Guvernul României anunţă că face demersuri pentru o prezenţă cât mai activă a antreprenorilor români în Programul european Global Gateway, care îşi propune să stimuleze legăturile inteligente, curate şi sigure în sectoarele digital, climatic, energetic şi al transporturilor şi să consolideze sistemele de educaţie, cercetare şi sănătate din întreaga lume.

„Avem nevoie de voci româneşti care să reprezinte interesele mediului de afaceri la nivel european şi mondial, iar acum avem o şansă în plus. România şi antreprenorii români pot fi mai bine reprezentanţi la nivel european prin intermediul noului instrument consultativ Business Advisory Group al programului Global Gateway, care va avea rolul de a propune realizarea de investiţii în infrastructură, ca parte a strategiei mondiale a UE pentru stabilirea de parteneriate economie. Bugetul Global Gateway, de aproximativ 300 de miliarde de euro, va fi gestionat de către Comisia Europeană în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii, şi urmăreşte ca, prin intermediul firmelor europene să pună bazele la nivel mondial a unor proiecte sustenabile, care au impact real şi care contribuie la creşterea standardelor de viaţă pentru state mai puţin dezvoltate. Invit pe această cale capitalul românesc să se înscrie în cadrul Business Advisory Group“, a declarat George Agafiţei, consilier de stat şi coordonatorul naţional al Programului Global Gateway.

Pentru a sprijini mobilizarea deplină a sectorului privat şi pentru a maximiza impactul şi eficacitatea investiţiilor Global Gateway, este în curs de înfiinţare un grup informal de experţi al Comisiei, denumit Global Gateway Business Advisory Group. Prin intermediul acestui grup de experţi, strategia Global Gateway va beneficia de perspectiva de afaceri pentru planificarea şi implementarea acesteia.

Misiunea grupului va fi de a asista Comisia în consolidarea cooperării privind strategia Global Gateway şi punerea în aplicare cu sectorul privat european într-un mod structurat. Grupul va oferi o platformă pentru a discuta şi a colecta feedback cu privire la orientările strategice ale Global Gateway. De asemenea, va colecta contribuţii din partea reprezentanţilor sectorului privat cu privire la priorităţile, activităţile, provocările şi oportunităţile acestora în sectoarele şi regiunile acoperite de Global Gateway şi va discuta punerea în aplicare a strategiei. Comisia solicită candidaturi pentru selectarea membrilor grupului. Grupul va fi compus din până la 60 de membri şi până la 10 observatori, precizează Executivul. Membrii vor fi organizaţii din sectorul privat din UE, cu sediul în Comunitate şi sub reglementarea UE.

Organizaţiile vor include companii de toate dimensiunile. Asociaţiile comerciale şi de întreprinderi din UE, precum şi reţelele de întreprinderi pot solicita, de asemenea, statutul de membru.

Instituţiilor financiare europene, cum ar fi Banca Europeană de Investiţii sau Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, li se poate acorda statutul de observator prin invitaţie directă. Membrii grupului sunt numiţi de directorii generali ai Direcţiei Generale Parteneriate Internaţionale (DG INTPA) şi de Direcţia Generală Vecinătate şi Negocieri privind Extinderea (DG NEAR), după consultarea serviciilor asociate ale Comisiei, din rândul candidaţilor cu competenţe în domeniile menţionate în cererea de candidaturi şi care au răspuns la cererea de candidaturi.

Cererile semnate trebuie transmise până joi, 20 aprilie 2023, la ora 14:00 cel târziu, la adresă de e-mail: ECGGBAG@ec.europa.eu Criterii de selecţie, procedura pentru depunerea candidatorilor şi informaţii suplimentare sunt disponibile aici:

https://international-partnerships.ec.europa.eu/policies/global-gateway/governance/call-applications-global-gateway-business-advisory-group_ro

La 1 decembrie 2021, Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate au prezentat Comunicarea comună privind Programul Global Gateway. Parte din abordarea Team Europe, Global Gateway intenţionează să stimuleze legăturile inteligente, curate şi sigure în sectoarele digital, climatic, energetic şi al transporturilor şi să consolideze sistemele de educaţie, cercetare şi sănătate din întreaga lume.

Implementarea în timp util a infrastructurii pentru combustibili alternativi este o cerință esențială pentru trecerea pe scară largă la vehicule cu emisii zero, însă statele membre nu dau semne că susțin concret obiectiv climatic asumat de Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a lansat la începutul lui februarie propunerea (mult așteptată) privind standardele de CO₂ pentru vehiculele grele. Țintele sunt ambițioase: obiectiv de 100% pentru vânzarea de autobuze cu emisii zero până în 2030 și obiectiv de 90% pentru camioane și autocare cu emisii zero până în 2040.

Acest tip de vehicule necesită o rețea densă de stații de încărcare și alimentare, atrage atenția Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU). Deși CE a propus un regulament care va obliga statele membre să înființeze o rețea minimă de infrastructură pentru combustibili alternativi în întreaga Uniunea, poziția Consiliului European a arătat puțin angajament față de desfășurarea investițiilor masive necesare pentru a construi infrastructura necesară.

Cele două poziții sunt în contradicție și se pare că nu se va cădea curând la o înțelegere, ceea ce determină îngrijorare în rândul operatorilor de transport și a producătorilor de vehicule cu privire la ritmul rapid de decarbonizare preconizat pentru sectorul transportului rutier.

IRU și ACEA (Asociația Producătorilor Europeni de Autovehicule) au făcut apel la factorii de decizie din UE implicați în negocierile trilogului privind regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi (AFIR) să se asigure că infrastructura necesară de încărcare și realimentare va fi gata la timp, pentru a permite tranziția sectorului la neutralitatea climatică.

„Revizuirea regulilor UE pentru implementarea infrastructurii de combustibili alternativi a fost anunțată în iulie 2021. Ne apropiem deja de alegerile UE de anul viitor și a trecut suficient timp pentru ca factorii de decizie să stabilească cadrul potrivit pentru a le permite transportatorilor să treacă la vehicule cu combustibil alternativ. Scrisoarea noastră trage un semnal de alarmă pentru toți negociatorii pentru a transforma ecologizarea transporturilor în realitate”, a declarat Raluca Marian, directorul IRU EU Advocacy.