Confirmand decizia din 21 ianuarie, membrii Comisiei TRAN au votat in cea de-a doua citire cele trei rapoarte cuprinse in Pachetul Mobilitate 1, fara adoptarea niciunui amendament. Votul final ar urma sa fie dat in Parlament, in sesiunea plenara din 6 iulie, iar daca nici acolo nu se vor adopta amendamente, masurile ar urma sa intre in vigoare etapizat.
Cerinte de control si norme speciale privind detasarea conducatorilor auto in sectorul transportului rutier – 30 de voturi pentru, 19 impotriva, nicio abtinere;
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006 – 33 de voturi pentru, 15 impotriva, 1 abtinere;
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 si a Regulamentului (CE) nr. 1072/2009 – 33 de voturi pentru, 16 impotriva, nicio abtinere.
Pentru a trece de Parlament, cele trei dosare trebuie sa obtina o majoritate, cel putin 353 de voturi pentru. Regulile privind detasarea se vor aplica la 18 luni de la momentul publicarii in Jurnalul Oficial al UE, cele pe timpii de conducere si odihna la 20 de zile si cele privind accesul la piata si profesie, acolo unde este inclusa si intoarcerea camionului, la 18 luni dupa publicare. 

Mai multe federatii si organizatii ale transportatorilor din Europa de Est au trimis ieri, 4 iunie 2020, o noua scrisoare deschisa membrilor Comisiei TRAN din cadrul Parlamentului European, prin care le solicita modificarea Pachetului Mobilitate 1 inainte de a fi prea tarziu. Astfel, Federatia Opratorilor Romani de Transport (FORT), Federatia Angajatorilor si Industriasilor din Cipru (OEB), Federatia Nationala a Operatorilor Privati de Transport din Ungaria (NiT), Asociatia Nationala a Carausilor Rutieri din Lituania (LINAVA), Transport i Logistyka Polska, Uniunea Transportatorilor Internationali din Bulgaria si Camera de Comert si Industrie din Malta si-au unit glasul intr-o scrisoare comuna, care trage un semnal de alarma asupra discriminarilor pe care noua legislatie europeana, aflata in curs de adoptare, o va aduce unei parti importante a transportatorilor europeni.
Criza generata de pandemia Covid-19 a demonstrat inca o data importanta sectorului de transport, precum si necesitatea asigurarii liberei circulatii a bunurilor pe intreg continentul. Dupa ce soferii si companiile de transport au „luptat” in linia intai pentru a mentine populatia europeana aprovizionata cu alimente si medicamente, Parlamentul European are acum datoria de a se asigura ca nu se aduc niciun fel de distorsiunii pietei unice, ca nu vor fi impinse firme de transport in faliment si nici angajatii acestora in somaj, se arata in Scrisoarea deschisa.
Organizatiile semnatare subliniaza faptul ca sustin armonizarea conditiilor de lucru si a accesului la profesie la nivelul UE, insa forma actuala a Pachetului Mobilitate 1 este departe de aceste deziderate. Eurodeputatii din Comisia TRAN sunt rugati, asadar, sa respinga prevederea privind intoarcerea vehiculului la fiecare 8 saptamani in tara de inmatriculare, argumentul principal fiind poluarea excesiva inutila, dar si pe cea referitoare la intoarcerea soferului la dimiciliu sau la sediul companiei de transport pentru pauza de 45 de ore, deoarece se ingradeste libertatea conducatorului auto de a decide unde sa isi efectueze repaosul saptamanal. De asemenea, mai multe prevederi din Pachetul Mobilitate creeaza confuzie in interpretarea legii, ceea ce, in final, prejudiciaza desfasurarea optima a activitatii companiilor de transport.
Faptul ca unii eurodeputati au recunoscut deja ca forma actuala a Pachetului nu este cea mai fericita, insa reprezinta un compromis acceptabil, confirma existenta discriminarilor pe care actul normativ le va legifera. La fel si disponibilitatea declarata de a aduce modificari ulterioare, care, oricum, ar putea sa vina prea tarziu pentru o parte dintre carausii est-europeni.
Organizatiile semnatare au atras atentia ca un act normativ respins de o treime din statele membre UE nu poate fi considerat un compromis acceptabil si acum, mai mult ca oricand, avem nevoie de o legislatie care sa protejeze interesele tuturor cetatenilor europeni. „Este momentul unitatii, nu al diviziunii. Haideti sa lucram impreuna pentru a avea o Uniune Europeana puternica si o piata unica solida. Aceasta este ultima posibilitate pentru a bloca Pachetul Mobilitate. Va rugam sa o folositi”, se arata in finalul scrisorii deschise adresata eurodeputatilor Comisiei TRAN.