Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cea mai recentă analiză economică a asociației germane de transport și logistică BGL, la care au participat 399 de firme de profil, arată că situația economică a operatorilor germani din aceste domenii a fost afectată profund de criza sanitară și în trimestrul al patrulea din 2020 și că, spre deosebire de trimestrul anterior, nu există o tendință ascendentă.

O situație atât de rea nu au mai avut transportatorii germani de ani de zile, conform propriilor lor declarații, iar perioada dificilă nu s-a încheiat, așa cum reiese din aceeași analiză, care arată că media vânzărilor și a profitului operațional a scăzut de la -9,5% la -15,5% comparativ cu trimestrul al treilea din 2020.

12,5% dintre firmele care au participat la sondaj și-au redus flota în trimestrul al patrulea din 2020 comparativ cu al treilea și numai 4% au crescut-o. În plus, 37,5% dintre ele au raportat o scădere a vânzărilor față de trimestrul anterior și 12,5% au înregistrat creșteri. 26,5% dintre cei chestionați își definesc rezultatele ca fiind slabe, iar 20,5% le definesc ca fiind bune. Gradul de utilizare a flotei a scăzut și el cu 28,5%, iar numărul de șoferi angajați este mai mic în cazul a 14,5% dintre firme și mai mare pentru alte 4%.

Analiza mai arată că 37,5% dintre operatorii chestionați se luptă cu costuri de operare crescute în al patrulea trimestru din 2020: 30,5% au cheltuieli mai mari cu personalul, 24% cu exploatarea vehiculelor și 28,5% cu motorina. Și aproape o firmă din șase se confruntă cu un declin în ceea ce privește achitarea facturilor de către clienții lor.