În largul porturilor chineze se află 477 de nave cu marfă în vrac care așteaptă să livreze resurse, de la minereu metalic la cereale, în țară. Cea mai gravă situație este în Shanghai, port operațional la ora actuală, în ciuda restricțiilor din oraș.
Congestiile navelor care transportau materii prime au crescut după blocarea întregului oraș Shanghai de la finalul lunii trecute în urma noilor cazuri de Covid-19. Acum, la mai bine de două săptămâni, aglomerația s-a extins la Ningbo-Zhoushan, deoarece liniile redirecționează cu disperare navele către alte porturi din țară. Potrivit Bloomberg, începând cu 11 aprilie, în Shanghai, 222 de vrachieri așteptau să intre la descărcare, cu 15% mai mult decât cu o lună mai devreme. La Ningbo-Zhoushan existau 134 de transportatori, cu 0,8% mai mult decât luna trecută, în timp ce mai la nord, porturile combinate Rizhao, Dongjiakou și Qingdao au înregistrat o creștere cu 33% la 121 de nave. În plus, au existat 197 de nave portacontainere care fie încărcau, fie așteptau să fie încărcate în ancorajul combinat din Shanghai cu Ningbo, o creștere cu 17% față de o lună în urmă.
Foto: Bloomberg
Shanghai se confruntă cu un nou focar de COVID-19, ceea ce ridică îngrijorări că cel mai aglomerat port de containere din lume ar putea înregistra noi congestii pentru nave. Maersk își sfătuiește clienții să încerce să fie mai activi online, dat fiind numărul limitat de personal din biroul său din Shanghai.
Pe 21 martie, exact în momentul în care guvernul chinez a ridicat blocajul asupra orașului Shenzhen, școlile din Shanghai s-au închis, iar restricțiile au impus lucrul de acasă.
Depozitele din Shanghai rămân operaționale, deși șoferii care ajung în port sunt rugați să prezinte un cod verde de sănătate „HS“ sau o așa numită declarație de sănătate. În plus, șoferii din zonele cu risc mediu-înalt trebuie să prezinte un certificat de testare negativ a acidului nucleic pentru COVID-19 realizat în ultimele 48 de ore, în timp ce șoferii din zonele fără risc trebuie să prezinte un raport negativ de testare a acidului nucleic emis în perioada 16-20 martie pentru livrarea mărfurilor din 21 – 27 martie.
Astfel, transportul rutier de mărfuri este încă disponibil în porturile principale ale Chinei și în orașele din apropiere, cu condiția ca șoferii să dețină respectivele rapoarte negative de testare a acidului nucleic solicitate de guvernele locale. Potrivit analiștilor, întrebarea care se pune acum este cât de mult vor fi afectate volumele de export și import. „Ceea ce am văzut din blocarea Shenzhen a fost că volumele de export au scăzut, în timp ce porturile au rămas deschise și acest lucru nu a dus la o creștere a congestionării portului inițial. Congestia se acumulează numai atunci când volumele de export cresc sau când importurile sunt afectate de congestionarea șantierului și de productivitatea portuară mai scăzută.”, a explicat Tan Hua Joo, analist Linerlytica, citat de Container News.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit