CTP, dezvoltator si administrator de parcuri industriale si logistice premium, a devenit partenerul general al proiectului „Start properly“ initiat de organizatia YourChance care sustine educatia financiara a copiilor din medii dezavantajate din Republica Ceha si continua implicarea in proiectele Fundatiei Tereza Maxova, ale organizatiei non-guvernamentale Smile as a Gift din Slovacia, precum si sustinerea proiectelor Fundatiei Hospice Casa Sperantei destinate bolnavilor care au nevoie de ingrijire paliativa din Romania.
 

Una dintre valorile fundamentale ale CTP este conceptul Good Neighbor (Vecinul Bun), prin intermediul caruia este promovat un comportament responsabil din punct de vedere social in toate tarile in care compania este activa. Astfel, CTP sprijina de 20 de ani numeroase organizatii dedicate ajutorarii comunitatilor care sustin in special  copiii si adolescentii, arata compania.
Cel mai recent proiect al CTP este demararea parteneriatului in cadrul Start properly (Porneste cum trebuie), un program care promoveaza alfabetizarea financiara si dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul copiilor din ciclurile primar si gimnazial. De asemenea, acest program sprijina si integrarea tinerilor aflati la varsta la care trebuie sa paraseasca orfelinatele sau centrele de plasament. In Romania, CTP ofera sustinere financiara  organizatiei non-guvernamentale Hospice Casa Sperantei, pionier al serviciilor medicale paliative pe piata locala, care ingrijeste peste 4.000 de pacienti anual, in Bucuresti, Brasov si Fagaras.

CTP, cel mai mare dezvoltator si administrator pe termen lung de parcuri industriale si logistice premium din Romania si Europa Centrala si de Est, a castigat doua premii importante pentru industria de real estate: „Best Warehouse Development and Developer of the Year“ si „Dezvoltatorul Industrial al anului“.
 

Compania a primit, pentru al doilea an consecutiv, premiul „Best Warehouse Development and Developer of the Year“ in cadrul Galei Premiilor CIJ Romania 2018, pentru dezvoltarea accelerata a proiectului CTPark Bucharest West. Ritmul de crestere al acestui proiect a depasit performantele inregistrate in 2017, iar in prezent a fost atinsa o suprafata construita de aproximativ 400.000 m². Cel de-a doilea premiu, „Dezvoltatorul Industrial al anului“, a fost primit in cadrul Galei Real Estate 2018 si marcheaza activitatea CTP in 2018, atat in parcurile din jurul Bucurestiului, cat si la nivel national. CTP a atins si a depasit pragul de 850.000 m² in Romania, cu 300.000 m² livrati in acest an atat in zona limitrofa Bucurestiului (CTPark Bucharest, CTPark Bucharest West si CTPark Bucuresti Chitila), cat si in tara, in Cluj-Napoca, Pitesti si Timisoara.
„Premiile sunt dovada faptului ca munca in echipa da roade. Suntem increzatori ca in urmatorii ani vom reusi sa consolidam pozitia Romaniei pe harta industriala si logistica a Europei, avand ca pilon principal de sustinere CTPark Bucharest West“, a declarat Iuliana Busca, Commercial & Business Development Manager al CTP Romania.