Criza de soferi este un fenomen cu care se confrunta nu doar Europa, ci si America. Cauzele sunt aceleasi: migrarea, scaderea natalitatii, lipsa atractivitatii acestei meserii care inglobeaza foarte multe responsabilitati si reduce satisfactia vietii sociale. Mai mult, obligativitatea atestarii profesionale le cere soferilor sa studieze, traditional cei care alegeau aceasta meserie fiind atrasi de faptul ca pot castiga bine fara a fi invatat prea mult! Americanii, ca si europenii, vizeaza aceleasi solutii: atragerea de imigranti, femei si fosti militari catre aceasta profesie, obtinerea permisului CE de la 18 ani sau convertirea personalului din depozite catre soferie. In Europa, tarile occidentale spera ca Pachetul Mobilitate 1 sa puna pe butuci firmele de transport din estul Europei si astfel sa isi asigure necesarul de soferi. Problema este ca nu toti soferii care lucreaza azi la international sunt dispusi sa imigreze, iar numarul de soferi care lucreaza la firme estice nu este suficient oricum pentru numarul de camioane existente si pentru nevoia de transport a Europei. 
 
Va propunem o analiza a pietei soferilor profesionisti din Germania, Marea Britanie, Polonia, Irlanda, Romania si SUA, care, cel putin din punct de vedere al modului in care se face transport, a devenit mult mai apropiata de modelul european decat acum 10 ani.
Varsta medie a soferilor de camion este destul de ridicata la nivel mondial. In Marea Britanie, potrivit Road Haulage Association (RHA), varsta medie a conducatorilor auto profesionisti este de 55 de ani, doar 1% avand sub 25 de ani. Freight Transport Association (FTA) spune ca 60% dintre companiile membre au soferi cu varsta medie de 44 de ani, iar 19% au soferi cu o medie a varstei de 35 de ani.

Autoritatea de transport din Marea Britanie a adus recent in discutie aducerea fortelor militare retrase din armata in prima linie pentru a lupta impotriva deficitului de soferi.
Romania i-ar putea urma exemplul, mai ales ca, in cadrul Ministerului Apararii Nationale, personalul care incadreaza pe posturile de sofer provine atat din randul cadrelor militare (subofiteri sau maistri militari), cat si din cel al soldatilor si gradatilor profesionisti sau al personalului civil contractual.

In Romania, conform Legii nr. 223/2015 privind pensiile de stat, cu completarile si modificarile ulterioare, varsta de pensionare a cadrelor militare (subofiteri si maistri militari) este 60 de ani, cu reducerea specifica, in functie de conditiile de munca in care au profesat. Printre conditiile specifice se numara o vechime efectiva de cel putin 25 de ani, din care cel putin 15 reprezinta vechimea in serviciu, iar asta inseamna, teoretic, ca celor care au intrat in campul muncii in jurul varstei de 20 de ani le raman ceva ani de activitate in cazul in care doresc sa se reangajeze in alte domenii.
Limita maxima de varsta pana la care soldatii si gradatii profesionisti pot fi mentinuti in activitate este de 55 de ani si este reglementata prin Legea nr. 384/2006, privind statutul soldatilor si gradatilor profesionisti, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru personalul civil contractual, varstele de pensionare sunt de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei, acestea fiind reglementate prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit, MApN personalul militar si civil care si-a desfasurat activitatea in cadrul ministerului are o capacitate ridicata de adaptare la foarte multe situatii si arii structurale sau functionale, acestia detinand abilitatile si capabilitatile necesare pentru incadrarea unor posturi, raportat la pregatirea si expertiza lor anterioara.