Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Girteka Logistics derulează o amplă campanie de discount pentru a combate întoarcerea camioanelor pe gol. Până pe 12 mai, gigantul lituanian a coborât prețul de transport cu până la 35% sub prețul pieței, totul pe 12 coridoare europene, în principal din Franța.

Din câte se pare, campania Girteka a stârnit critici în piață, însă compania se apără: „Aceste reduceri nu sunt nimic neobișnuit în activitatea noastră zilnică“, a declarat un purtător de cuvânt pentru presa germană. Acesta a mai spus că decizia de a reduce tarifele de transport este cauzată de un dezechilibru între importuri și exporturi. Pe anumite piețe, intră mai multe bunuri decât se exportă, iar Girteka achiziționează activ retururi și, prin urmare, oferă reduceri de preț. „Acestea sunt o modalitate pentru noi de a evita cursele goale”, explică oficialul Girteka.

Citește și: Costurile cu intoarcerea soferilor acasa se vor dubla, iar tarifele au sanse mici sa creasca in 2021

Prin urmare, reducerea de până la 35% a curselor de întoarcere din Franța trebuie înțeleasă doar „ca un număr brut al casei, nu ca o reducere forfetară de tarif“. „Prețurile din campania de reduceri nu sunt definitive, deoarece sunt influențate de mai mulți factori“, a mai spus același purtător de cuvânt. Prin urmare, fiecare client primește o ofertă personalizată. Compania nu a dorit să comenteze referitor la succesul campaniei sale.