Aceasta este una dintre clarificările pe care Comisia Europeană le-a adus de curând referitor la prevederile din Pachetul Mobilitate privind timpul de condus și odihnă, care au intrat în vigoare în august 2020.
Interdicția de a lua pauza săptămânală normală în cabină era deja în vigoare și anterior acestei date, așa cum stabilise Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Dar acum CE precizează ea li se aplică tuturor șoferilor, indiferent dacă sunt salariați sau șoferi-patroni. Acest aspect este justificat de obiectivul de a preveni oboseala lor și de a elimina riscurile pentru siguranța traficului.
Cu alte cuvinte, dacă în unele legislații naționale, cum ar fi MiLoG, existau derogări pentru șoferii-patroni, pe care aceștia chiar se bazau pentru a face mai suportabil șocul Pachetului Mobilitate, Comisia arată clar că în noile reglementări de la nivel european ele nu există.
Comisia Europeană (CE) are în derulare o investigaţie în legătură cu ajutorul de stat, în valoare de două miliarde de euro, acordat de către statul român Complexului Energetic Oltenia şi care se referă la susţinerea planului de restructurare a companie, cu focus pe decarbonizare, închiderea minei de lignit şi trecerea la surse regenerabile de producere a energiei electrice.
CE analizează dacă planul de restructurare elaborat şi ajutorul acordat companiei – al cărei acţionar majoritar este statul român – respectă condiţiile pieţei unice în ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor de stat. Practic, un stat membru nu poate pune în aplicare o asemenea măsură până când CE nu îşi dă avizul favorabil. O decizie a Comisiei urmează să fie comunicată în perioada următoare.
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit