Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunțat faptul că apreciază sprijinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii, care a răspuns pozitiv solicitării de a interveni împotriva Austriei în cadrul Consiliului Miniștrilor de Transport UE din 1 iunie 2023, susținând respectarea liberei circulații a camioanelor în Tirol la pasul Brenner.
Din păcate, în ciuda cozilor de camioane de până la 70 km, guvernele și autoritățile UE întârzie soluționarea blocajelor din Brenner, iar Comisia Europeană trebuie să acționeze urgent pentru lansarea procedurilor legale împotriva Austriei, se arată într-un comunicat UNTRR.
La Consiliul UE care a avut loc săptămâna trecută în Luxemburg, miniștrii de Transport din UE au dezbătut problema liberei circulații a mărfurilor de-a lungul pasului Brenner, la frontiera landului austriac Tirol cu Italia, pe una dintre cele mai tranzitate rute europene.
Miniștrii Transporturilor din România, Bulgaria, Republica Cehă, Lituania și Olanda au susținut respectarea principiului liberei circulații de către Austria. În cadrul întâlnirii Consiliului UE, Germania și Italia au subliniat faptul că actuala situație este nesustenabilă și cauzează cozi lungi de camioane la frontieră, blocajele din pasul Brenner cauzând probleme comerțului european.
“Din nefericire, Austria nu a demonstrat nicio intenție realã de a rezolva problema blocajelor de camioane din pasul Brenner, care afecteazã de mai mulți ani industria transporturilor rutiere din UE.
Eforturile de a crește oferta de transport feroviar de marfă și capacitatea de transport combinat s-au dovedit insuficiente pentru a rezolva singure problema volumului de mărfuri care tranzitează pasul Brenner. Ambele moduri de transport sunt necesare. Restricțiile de circulație pentru camioane au generat blocaje masive de trafic. Aceastã situație este inacceptabilă și paradoxală, având în vedere emisiile nejustificate de CO2 generate de camioanele care staționeazã în cozile de la frontieră, contrar intențiilor Austriei privind reducerea emisiilor.”
UNTRR, alãturi de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere, apreciază eforturile Comisarului de Transport Adina Vălean de a aduce la masa discuțiilor Statele Membre UE pentru a îmbunătăți sustenabilitatea pasului Brenner, menținând totodată libera circulații a mărfurilor. Cu toate acestea, discuțiile nu s-au dovedit suficiente și, la acest moment, Comisia Europeană trebuie să utilizeze toate instrumentele legale pe care le are la dispoziție pentru deblocarea situației, rãspunzând numeroaselor solicitări ale industriei transporturilor rutiere din ultimii ani.
Volumul ridicat al tranzitului prin pasul Brenner necesită o soluție europeană urgentă pentru a facilita circulația camioanelor între Austria, Germania și Italia. Ministrul Mobilității din Austria a confirmat că, numai anul trecut, 5,2 de milioane de camioane au trecut prin pasul Brenner. Restricționarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul UE are un impact negativ semnificativ asupra funcționării pieței interne, precum și asupra eforturilor de reducere a emisiilor și asigurării calității aerului, în cazul Brenner.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită intervenția ministrului Transporturilor și Infrastructurii Sorin Grindeanu împotriva Austriei, în cadrul Consiliului Miniștrilor de Transport UE, din 01 iunie 2023, pentru a determina Comisia Europeană să declanșeze procedura de infringement privind restricționarea liberei circulații a camioanelor în Tirol.
În ultimul deceniu, transportatorii rutieri de mărfuri din România și din celelalte State Membre UE s-au confruntat cu provocări serioase la tranzitarea Austriei, din cauza numeroaselor restricții de trafic din Tirol și a unei politici active de transfer modal.
Austria restricționează libera circulație a camioanelor, aplicând un set de măsuri de descurajare a tranzitului rutier de mărfuri, printre catre restricția de circulație sectorială potrivit căreia anumite grupuri de mărfuri nu mai pot fi transportate pe cale rutieră prin Tirol, restricții cantitative asupra numărului de vehicule grele de marfă permise pe axa Nord-Sud a autostrăzii A12, respectiv tratarea în bloc a vehiculelor grele de marfã la frontiera germano-austriacă („Blockabfertigung”), generând cozi uriașe de camioane, precum și restricții de conducere pe timpul nopții sau limitarea folosirii vehiculelor grele de marfă aparținând anumitor clase Euro.
De-a lungul anilor, Austria a înăsprit aceste măsuri deosebit de împovărătoare pentru operatorii români și europeni de transport rutier de mãrfuri, se arată într-un comunicat de presă UNTRR. Totodată, în ciuda eforturilor considerabile de a crește oferta de transport feroviar de marfă și capacitatea de transport combinat, aceste eforturi s-au dovedit insuficiente pentru a atenua provocările create de multiplele restricții de circulație austriece, afectând funcționarea lanțurilor de aprovizionare în cadrul Uniunii Europene.
Comisia Europeană întârzie să acționeze, în ciuda numeroasele solicitări ale industriei transporturilor rutiere. UNTRR, alături de BGL (Germania), IRU și asociații profesionale de transport rutier din Austria, Franța, Danemarca, Italia, Ungaria, Norvegia, Suedia, Olanda, Republica Cehă și Polonia au transmis numeroase scrisori CE privind restricțiile de circulație ale camioanelor impuse în Tirol, care sunt contrare legislației europene, solicitând în mod repetat deschiderea procedurilor de încălcare a dreptului comunitar
(infringement) împotriva Austriei. În ciuda presiunilor, Comisia nu a luat nicio măsură împotriva Austriei pentru a opri obstacolele la libera circulație a mărfurilor pe această importantă rută de legătură transalpină. Recent, actualul guvern italian a crescut presiunea asupra CE și solicită în mod activ acțiuni legale împotriva Austriei la urmãtorul Consiliu UE al Miniștrilor de Transport.
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit