FAN Courier, companie antreprenorială românească, fondată în 1998 de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai, a încheiat anul 2025 cu afaceri de 1,546 miliarde lei (aproximativ 310 milioane euro), în creștere cu aproximativ 11% față de anul anterior, în condiţiile unor volume de lucru cu 15% mai mari decât în 2024 – evoluție susținută de dezvoltarea accelerată a e-commerce-ului, de extinderea magazinelor online și de interesul tot mai mare al consumatorilor pentru comenzile online.
În ciuda creşterilor de volum şi a veniturilor, profitabilitatea a scăzut cu circa 40% faţă de 2024, astfel că marja de profit s-a redus de la 5,7% la 3,25%.
Pentru 2026, FAN Courier își menține direcția de dezvoltare constantă și anticipează o creștere de aproximativ 15% a cifrei de afaceri.
În 2025, investițiile companiei s-au ridicat la aproximativ 40 milioane euro și au fost orientate, în principal, către rețeaua de lockere, tehnologie și IT, modernizarea și extinderea flotei, precum și dezvoltarea infrastructurii logistice.
Jumătate din suma destinată investițiilor (aproximativ 20 milioane euro) a fost direcționată către extinderea rețelei FANbox, unul dintre cele mai importante proiecte strategice derulate de companie în ultimii ani.
În dezvoltarea și tehnologizarea HUB-urilor și depozitelor regionale au fost investite aproximativ 12 milioane euro, iar printre sediile modernizate se numără: Dumbrăvița (județul Timiș), Ineu (județul Arad), HUB Bacău si sediul FAN Acțiunii din București. 5,7 milioane euro au mers către dezvoltarea flotei auto și peste 2 milioane euro au fost investiți în digitalizare.
Un alt proiect major de investiții dezvoltat anul trecut a fost instalarea unui nou sistem modern de sortare, conceput pentru optimizarea serviciilor de livrare last mile și creșterea eficienței operaționale. Noul sistem, marca Vanderlande, are o capacitate de sortare de 30.000 de colete pe oră și este conectat printr-un tunel dedicat la infrastructura deja existentă. Proiectul, dezvoltat în două faze, presupune o investiție totală de aproximativ 14 milioane de euro. Banda de sortare este dedicată preponderent coletelor destinate lockerelor FANbox, ceea ce reprezintă un avantaj semnificativ pentru acest tip de livrare, contribuind atât la creșterea eficienței serviciului, cât și la fluidizarea fluxurilor logistice și la îmbunătățirea experienței de livrare.
„Anul 2025 a fost unul de expansiune pentru industria de curierat, în special pe segmentul B2C și e-commerce, în ciuda contextului economic și politic dificil, dominat de creșteri de taxe și incertitudini fiscale. Investițiile marketplace-urilor internaționale în România au contribuit direct la creșterea pieței, prin atragerea de noi utilizatori și stimularea cererii. În paralel însă, modificările fiscale au avut un impact semnificativ asupra comportamentului de consum, remarcându-se o scădere a volumelor expediate în rândul unor comercianți locali. Cu toate acestea, estimăm că piața de curierat a crescut față de 2024 cu peste 10%”, a declarat Adrian Mihai, CEO și cofondator FAN Courier.
În 2025, FAN Courier a ajuns la aproape 9.500 de angajați, la nivelul întregii rețele, dintre care 300 sunt lucrători extracomunitari. Compania va continua să facă recrutări din afara României și în acest an, factorii determinanți fiind dificultatea de a găsi forță de muncă blue-collar pe piața internă, productivitatea ridicată și disciplina angajaților extracomunitari, precum și posibilitatea de a gestiona mai eficient perioadele de vârf, având personalul aproape de locațiile de lucru.
Anul trecut, flota FAN Courier a crescut cu 10% pe segmentul de curierat (pick-up & delivery), iar componenta de linehaul (etapa de transport intermediar din lanțul logistic) s-a extins atât prin rute operate intern, cât și prin rute subcontractate.
„Pentru noi, 2025 a fost un an bun, principalele obiective de business propuse la început de an fiind atinse. Dacă ne referim și la provocări, principala dificultate a anului 2025 a fost legată de presiunea costurilor. Creșterile de preț impuse de furnizori sunt dificil de transferat integral către clienți, de aceea ne-am asumat o parte semnificativă din aceste majorări, rămânând competitivi prin îmbunătățirea proceselor interne. Chiar dacă acest context pune presiune pe profitabilitate, creează oportunitatea de a consolida relațiile cu clienții și de a continua investițiile în eficiență, tehnologie și calitate, esențiale pentru dezvoltarea pe termen lung”, a adaugat Neculai Mihai, cofondator FAN Courier.
Rețeaua de lockere din România s-a extins rapid, atingând un nivel record înainte de Crăciun, perioadă cu vârf de comenzi online. Potrivit datelor furnizate de eAWB – marketplace de servicii de curierat, care agregă informații de la toți curierii importanți din țară, există peste 10.000 de lockere active, cu 33% mai multe față de 2024, în toate cele 42 de județe și 940 de localități.
Creșterea livrărilor în lockere este susținută de preferințele consumatorilor și de nevoile magazinelor online. O treime dintre livrări sunt deja direcționate către lockere, datorită flexibilității, costurilor cu până la 25% mai avantajoase ca preț și impactului de mediu redus. Pentru comercianți, lockerele eficientizează logistica, reduc livrările nereușite și costurile operaționale, mai ales în perioadele aglomerate.
Bucureștiul are cele mai multe lockere din țară (1.941 de unități active), urmat de Ilfov, Cluj și Timiș zone cu densitate urbană ridicată și volume mari de comenzi online. Rețeaua s-a extins puternic în marile orașe, iar în ultimii șase ani numărul lockerelor a crescut de opt ori, depășind 10.000 de unități în 2025, de la 1.245 de unități în 2019, semn al maturizării pieței.
„Extinderea rapidă a rețelei de lockere reflectă maturizarea pieței de e-commerce din România și schimbarea modului în care sunt gestionate livrările. În 2025 am văzut o accelerare puternică a utilizării acestor puncte de colectare, pe fondul cererii pentru servicii mai rapide și mai eficiente. Pentru retaileri, lockerele nu mai sunt doar o opțiune alternativă, ci un pilon esențial în asigurarea unei logistici sustenabile și fiabile în perioadele de vârf. Dar, accesul la un locker din proximitatea casei ori, în cazul magazinelor online, la peste 10.000 de puncte de livrare la nivel național nu ar fi fost posibile fără investițiile majore pe care firmele de curierat le-au realizat în România în ultimii ani.”, a precizat Radu Meteș, CEO și co-fondator eAWB.


02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit