Coronavirusul a lovit greu transportatorii francezi. Un studiu al asociatiei FNTR arata ca, din aprilie pana in iunie, transportul rutier a pierdut 40% din cifra de afaceri, fata de aceeasi perioada a anului precedent. De asemenea, chiar si la o luna de la sfarsitul restrictiilor, camioanele a o treime din companii sunt inca trase pe dreapta. In plus, vehiculele care lucreaza fac cu 10% mai multe curse pe gol, comparativ cu media, ceea ce duce la un cost mai mare cu 15,3%. De asemenea, costurile pentru achizitionarea de echipamente de protectie pentru personal, cum ar fi gel dezinfectant, masti si alte echipamente, si o pierdere a productivitatii legata de prelungirea timpilor de incarcare si descarcare, au fost raportate de 31% dintre companiile chestionate.
In acest context al cresterii costurilor, scaderea cererii de transport rutier a dus la reducerea tarifelor. O treime dintre firme raporteaza presiunea pusa de clienti asupra preturilor in iunie, in crestere fata de 28% in mai. In consecinta, o treime dintre antreprenori spun ca intentioneaza sa reduca personalul in urmatoarele saptamani sau luni. Singura nota pozitiva este ca transportatorii rutieri si-au imbunatatit imaginea publica: 97% din cei chestionati recunosc ca a ceasta activitate a fost fundamentala in timpul starii de urgenta si 82% spun ca imaginea transportatorilor rutieri s-a imbunatatit in lunile trecute. In sfarsit, 80% din respondenti impartasesc nevoia de sprijin public pentru transportul rutier de marfuri.
Observatorul costurilor, preturilor si activitatii de transport rutier de marfa din Spania, folosind datele oferite de Ministerul Transporturilor, Mobilitatii si Agendei Urbane, arata o scadere a costurilor companiilor de transport, dar si o contractare a preturilor, in vreme ce activitatea generala a avut un comportament inegal, in functie de raza de actiune. Scaderile aparute se datoreaza in mare parte costului combustibilului, care a inregistrat variatii negative cuprinse intre 17,9% si 18,2% din aprilie 2019, pana in aprilie 2020.
Astfel, observatorul evidentiaza ca, in primul trimestru al lui 2020, preturile fara TVA, pe kilometru, au scazut pana la 1,028 – 1,21 euro/km. Fata de trimestrul anterior, reducerea preturilor s-a evidentiat pe distantele mai mici de 50 km si pentru cele mai mari de 300 km. Tarifele pentru distantele de incarcare cuprinse intre 50 si 200 de kilometri s-au mentinut la acelasi nivel, in vreme ce preturile pentru distantele de incarcare cuprinse intre 200 si 300 de kilometri au crescut.
Referitor la activitati, in primul trimestru al lui 2020, tonele-kilometri transportate au crescut comparativ cu trimestrul precedent, majorarile din transporturile inter-regionale si internationale compensand scaderile din transportul intra-regional.