Comisia Europeană a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), care a avut loc marți, 18 februarie, la Bruxelles, inițiativa „Busola pentru competitivitate”, menită să orienteze activitățile privind competitivitatea, simplificarea și îmbunătățirea mediului de afaceri în Europa. Se dorește reducerea decalajului de competitivitate cu care se confruntă Uniunea Europeană și identificarea unor probleme practice la problemele care afectează agenții economici, cum ar fi birocrația, supraaglomerarea, prețul exponențial al energiei, finanțarea insuficientă sau lipsa apetitului pentru risc în finanțarea inovației.

„Contribuția politicii de coeziune la competitivitatea UE și la procesul de convergență este esențială și trebuie recunoscută în continuare. În același timp, este nevoie de sprijin suplimentar pentru asigurarea condițiilor de concurență echitabilă, ținându-se cont de diferențele privind spațiul fiscal disponibil al statelor membre”, a declarat Alin Andireș, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor.

În cadrul reuniunii ECOFIN au fost aprobate orientările privind bugetul anual al UE pentru 2026, ca sistem de referință pentru Comisia Europeană la pregătirea următorului ciclu bugetar. Principalele aspecte abordate includ solidaritatea cu Ucraina, respectarea disciplinei bugetare, alocarea eficientă a resurselor și transparența în gestionarea fondurilor.

Agenda reuniunii ECOFIN a fost completată de teme precum stadiul actual al impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, adoptarea recomandărilor Consiliului privind planul bugetar-structural pe termen mediu al Ungariei şi traiectoria sa corectivă în cadrul Procedurii de Deficit Excesiv, Semestrul European 2025, adoptarea planurilor revizuite de redresare şi rezilienţă ale Letoniei şi Belgiei, aprobarea mandatului UE pentru reuniunea G20 din perioada 26-27 februarie 2025 şi adoptarea unei recomandări privind descărcarea de gestiune, ce urmează să fie acordată Comisiei în ceea ce privește execuția bugetului general al UE pentru exercițiul financiar 2023.

În 2024, aproximativ 4,6 miliarde de loturi de valoare mică (de 150 de euro sau mai puțin) au intrat pe piața UE, ceea ce reprezintă 12 milioane de colete zilnic, dublu comparativ cu ​​anul precedent. Multe dintre aceste produse au fost neconforme cu legile UE, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la produsele dăunătoare, dar și la concurența neloială pentru comercianții europeni și la impactul asupra mediului.

În aceste condiții, Comisia a propus un ser de acțiuni concrete pentru a avea un comerț electronic sigur și durabil. Printre acestea se numără adoptarea rapidă a reformei uniunii vamale și propunerea de a elimina scutirea de taxe pentru coletele de valoare mică, pentru a permite implementarea rapidă a noilor reguli ce vor asigura condiții de concurență echitabile. Se impun și

controale coordonate între autoritățile vamale și de supraveghere a pieței, coroborat cu acțiuni coordonate privind siguranța produselor, precum și protejarea consumatorilor pe piețele online, prin aplicarea Legii privind serviciile digitale, Legea piețelor digitale, Regulamentul general privind siguranța produselor și Regulamentul privind cooperarea pentru protecția consumatorilor.

Supravegherea pieței de comerț electronic se va putea face prin „Pașaportul pentru produse digitale” și noi instrumente AI. De asemenea, se impune adoptarea unui plan de acțiune privind reglementarea proiectării ecologice pentru produse durabile și sprijinirea modificărilor la Directiva-cadru privind deșeurile, dar și informarea consumatorilor și comercianților cu privire la drepturile și riscurile lor.

Se impune stimularea cooperării și comerțului internațional, prin informarea partenerilor din afara UE cu privire la siguranța produselor din UE și combaterea dumpingului și a subvențiilor.

Comisia solicită statelor membre, colegiuitorilor și părților interesate să colaboreze și să pună în aplicare aceste măsuri. În termen de un an, Comisia va evalua eficacitatea acestor acțiuni și poate propune măsuri suplimentare, dacă este necesar.

Aproximativ 70% dintre europeni cumpără în mod regulat online, inclusiv pe platforme de comerț electronic din afara UE. Deși comerțul electronic aduce multe beneficii pentru consumatori, întreprinderi și economia UE, nu lipsesc provocările. Noua inițiativă urmărește să echilibreze protecția consumatorilor, concurența loială și sustenabilitatea, încurajând în același timp o piață de comerț electronic sigură și de înaltă calitate în UE.