CONAF Archives - Pagina 10 din 28

Din cele 3,5 milioane de permise noi de muncă emise de UE, doar 57.111 astfel de permise au fost emise în România. Mai mult, potrivit datelor Eurostat (setul de date migr_reschst – „Change of immigration status permits by age, sex and citizenship”, care contabilizează permisele de ședere eliberate în scopul schimbării statutului non-UE în interiorul țării, România a eliberat doar 643 de astfel de permise în 2024, situându-se pe locul 27 în UE (în comparație cu Franța, care a eliberat 200.163, Polonia 17.486 și Bulgaria 1.984).

Înainte de a analiza soluțiile, această cifră descrie cu acuratețe capacitatea României de retenție a capitalului uman calificat. Doar 643 de cetățeni non-UE care au venit în România pentru a studia sau pentru a fi angajați pe un post au reușit să se schimbe și să se dezvolte, fiind recunoscuți ca fiind calificați pe un post mai aproape de dezideratele personale. Spre exemplu, un cetățean indian de 24 de ani a obținut un permis de studii la Cluj și un contract de muncă după absolvire, astfel i s-a acordat un nou permis fără a fi nevoit să își întrerupă șederea. Acesta este un exemplu al unuia dintre cei 643 de străini care au fost deja prezenți într-o țară, dar au reușit să obțină un statut mai stabil (de exemplu, student – muncă, sezonier – salariat, familie – muncă).

România trebuie să își schimbe politica de retenție a migranților. Cu o populație în declin accentuat (conform World Health Organization, populația României va ajunge la 16 milioane de locuitori până în 2050, iar conform Eurostat, va scădea cu 12% în 20 de ani), soluțiile de integrare și asimilare a forței de muncă din afara UE reprezintă singurul panaceu pentru decenii de politici reactive la o moștenire sumbră.

PIB-ul României este tributar masiv (2,5% în 2024, conform World Bank) și are nevoie în continuare de pârghii puternice pentru a susține îmbătrânirea accelerată a forței de muncă. Pe de altă parte, este nevoie și de creșterea ratei de ocupare a anumitor categorii de vârstă (conform Eurostat, rata de ocupare a grupei de vârstă 55-64 de ani este de doar 53,40% și de 78,80% pentru grupa de vârstă 15-24 de ani).

Sună puțin paradoxal faptul că o țară care se bazează puternic pe fluxurile de capital venite dinspre conaționalii migranți, dar care nu este în măsură să mențină un sistem de pensii echitabil, ar dezvolta o apetență crescută pentru narațiuni suveraniste. Acest fenomen expune o tendință de a ignora instrumentele de creștere economică globală și de a se concentra mai mult asupra trecutului, așa cum este descris de propaganda comunistă de tip inspirație asiatică.

„Migrația nu este un robinet care poate fi închis sau deschis după voie și nevoie, iar mult-mediatizatele centre de primire a migranților în țări satelit UE s-au dovedit, deocamdată, un eșec costisitor în implementare. Dacă nu creăm trasee clare de integrare și retenție a migranților cu potențial de plusvaloare, ne vom trezi asaltați de o pătură socială slab pregătită profesional, cu potențial infracțional și vulnerabilități periculoase în fața discursurilor suveraniste.”, a declarat Cătălin Orezeanu, președinte al Alianței Europene pentru Migrație (AEMI).

Forțele planetare sunt reconfigurate, eradicarea sărăciei nu mai pare a fi un deziderat mondial, programele globale de sănătate au fost suspendate, iar această indolență va genera fluxuri puternice de migrație. Politicile naționale trebuie nu numai să se alinieze la UE și la ONU, ci și să protejeze identitățile naționale cu trăsături puternic multiculturale și, oricât de deranjant ar putea fi acest lucru, migranții din afara UE nu numai că vor umple golurile de pe piața muncii, dar vor spori și notorietatea unei națiuni de a respecta valorile universale și propriile comunități etnice.

„Cea mai prețioasă resursă a României nu a fost niciodată petrolul, gazul sau aurul, ci oamenii ei. Și tocmai pentru că nu i-am prețuit, i-am pierdut. În Marea Privatizare am documentat cum, în 20 de ani, au dispărut peste două milioane de locuri de muncă.

De atunci, pierderea de capital uman a continuat ca o hemoragie tăcută: în ultimii ani exodul s-a accentuat, golind pe rând profesii și generații.

Datele recente arată aceeași oglindă a neputinței de retenție, România rămâne la marginea fluxurilor globale de talente și continuă să piardă pentru că nu și-a pus niciodată omul în centrul politicilor sale. În timp ce alte state își întăresc resursa umană prin politici active și investesc miliarde pentru a atrage materie cenușie din state mai puțin dezvoltate, noi rămânem prizonierii unei realități crude, exportăm profesioniști și importăm forță de muncă pe termen scurt, preponderant necalificată.

Pe termen scurt, am reușit să cârpim ruptura prin aducerea de imigranți non-UE – un bandaj necesar, dar departe de vindecare. Pactul pentru Muncă, inițiat de CONAF în 2019, a pornit tocmai de la această realitate: că nu putem construi viitorul pe improvizații, ci pe politici strategice, capabile să lege educația de piața muncii și să creeze un cadru legislativ predictibil.

Soluția reală constă în a învăța să prețuim capitalul uman, să facem din vocație un drum pentru fiecare cetățean și din educație un contract pe termen lung cu viitorul. Totodată, tendințele economice arată limpede că migrația nu mai poate fi tratată rigid, ci fluid, direcționată acolo unde aduce plusvaloare în ramuri economice clasice – HORECA, construcții, agricultură, etc.

România și-a pierdut o parte semnificativă din trecut prin nepăsare. Nu își mai poate pierde și viitorul prin inacțiune.”, a declarat Cristina Chiriac, președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Ce poate face România după finalizarea măsurilor de austeritate?

Ce pot face conaționalii noștri după încheierea mitingurilor din UK împotriva românilor care lucrează în străinătate? În primul rând, să deschidă ochii la plusul de valoare de care avem nevoie pentru a crea un climat socio-economic incluziv și să rămânem pe calea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD-urilor) Națiunilor Unite, care acum sunt umbrite de conflictele mondiale. Pe scurt, să nu mai plece după o fentă ideologică diluată, fără legătură cu realitatea unei specii ce se numește încă Homo sapiens.

Deși tradițional o lună de vacanță, august a fost mai mult o lună de pregătiri intense, de evenimente importante pentru viața socială a transportatorilor, care au continuat să încaseze măriri de taxe și scumpiri cu efecte importante în costul/km.

Scumpirea cu cel puțin 10% a polițelor de asigurare obligatorie a fost scânteia care a aprins spiritele și a dat naștere unei noi asociații patronale a transportatorilor – Alianța pentru Sustenabilitatea Transportatorilor Rutieri Acreditați (ASTRA) – cu ambiția de a deveni reprezentativă la nivel de ramură și a câștiga reprezentativitatea și la nivel național intersectorial în cadrul CONAF.

În paralel cu grija de a strânge numărul de membri necesari obținerii reprezentativității și dreptului de a sta la masa dialogului social, premergător oricărui act normativ, trei administratori de firme mici și mijlocii – Denisa Oltean, Cătălin Căpraru și Iulian Lazăr – și-au pus timpul liber și energia la dispoziția breslei pentru pregătirea primelor întâlniri cu instituțiile publice pentru găsirea unor soluții care să atenueze creșterile de taxe.

Prospețimea noii asociații patronale a atras deja câteva sute de firme de transport într-un interval foarte scurt de timp, semn că sunt încă mulți transportatori neafiliați la nicio asociație patronală, deoarece au considerat inutil un asemenea demers, care „oricum nu rezolvă nimic”. Ca atare, responsabilitatea noii asociații este foarte mare în fața proaspeților membri, și eforturile sunt mari în atragerea de specialiști din industrie care pot da o mână de ajutor voluntar pentru binele breslei.

Apariția unei noi asociații și reorganizarea altora au ca rezultat mai multe demersuri la autorități, ceea ce este benefic pentru găsirea unui echilibru între nevoia disperată de bani a Guvernului pentru a acoperi gaura din buget adusă de aparatul de stat (supra-dimensionat, incompetent, leneș și care pur și simplu nu se poate dezagrega din cauza zidului de reglementări și structuri de protecție creat de sistemul diabolic al celor care au transformat privilegii nesimțite și aberante în drepturi profesionale) și găsirea de soluții pentru a nu pune pe butuci o industrie strategică pentru România. Exportul de servicii de transport este esențial pentru a aduce banii străinilor în țara noastră, care are nu numai un deficit bugetar imens, ci și un deficit comercial mare, în loc de export de produse, economia hrănindu-se de ani de zile cu bani din achiziția de terenuri de către companii străine și din ceea ce trimit milioanele de români care lucrează peste hotare. Ei sunt cei mai mari investitori. Fără sprijinirea producției naționale, exportul de servicii este esențial dacă nu vrem să rămânem să încasăm doar salarii mizere prestate pentru companiile din afara țării.

De aceea este rolul asociațiilor patronale să identifice în rândul autorităților oamenii dispuși să schimbe ceva și care, unii dintre ei, au competența necesară să înțeleagă ce trebuie făcut și care au ajutat și în trecut ca industria transporturilor să performeze bine peste hotare. Este rolul asociațiilor să găsească argumentele și să negocieze soluții atât la problemele transportatorilor, cât și la nevoia de bani a Guvernului.

Așa cum managerii de transport reușesc să negocieze inteligent cu multinaționalele versate care cer doar reduceri de tarife la fiecare licitație, astfel că asistăm la menținerea de aproape 20 de ani a tarifelor de transport pe anumite rute, deși costurile au crescut de aproape zece ori în unele cazuri, tot așa se pot găsi soluții corecte, eficiente, de a crește veniturile la bugetul de stat fără a cocoșa aceiași antreprenori cinstiți care plătesc de fiecare dată nota pentru lipsa controlului, tolerarea incompetenței și a corupției la nivel instituțional sau lipsa investițiilor necesare pentru a cheltui mai puțin. Cheia stă în comunicare și în dorința de a sta la masă ca parteneri și a găsi soluții împreună.