Compania românească Footprints for Retail, una dintre cele mai avansate platforme de Retail Media din lume, a anunțat că a închis prima rundă de finanțare după două luni în care a atras 500.000 de euro, potrivit unui comunicat.
În prezent, Footprints este evaluată la 5 milioane de euro, iar soluția sa este folosită de retaileri mari din România, Emiratele Arabe Unite, Serbia și Bulgaria. Robin Good, compania de accelerare și dezvoltare de business dedicată start-up-urilor tech din România a organizat și condus runda de investiții.
Prin această finanțare se va permite accesul pe mai multe piețe, obiectivul companiei fiind extinderea prezenței în Emiratele Arabe Unite și în Uniunea Europeană. De asemenea, va permite dezvoltarea platformei și a algoritmilor AI în direcția îmbunătățirii predicțiilor comportamentului de consum în retailul fizic.
Opt investitori privați au susținut runda de finanțare, printre care Sandu Băbășan, partener Robin Good – un recunoscut antreprenor din online-ul românesc cu o vastă experiență de business, rezultată din proiecte care au inovat industria comerțului digital, Florin M. Pop, membru al grupului de investitori Transylvania Angels Network – un investitor activ din România cu investiții în peste 15 proiecte de start-up în diferite domenii și Lorand Soares Szasz, antreprenor și specialist în dezvoltarea accelerată a business-urilor.

„Am închis runda de investiții după 2 luni, în care am atras 500.000 de euro, și am reconfirmat pe de-o parte potențialul platformei Footprints, într-o piață globală de Retail Media, estimată să atingă, la finalul lui 2022, venituri de 50 de miliarde de dolari, și pe de altă parte al industriei de retail, care, prin digitalizare, va trece printr-o transformare radicală în următoare perioadă. Investiția ne oferă premisele dezvoltării mai rapide a produsului și permite accelerarea prezenţei platformei în mai multe piețe”,
Dan Marc, fondator și CEO Footprints For Retail.
Soluţia Footprints are la bază o tehnologie unică ce le oferă companiilor din comerțul offline posibilitatea de a monetiza datele generate de proprii clienți. Acest lucru se realizează prin conversia traficului anonim în clienți profitabili, cu un comportament de achiziție predictibil, analizând în mod unitar datele comportamentale din offline și online, cu ajutorul inteligenței artificiale și automatizării algoritmice.
Footprints For Retail este singura companie românească inclusă în Microsoft Pegasus, programul Microsoft care se desfășoară la nivel global și include 12 companii pe care pariază că vor remodela businessul și modul de operare al comerțului clasic.
Printre clienții Footprints For Retail se numără: INGKA Holding B.V. (operator al magazinelor IKEA), Majid Al Futtaim (conglomerat în industria imobiliară și de retail din EAU), NEPI, Vienna Insurance Group, Jaguar, Hyundai, Land Rover, Erste Group, First Bank şi Ţiriac Group.
„Viteza cu care Footprints convertește clienți internaționali arată maturitatea echipei și a produsului dezvoltat, într-o piață în care opțiunile sunt limitate. Unicitatea platformei, combinată cu inovația tehnologiei, dar și cu nevoia și dorința de a transforma retailul au determinat închiderea rapidă și cu succes a rundei de finanțare. Footprints a atras investitori care au încredere că soluția dezvoltată în România va perturba evoluția liniară a industriei de Retail Media şi o va face accesibilă oricărui retailer”,
a completat Sandu Băbășan, investitor și partener Robin Good.
Un studiu realizat de Accenture și GEODIS pe tema comerțului online, cu participarea a 200 de companii mari din SUA (40%) și Europa (60%), arată că 62% dintre aceste mărci (76% dintre cele americane și 56% dintre cele europene) se așteaptă ca vânzările directe online (prin propriile lor magazine online) să depășească 20% din cifra lor de afaceri. Dar procesele logistice nu sunt scalate, pentru 48% dintre firmele din SUA și 54% din cele din Europa, astfel încât să absoarbă rapid creșterea volumelor din eCommerce.
Pentru 78% dintre respondenții americani șl 75% dintre cei europeni, experiența de cumpărare a clientului (incluzând aici și livrarea) este domeniul care are cel mai mare potențial de îmbunătățire, și pentru asta e nevoie de e-fulfillment optimizat, opțiuni diverse de livrare flexibilă, urmărire mai practică a coletului și retururi mai simple. 80% dintre companii chiar au făcut în ultimul timp eforturi pentru a simplifica returul produselor. Pentru 64%, respectiv 62% dintre respondenți, ar trebui lucrat mai ales la optimizarea softului pentru logistică și supply chain, pentru 70%/53% la flexibilitatea transportului, pentru 61%/52% la vizibilitatea stocului și pregătirea comenzilor, pentru 54%/49% la capacitatea de a livra colete mici, iar pentru 49%/48% cele mai multe eforturi ar trebui făcute în direcția unei rețele agile de distribuție.
De asemenea, pe viitor este nevoie de o strategie de comerț electronic prin care să se acopere toate canalele, cu accent pe rețele și magazine multimarcă de e-fulfillment și ecosisteme digitale care să permită vizibilitate în timp real, flexibilitate a livrărilor și control asupra experienței de cumpărare și a inventarului.
38% dintre companiile americane și 25% dintre cele europene oferă livrare în regiune în 2-3 zile și 56%, respectiv 57% plănuiesc să facă asta în următorii trei ani. În ceea ce privește livrările intercontinentale, nicio companie americană nu oferă livrare în 2-3 zile, dar 17% vor să facă asta în următorii trei ani. 15% livrează în 4-5 zile, iar 66% vor să facă asta în următorii trei ani. Nici companiile europene nu fac livrări intercontinentale în 2-3 zile, dar 7% își propun asta pentru următorii trei ani. 4% dintre ele livrează în 4-5 zile, iar 76% speră să poată face asta în următorii trei ani.
Numai 16% dintre firme pot să aibă în timp real indicatori de performanță pentru supply chain-ul lor (25% dintre firmele americane și 10% dintre cele europene). Iar capabilitățile analitice de care dispun 40% din firmele europene sunt prea rudimentare, generând date în mod fragmentat, adesea manual și fără un control foarte clar. Foarte puține companii au vizibilitate în timp real a stocului, dar aceasta este esențială pentru a garanta disponibilitatea produselor și o varietate mare de opțiuni de livrare și pentru a informa clientul despre statusul livrării. În plus, ar duce și la optimizarea costurilor logistice pentru fiecare comandă și la depășirea a numeroase provocări logistice: armonizarea stocului fizic cu cel digital, menținerea inventarului în timp real, optimizarea stocului, gestionarea transportului și a comenzilor. Toate permit obținerea de avantaje competitive prin folosirea mai bună a activelor. Și pentru asta este nevoie de magazine integrate cu rețele de comerț electronic pentru a servi ca centre de procesare a comenzilor, puncte de colectare și centre de livrare și de fulfillment.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit