Deputații europeni și-au susținut apelurile industriei pentru pragmatism în privința standardelor de emisii Euro 7, după ce Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European a adoptat raportul privind noile norme Euro 7.
Propunerea raportorului Alexandr Vondra, urmărește să mențină în mare parte protocoalele Euro 6/VI, evitând introducerea unor standarde prea stricte care ar putea pune în pericol siguranța rutieră și competitivitatea operatorilor mai mici.
„Încă o dată, se pare că rațiunea a predominat, este important să se găsească un echilibru între performanța de mediu și costul modernizării tehnologiilor. Ne bucurăm că deputații europeni au adoptat un calendar mai realist și au decis să păstreze în mare parte protocoalele Euro 6/VI. Siguranța rutieră și securitatea șoferilor nu ar trebui să fie puse în pericol prin introducerea unor sisteme care sunt mai stricte decât cele deja existente.”,
a declarat Raluca Marian, directorul de advocacy al IRU pentru UE.
Sectorul transporturilor rutiere continuă să îmbunătățească calitatea aerului prin valori mai stricte, dar cu atenție la costurile suplimentare și la sarcinile administrative, deoarece majoritatea operatorilor de transport sunt întreprinderi mici și mijlocii.
În plus, se subliniază importanța unei abordări tehnologice deschise, care ar reduce emisiile poluante și ar crește durabilitatea componentelor pentru toate tehnologiile de vehicule.
„O abordare tehnologică deschisă reduce emisiile poluante și crește durabilitatea componentelor pentru toate tehnologiile de vehicule”,
a adăugat Raluca Marian.
De asemenea, există îngrijorări cu privire la schimbul de date de la bordul vehiculelor, deoarece acest lucru poate crea dezavantaje concurențiale și probleme de securitate cibernetică. Datele, chiar și transmise în mod anonim, pot fi utilizate în scopuri analitice, mai ales de către companiile mari, ceea ce ar putea dezavantaja operatorii de transport mai mici. Aceste preocupări vor trebui abordate înainte de votul în plenul Parlamentului European, care este așteptat să aibă loc în luna noiembrie.
„Chiar dacă sunt transmise în mod anonim, datele pot fi utilizate în scopuri analitice, cu condiția ca entitatea care utilizează datele să aibă capacitatea și instrumentele de analiză. Cu toate acestea, majoritatea operatorilor de transport sunt întreprinderi mici și mijlocii și ar putea fi dezavantajați din punct de vedere concurențial. Sperăm ca și acest aspect să poată fi abordat înainte de votul în plenul Parlamentului European.”,
a subliniat Raluca Marian.
Comisia Europeană propune noi obiective privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi, începând cu 2030. Conform unui comunicat de presă, emisiile generate de sectorul transporturilor, precum camioanele, autobuzele urbane și autocarele sunt responsabile de peste 6% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din UE și de peste 25% din emisiile de gaze cu efect de seră produse de transportul rutier. Noile standarde vor contribui la trecerea spre o mobilitate cu emisii zero și la îndeplinirea de neutralitate climatică.
De asemenea, Comisia recomandă introducerea treptată a unor standarde mai stricte privind emisiile de CO2 pentru aproape toate vehiculele grele noi cu emisii certificate de CO2. Astfel, Comisia propune reduceri ale emisiilor cu 45% începând cu 2030, cu 65% începând cu 2035 și cu 90% începând cu 2040, comparativ cu nivelul din 2019. În plus, Comisia îndeamnă ca toate autobuzele urbane noi să aibă emisii zero din 2030 pentru a stimula implementarea mai rapidă.
Actuala propunere va avea un impact pozitiv asupra tranziției energetice, prin reducerea cererii de combustibili fosili importați și prin sporirea economiilor de energie și a eficienței în sectorul transporturilor din UE, în conformitate cu obiectivele Pactului verde european și REPowerEU. Ceea ce va aduce beneficii operatorilor de transport și utilizatorilor europeni prin reducerea costurilor combustibililor și a costurilor totale de deținere. Totodată, va asigura o utilizare pe scară mai largă a unor vehicule mai eficiente din punct de vedere energetic, precum și îmbunătățirea calității aerului pentru sănătatea europenilor.
Emisiile din sectorul vehiculelor grele au crescut de la an la an, în principal, cauzate de majorarea cererii de transport rutier care se preconizează că vor continua să crească în viitor.
În 2019, emisiile determinate din transportul de mărfuri au fost mai mari cu 44%, față de emisiile din sectorul aviației și mai mari cu 37% decât emisiile create de transportul maritim. Pentru a sprijini aceste tranziții, Comisia a inițiat deja Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi în vederea dezvoltării infrastructurii de încărcare necesară, în special instalarea la intervale regulate a punctelor de încărcare și de alimentare pe autostrăzile principale. Tot astfel, sugerează instalarea la fiecare 60 de kilometri pentru încărcarea cu energie electrică și la fiecare 150 de kilometri pentru realimentarea cu hidrogen. Comisia colaborează intens cu colegiuitorii pentru a finaliza negocierile cu privire la aceste propuneri.
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit