Atlas Express & Logistic estimează că va trebui să investească, eșalonat, începând cu 1 ianuarie 2025, 250.000-300.000 de euro pentru echiparea cu tahografe inteligente a întregii sale flote, a declarat directorul general al companiei, Iulia Hribal, la Conferința Anuală a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizată de Kefren Expres. „Dar poate nu vom avea tahografe pe toată flota, ci vom lua în calcul și detararea unor mașini sau achiziția unora de până la 2,5 t.“
În ceea ce privește detararea însă, există temerea că o astfel de procedură realizată în țara de origine nu va fi acceptată și în alte țări, deci va aduce amenzi.
Alte firme de profil prezente la eveniment au estimat costuri similare, de circa 1.000 de euro/vehicul, iau una dintre ele, Aldestar, a cumpărat începând din 2023 numai utilitare cu pregătire pentru tahograf, pentru a fi mai puțin de lucru. În plus, pentru flota de camioane echiparea cu smart tacho 2 s-a făcut deja.
Reprezentanții Ianis Cargo însă au declarat că nu vor instala tahografe treptat, ci doar înainte de data limită, pentru a evita amenzile abuzive care se dau în Franța, de exemplu, în cazul în care mașina are smart tacho 2, dar acesta nu este folosit pentru că încă nu este obligatoriu.
Dar echiparea pe ultima sută de metri – cum am încercat și noi să avertizăm de-a lungul timpului în cazul camioanelor grele – aduce riscuri majore legate de lipsa de disponibilitate a unui număr atât de mare de tahografe dintr-odată și de lipsa de timp pentru ca service-urile autorizate să facă instalarea.
Reprezentanții EXC Express & Logistics au atras atenția asupra faptului că va fi nevoie de o ajustare a tarifelor pentru a acoperi investiția în achiziția și montarea tahografelor și cheltuielile operaționale cu gestionarea lor. „Deci căutăm împreună cu clienții soluții sustenabile pentru a amortiza costurile.“ Iar Cristian Silaghi (RMS Logistic) vede și avantaje în utilizarea tahografelor pe vanurile care fac transport express: faptul că pe distanțe lungi, de peste 2.500 km, dacă se schimbă mașinile, ele vor putea funcționa continuu dintr-un centru de cross dock în altul, în condiții mai bune pentru șoferi, și livrările vor fi chiar mai rapide decât acum.

De la 1 iulie 2026 trebuie echipate cu tahograf inteligent de generația a doua și vehiculele de 2,5-3,5 t folosite în transport internațional de marfă și în cabotaj, dar cel puțin deocamdată nu s-a stabilit că această măsură va fi însoțită și de obligația ca angajații firmelor respective, mai ales șoferii, să urmeze cursuri de pregătire profesională sau să aibă atestat. Însă Adrian Foghiș (în stânga în foto), secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a declarat în cadrul Conferinței Anuale a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizate pe 24-26 octombrie de Kefren Expres, că după 1 iulie 2026 ar putea avea loc, la nivelul instituțiilor de reglementare din UE, o discuție în acest sens, în funcție de semnalele de pe piață.
Deci până atunci firmele din domeniu trebuie doar să-și echipeze vehiculele cu noile tahografe și – ca și șoferii lor, posesori de permis de conducere categoria B – să obțină carduri, activitate pentru care ARR este deja pregătit. Eliberarea cardurilor noi se face, în medie, în 10 zile, iar reînnoirea celor deja existente, în cinci zile.
Solicitanții pot să se prezinte fizic la oricare agenție teritorială a ARR să depună cerere și să ridice cardul sau pot să facă asta prin împuterniciți, pe baza unei procuri la notar, sau online, pe site-ul ARR, urmând ca trimiterea cardului să se facă prin poștă.
Secretarul de stat în MTI a amintit că printre prioritățile ministerului se află organizarea de grupuri de lucru pentru a actualiza strategia națională de siguranță rutieră. Iar în cadrul acestor discuții a fost pus în evidență faptul că problema nu este doar să se gestioneze datele oferite de tahograf, ci și să fie încărcate într-o bază de date comună cu ISCTR, Poliția Rutieră și cu Ministerul de Finanțe și ANAF. Deci direcția este o abordare unitară a sistemelor de monitorizare și control în trafic.
Din perspectiva MTI, pentru operatorii de transport vor urma și alte provocări, cum ar fi obligația de a echipa vehiculele cu senzor de greutate.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit