Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

In ultimii ani, pe piata romaneasca s-a observat o crestere semnificativa a consumului, a productivitatii si diversitatii. Din punct de vedere logistic, acest lucru se traduce in cresterea fluxurilor, volumelor, serviciilor, modificarea caracteristicilor generale ale supply chain-ului, dar si in cresterea complexitatii prin faptul ca in proces sunt implicate mai multe parti, afacerile s-au dezvoltat la nivel international, iar distributia si depozitarea au fost externalizate. Totusi, ceea ce lipseste pe piata locala sunt regulile. Daca la transportul naval, feroviar, aerian si rutier international exista tot felul de norme, pentru distributie si logistica nu exista asa ceva. Aceasta problema a fost discutata in cadrul seminarului „General conditions for domestic transport and warehousing“, parte a conferintei organizate de Archicom in Bucuresti.

 
Pe piata de logistica nu exista niste conditii generale de contract dupa care sa se ghideze companiile din domeniu si care sa indice niste standarde comune pentru toti jucatorii.
„Daca in ceea ce priveste transportul conditiile generale sunt relativ cunoscute – toata lumea lucreaza in baza CMR – in ceea ce priveste depozitarea, in Romania ele nu prea sunt cunoscute. In Olanda, de zeci de ani se lucreaza pe baza unui set de astfel de conditii, care si-au dovedit eficienta in timp, asa ca pot fi aplicate si aici, daca sunt adaptate la sistemul legislativ romanesc. In mare, acestea cuprind definitiile si scopul contractului, pretul, obligatiile furnizorului de servicii si ale clientului, consecintele neindeplinirii obligatiilor ambelor parti, raspunderea, conditiile de plata, elementele de siguranta etc.“, a sustinut Daan van Looij, senior management consultant Archicom.
Acceptarea unor astfel de conditii ar reglementa activitatea de logistica, dar ar aduce si reduceri de cost. In configurarea unui contract sunt implicate multe persoane – avocati, departamentul financiar etc. – iar atunci cand apare o disputa intre furnizor si client, anumiti angajati sunt desemnati sa analizeze contractele, ceea ce creeaza risipa de timp si resurse.
Dezvoltarea acestor contracte trebuie sa fie simpla, nu e nevoie de un contract valabil pe o perioada lunga de timp, ci de unul care sa poata fi aplicat punctual, iar implementarea sa fie facila.
Chiar daca e vorba de niste conditii denumite „generale“, acestea trebuie sa aiba un grad de acceptare larg in industrie, iar textul sa fie clar, cu grad mic de risc. Mai mult, ele trebuie impuse de la nivel inalt, de catre organele administrative. Dar, cum mediul politic nu reactioneaza foarte repede, aceste conditii trebuie stabilite la nivel de industrie si atunci clientii nu ar mai avea optiunea de a merge la alt furnizor.

Asigurare pentru intregul lant logistic
La configurarea unui contract, asigurarile sunt un subiect sensibil. In cadrul unui lant logistic, un produs care pleaca de la producator si ajunge la cumparatorul final trece prin „mana“ mai multor companii, fiecare dintre ele incheie asigurari pentru segmentul sau de actiune si de obicei se merge pe cea mai ieftina varianta.
Daca apare o problema in lantul logistic, prima intrebare care se pune e a cui a fost vina, cine este tras la raspundere, care este procentul suportat de asigurari. Problema este ca, daca sunt implicate atatea parti, fiecare cu conditiile ei si cu atatea aspecte neacoperite, exista riscul sa apara discutii in legatura cu cine este responsabil, iar plata daunelor devine nesigura sau intarziata.
De aceea, Jaan Veenenbos, regional director Aon Global Risk Consulting, Central&Eastern Europe, considera ca „trebuie gasita o solutie simpla pentru toate partile implicate, cu termeni comuni care aduc beneficii din punct de vedere comercial.
Companiile de asigurari pot oferi o solutie cu acoperire mare, pe intelesul tuturor, mai ieftina. Prin cumpararea unei astfel de asigurari, furnizorul de servicii detine controlul asupra mai multor aspecte. Si daca acest lucru este abordat cum trebuie, in final furnizorul are numai de castigat, deoarece ii poate garanta clientului ca, in caz de dauna, va fi despagubit si astfel beneficiaza de un mare plus de incredere din partea lui. In plus, o polita cu acoperire larga a intregului lant logistic este mai avantajoasa, deoarece nu mai exista procese neacoperite, iar costul total este mai mic decat daca s-ar fi asigurat diferite segmente, separat.“
Deocamdata, companiile de profil din Romania nu furnizeaza o astfel de asigurare, dar doritorii pot incheia o polita cu societati din strainatate.

Atentie la definirea termenilor si conditiilor generale!
Este important ca fiecare companie sa isi stabileasca niste conditii si termeni generali de lucru pe care sa le aduca la cunostinta partenerilor. Acestea stabilesc un set minim de cerinte de performanta si ii indica partenerului de afaceri ca te astepti la un anumit comportament.
„Aceste conditii generale pot fi folosite pentru a impune o raspundere mai mica, dar trebuie sa aveti grija pentru ca, uneori, aceasta limitare este interzisa prin lege sau poate fi in dezavantajul celorlalte parti. Sau, daca iti reduci raspunderea pana la un anumit nivel, iar asigurarea nu acopera anumite lucruri, clientul te poate da in judecata si poate cere contravaloarea intregii daune“, avertizeaza Iulian Patrascanu, managing partner Fine Law.
Atat clientul, cat si furnizorul au propriile conditii standard, asa ca problema care se pune este care conditii au intaietate.
In acest caz se aplica anumite reguli. Una dintre ele spune ca, daca clientul trimite o cerere de oferta, iar furnizorul doar semneaza si trimite oferta proprie, atunci se aplica conditiile clientului. Daca furnizorul raspunde ca va onora comanda, dar o va face numai pe baza conditiilor standard proprii, iar clientul nu face cunoscut faptul ca se opune acestui lucru, chiar si instantele de judecata din Romania ii dau dreptate furnizorului.
De asemenea, este important ca aceste conditii standard sa fie prezente pe site si in brosuri si, mai ales, ca ofertele sa se redacteze cu referire la conditiile standard proprii. Este bine ca la oferta sa fie atasate aceste conditii sau sa se indice locul unde pot fi citite. Pot insa aparea greseli comune, cum ar fi printarea acestor termeni pe verso-ul facturii, ceea ce nu este indicat.
In momentul in care compania a stabilit niste conditii standard foarte bine redactate, atunci si personalul de nivel junior poate lucra relativ usor, poate vinde sau semna contracte atata timp cat nu se abat de la acest standard. Ei trebuie sa fie informati foarte clar ce clauze pot modifica si ce necesita neaparat aprobarea conducerii. Termenii si conditiile standard sunt un instrument viabil de management al riscului si, mai mult, pot preveni frauda atat la nivel intern, cat si extern.
„Stabilirea acestor termeni are atat aspecte pozitive, cat si negative. Exista niste limitari cum ar fi legislatia, pot exista situatii in care se intra in conflict cu Protectia Consumatorului sau cu Consiliul Concurentei. Trebuie inteles faptul ca stabilirea lor nu asigura controlul calitatii sau al finantelor“, a aratat Iulian Patrascanu.

In Romania, depozitarea de produse periculoase este inca un domeniu pe care nu multi il abordeaza, deoarece legislatia este stricta si sunt necesare investitii mari in tot felul de sisteme de monitorizare si control, dar si in sisteme de protectie. Este o activitate extrem de complexa, unde cel mai mic pas gresit poate duce la o catastrofa. In cadrul seminarului organizat de Archicom in mai, specialisti in domeniul marfurilor periculoase au aratat cam ce
precautii trebuie luate in cazul operarii intr-un depozit ADR, si mai ales cum se face acest lucru in Olanda.


Poate ca lucrul cel mai simplu pe care il poate face un operator de depozit sau de transport ADR este sa stie foarte bine ce marfa opereaza. Nu a trecut mult timp de la dezastrul de la Mihailesti, cand o cisterna cu azotat de amoniu s-a rasturnat, focul a fost stins cu apa (operatiune total interzisa, deoarece duce la explozie), iar urmarile si le amintesc multi dintre noi.
Un incident similar a avut loc in Olanda. Intr-un depozit ADR era stocat un produs foarte inflamabil denumit nafta, iar cei de acolo au incercat sa stinga incendiul folosind apa, lucru total neindicat, deoarece acest produs pluteste pe apa, deci au obtinut un foc plutitor care s-a imprastiat in tot depozitul si nu a mai putut fi controlat.

Multe reguli de la multe institutii
Cea mai cunoscuta directiva care reglementeaza depozitarea de produse periculoase este Seveso II. De asemenea, la nivel european s-a stabilit si un sistem de clasificare si etichetare a produselor (GHS – Globally Harmonized System of Clasiffication and Labelling of Chemicals). Pentru substante chimice noi, se respecta regulamentul REACH (inregistrarea, evaluarea, autorizarea si restrictionarea produselor chimice). Aceasta organizatie este situata in Helsinki si fiecare producator are obligatia sa-si trimita produsele acolo pentru testare, clasificare si etichetare.
Totusi, la nivel european, cele mai cunoscute norme sunt cele ale tratatului ADR.
 „In prezent, in Romania, depozitarea de produse periculoase nu este corect reglementata, asa cum se intampla in Olanda. Pana in 2003-2004, acest lucru nu era o problema deoarece cantitatile de astfel de produse erau imprastiate in toata tara si nu exista un pericol mare de conflagratii. Acum, cantitatile s-au concentrat in zone cum sunt Capitala, Ploiesti etc., iar volumele au crescut, ca si suprafata depozitelor. In plus, se depoziteaza produse care in mod normal nu ar trebui sa stea unele langa altele. Ca urmare, ar putea aparea situatii deosebit de periculoase“, a aratat Gerard Kuijs, general manager Archicom.
In Romania si Olanda, in principiu se respecta aceleasi norme, cel putin la inceput. In cadrul UE, legislatia adoptata de fiecare stat in ceea ce priveste depozitarea si transportul marfurilor periculoase este in conformitate cu reglementarile europene trasate de directiva Seveso II. Obiectivul acesteia este de a preveni aparitia accidentelor majore care implica substante periculoase si de a reduce consecintele lor asupra sanatatii si a mediului inconjurator. Reglementarile se concentreaza in special asupra imbunatatirii controlului si a masurilor adoptate in ceea ce priveste depozitarea marfurilor periculoase. Statele membre UE au posibilitatea de a decide modul in care legislatia se pliaza in functie de nevoile fiecarui stat, atata timp cat obiectivele europene ale directivei Seveso II sunt respectate. Prin urmare, punerea in practica a reglementarilor difera in functie de tara. Ca urmare, si Olanda si Romania au legi proprii, dar care urmaresc acelasi scop. Totusi, cea mai mare diferenta este ca in Romania inca sunt multe departamente care reglementeaza aceasta activitate: protectia mediului, securitatea muncii, pompieri etc. Aceasta divizare face dificila intelegerea si aplicarea in practica a legilor privind marfurile periculoase. De asemenea, si activitatea de verificare e mai greoaie, existand uneori situatii care nu sunt in conformitate cu legislatia in vigoare, iar unele situatii periculoase pot trece neobservate.
In Olanda au fost combinate toate aceste norme privind depozitarea produselor periculoase intr-o singura metodologie practica, numita PGS, care cuprinde indicatii practice pentru fiecare tip de aplicatii, 30 la numar, printre care si depozitarea produselor periculoase. Aceste metodologii pot fi folosite pentru organizarea activitatii sau pentru constructia de depozite pentru acest tip de materiale.
In Romania trebuie respectate normele de protectie impotriva incendiilor, de securitate a muncii, de protectie a mediului, numai ca acestea nu sunt integrate si nu sunt transpuse intr-un ghid complet. De aceea, pentru a activa in domeniu trebuie sa ai un consultant, un specialist. De asemenea, este nevoie de autorizatii de la toate aceste departamente si autoritati. Apoi, nu exista un singur organism de control, ci, in practica, depozitele sunt „vizitate“ de inspectori de la toate departamentele, pe rand.

Conditii pentru depozitare fara griji
In Olanda exista o serie de masuri de precautie care se iau in cazul depozitarii de produse periculoase, care sa previna sau sa reduca proportiile incidentelor. Astfel, avand in vedere faptul ca substantele care fac parte din categoria marfurilor periculoase au conditii de depozitare specifice, in aceasta tara spatiile de depozitare individuale nu depasesc 2.500 m2 si fiecare are sisteme proprii de siguranta, binevenite si in cazul produselor care nu pot fi depozitate langa alte categorii de substante. In plus, pardoseala trebuie sa fie anti-absorbanta, sub butoaie, de exemplu, sa fie construite spatii unde sa se colecteze apa sau produsele folosite pentru oprirea incidentelor, care pot polua mediul inconjurator. De asemenea, produsele foarte toxice in cantitati mici nu trebuie depozitate intr-o incapere cu suprafata mare, ci in spatii mici. In plus, se instaleaza sisteme de stingere a incendiilor, in functie de produsele depozitate acolo, sisteme de detectare a gazului si de control al ventilatiei. Instalatiile din cladire trebuie sa respecte prevederile ATEX (iluminare, ventilare etc.).
In Romania, de exemplu, in cazul majoritatii depozitelor se apeleaza la o combinatie intre stropitoare si sisteme de ventilatie. Acest lucru este extrem de periculos pentru ca, daca sistemul de ventilatie este deschis cu putin timp inainte de sistemul de stropire, acesta din urma nu va mai functiona, iar incendiul poate scapa de sub control.
Consilierea poate fi de real ajutor
Totusi, pentru a detine si controla o locatie sigura pentru oameni si mediu trebuie luate anumite masuri organizationale, cum ar fi implementarea de sisteme de monitorizare a operatiunilor si substantelor din depozit, derularea de programe de training si educare, folosirea de echipament de protectie etc.
Van Moer, de exemplu, opereaza pe baza unui sistem automat de monitorizare care indica locul unde trebuie depozitat un anumit produs. De asemenea, acest sistem verifica non-stop situatia stocurilor.
Un alt sistem este cel de control. Fiecare persoana care intra in locatie primeste un card, existand un sistem de monitorizare a accesului angajatilor, de inregistrare a lor. Astfel se stie constant cine unde este si in ce departament.
Acelasi sistem are o platforma care analizeaza rapoartele de neconformitate interne sau externe. In sistem sunt identificate incidentele si plangerile, este monitorizata activitatea etc. De asemenea, trebuie avute in vedere si anumite masuri de siguranta si de prevenire a incidentelor. Trebuie sa se faca planuri de urgenta pe baza unor scenarii, muncitorii trebuie impartiti pe echipe: de interventie, de prim-ajutor, de criza etc. Stingatoarele trebuie sa fie tot timpul la indemana, sa existe personal de control prezent 24/7. Se fac evaluari de risc pentru fiecare departament, exista o camera de supraveghere, dar si sisteme automatizate de protectie a spatiilor inchise de depozitare.
Cerintele de securitate trebuie sa vizeze si oamenii, trebuie sa existe cateva elemente de echipament minime (incaltaminte, ochelari, veste, manusi, masca de oxigen etc.). Si semnalizarea este foarte importanta.
„Atunci cand activezi pe piata depozitarii de produse periculoase, problema trainingurilor si educatiei ar trebui sa fie rezolvata. Nu poti desfasura corect aceasta activitate daca nu ai un consilier intern sau extern pe problema depozitarii produselor periculoase. In plus, soferii trebuie sa treaca prin trainingurile speciale pentru ADR, operatorii din interiorul depozitului trebuie sa fie si ei pregatiti, pe baza procedurilor BBS (Behaviour-Based Safety), in ceea ce priveste identificarea produselor periculoase, depozitarea, separarea, ambalarea comuna a mai multor tipuri de substante, interventii in caz de accident. Trebuie sa se faca trainingul de siguranta privind comportamentul in caz de incident, dar si modul de manipulare a produselor deosebit de toxice, explozibili etc. In plus, trebuie sa se stabileasca niste reguli pentru vizitatori“, a aratat Alain Schodts, director Van Moer Romania.