Așa cum știți deja, pe 1 ianuarie 2026, în România ar urma să intre în vigoare o nouă taxă de drum pentru camioane, TollRO, a cărei valoare va depinde de distanța parcursă și de nivelul de emisii generate, pe principiul „poluatorul plătește“, astfel încât să contribuie la un transport sustenabil și la finanțarea autostrăzilor.

Iar furnizorul de servicii de logistică și transport de nișă Eltra Logis vede în această schimbare și provocări, dar și avantaje.

Compania amintește că noua taxă de drum face parte din obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), angajament european strategic, cu implicații directe asupra mediului, infrastructurii și economiei naționale. „Sistemele de taxare pentru camioane au fost implementate cu succes de câțiva ani în Europa. Austria și Germania au introdus acest sistem în 2005, urmate de Ungaria în 2013, cu actualizări semnificative în 2024. Tendința se extinde acum la nivel european, Danemarca anunțându-și aderarea anul trecut, cu implementare planificată pentru 2025, urmată în 2026 de Olanda și România. Principalul avantaj al acestor sisteme constă în stimularea adoptării camioanelor electrice sau cu emisii reduse, prin aplicarea unor tarife preferențiale pentru vehiculele mai puțin poluante“, a amintit Mihai Teodorescu, Managing Director Eltra Logis.

Potrivit simulărilor prezentate de autorități, impactul financiar asupra transportatorilor va fi considerabil: costul anual al taxei pentru un camion care circulă 100.000 km/an pe autostradă ar putea crește de la 1.210 la peste 7.000 de euro, deci o majorare de peste 500%. Iar pentru autoturisme se prevede o creștere a valorii rovinietei de la 28 la aproximativ 50 de euro.

Eltra Logis consideră că tranziția către un sistem de taxare mai modern, ecologic și diferențiat este o măsură binevenită, cu potențialul de a stimula modernizarea parcului auto și reducerea emisiilor de CO2 în transporturi. În cazul în care acest sistem va fi corelat cu politici publice de sprijin – subvenții pentru achiziția de camioane electrice sau mai puțin poluante și scutiri de taxe pentru vehiculele ecologice – el poate deveni un catalizator pentru înnoirea parcului auto, un pas esențial pentru alinierea României la standardele europene.

În prezent multe camioane utilizate în transportul intern sunt retrase de pe rutele internaționale, deci în general vechi și cu nivel ridicat de emisii, dar o politică fiscală inteligentă poate schimba această realitate.

Implementarea sistemului TollRO este estimată să genereze o creștere a costurilor de transport cuprinsă între 5 și 10%, cu potențial impact asupra întregului lanț de aprovizionare și, implicit, asupra prețurilor finale pentru consumatori. De aceea, deși intrarea României în spațiul Schengen oferă un avantaj competitiv, noile taxe ar putea determina o parte dintre operatorii de transport din Turcia, Bulgaria sau Grecia să aleagă rute alternative prin Serbia sau alte țări vecine.

„Eltra Logis își asumă angajamentul de a participa activ la dialogul cu autoritățile și ceilalți actori din industrie pentru a asigura o implementare echilibrată și eficientă a TollRO, fără a afecta competitivitatea transportatorilor români. Considerăm esențială o perioadă de tranziție clar definită și previzibilă, însoțită de măsuri de sprijin pentru operatorii de transport, acordând o atenție specială întreprinderilor mici și mijlocii“, a adăugat Mihai Teodorescu.

Eltra Logis dispune de o flotă modernă și o rețea extinsă de subcontractori și va continua să investească în digitalizare, eficientizarea operațiunilor și parteneriate strategice axate pe inovație și performanță, contribuind activ la modernizarea sectorului în contextul noilor reglementări privind taxarea rutieră.

Așa cum v-am obișnuit în ultimii ani de criză în transporturi, și pentru numărul din iunie al revistei Tranzit am stat de vorbă cu manageri de transport din România ca să aflăm cum sunt în 2025 costurile și mai ales tarifele, comparativ cu anul trecut.

În cazul Tuțu Trans costurile de transport sunt în 2025 cu 5% mai mari decât în perioada similară din 2024. Cel mai mult au crescut taxele de drum, cu 3-8% în funcție de țară, dar nu în toate țările, cheltuielile cu motorina la început de an, după care au scăzut, și cele cu forța de muncă, pe fondul creșterii salariului minim. Iar creșterea dobânzilor se resimte și ea puternic, pe de o parte pentru că firma trebuie să se finanțeze 45-60 de zile până la încasare, și pe de altă parte deoarece duce la creșterea costurilor cu echipamentele.

În ceea ce privește tarifele, „situația va rămâne, cel mai probabil, neschimbată, întrucât transportatorii au o marjă redusă de manevră pentru a majora prețurile în raport cu creșterea costurilor. În primul rând deoarece pe piață continuă să existe mulți operatori dispuși să accepte tarife minime, făcând compromisuri pentru a-și menține activitatea, și în al doilea rând deoarece contextul macroeconomic – caracterizat de inflație în creștere de la an la an, de introducerea unor noi taxe și de o economie reală aflată în stagnare sau chiar în ușoară contracție – influențează direct atât disponibilitatea, cât și volumul de mărfuri de transportat“, explică Petru Moldovan, proprietarul Tuțu Trans.

Firma a împlinit recent 25 de ani de activitate și face predominant curse tur-retur pe relația Anglia cu semiremorci-prelată și pe relația Ungaria, Austria, Germania, Belgia sau Olanda cu semiremorci cu podea mobilă sau cu bene pentru cereale. În afară de propriile produse – pentru că face și comerț cu cereale – mai are încărcări din România pentru export, dar cele mai multe sunt din Ungaria, datorită tarifului care, de mai mulți ani, este mai bun decât la noi.

Tuțu Trans are și contracte fixe pentru transport intracomunitar, pentru 10-15% din volumele sale totale, adică pentru opt camioane. Aici este vorba de mărfuri speciale: fie cereale, fie, în Germania, gunoi, cu două vehicule înmatriculate pe filiala deschisă acolo în 2023. O decizie strategică luată pentru a oferi flexibilitate clienților și a putea face transport național în Germania.