Comisia Europeană (CE) dorește retragerea de pe piaţă a celor mai poluante vehicule. Frans Timmermans, vicepreşedintele CE, însărcinat cu Pactul Verde European, a anunţat că la sfârşitul anului viitor va fi gata o propunere de act normativ în acest sens. Decizia vine ca urmare a discuţiilor purtate la nivelul Comisiei, în cadrul cărora mai multe state membre au reclamat exporturile masive de vehicule poluante dinspre Occident spre ţările din Europa de est, atât din interiorul, cât şi din afara blocului comunitar.
„Dacă dorim să ne stopăm comercializarea maşinilor vechi, trebuie mai întâi să garantăm că ele nu se deplasează în interiorul UE”, a declarat Timmermans. Vicepreşedintele CE a precizat că vor fi modificări legislative şi pentru camioane, în sensul actualizării normelor privind punctele de încărcare pentru modelele electrice şi pe hidrogen. Acestea din urmă ar trebui să înlocuiască treptat vehiculele diesel, în drumul spre zero emisii.
Mai multe state membre ale UE, printre care Franţa şi Spania, s-au angajat să interzică până în anul 2040 comercializarea mașinilor alimentate cu motorină sau benzină.
Comisia Europeană a dat undă verde pentru contribuția de 150 de milioane de euro alocată de statul italian pentru sprijinirea operatorilor de transport feroviar din cauza virusului Covid-19. Fondurile sunt utilizate pentru reducerea taxelor pentru accesul la infrastructura feroviară între 1 ianuarie și 30 aprilie 2021.
Această măsură urmează celei aprobate de Comisie pentru reducerea taxelor între 10 martie și 31 decembrie 2020. Datorită acestor contribuții, beneficiile transferului de mărfuri de la șoseala calea ferată sunt menținute chiar și în timpul urgenței pandemice.
Comisia a evaluat măsura în lumina normelor UE privind ajutoarele de stat, în special articolul 93 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și liniile directoare ale Comisiei din 2008 privind ajutorul de stat acordat întreprinderilor feroviare, coroborat cu Regulamentul (UE) 2020/1429.
De asemenea, Comisia a constatat că măsura este proporțională și necesară pentru a atinge obiectivul urmărit, cel de a sprijini trecerea modală de la șosea la calea ferată, fără a provoca denaturarea nejustificată a concurenței.
Astfel, după Germania care a redus practic aproape la zero taxa de utilizare a infrastructurii (TUI) feroviare, iată că și Italia ajută operatorii feroviari în același sens. În România, operatorii se plâng în continuare de nivelul foarte ridicat al TUI.
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit