu amănuntul, se va ocupa și de inspecțiile dronelor și de infrastructura esențială. În plus, această tehnologie de vârf va facilita dezvoltarea orașelor inteligente și va oferi capacități îmbunătățite pentru serviciile de urgență și pentru comunitatea de apărare.

Sprijinul financiar va permite companiei Altitude Angel să își accelereze planurile pentru coridorul Skyway, dincolo de cele 165 de mile planificate, pentru a ajunge la mii de mile de infrastructură Skyway care să conecteze orașele și localitățile, precum și centrele de transport și de livrare a coletelor, în întreaga țară, ceea ce, la rândul său, Marea Britanie va debloca economia dronelor de mai multe miliarde de lire sterline.