Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Arad Business Park, situat în vestul României cu o suprafață de 42.000 mp, a fost achiziționat de dezvoltatorul belgian WDP, specializat în spații logistice. Firma de consultanță imobiliară Colliers a intermediat tranzacția.

În prezent, Arad Business Park deține o rată de ocupare de aproximativ 90%, iar în urma tranzacției va fi operată de WDP România. Compania Colliers administrează Arad Business Park din 2014.

„Achiziționarea Arad Business Park de către WDP reprezintă o investiție în logistica urbană, precum și o o locație strategică într-un important nucleu industrial, la granița cu Ungaria și conectat cu vestul prin autostrada A1”,

a declarat Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers Romania & CEE.

WDP este unul dintre cei mai mari investitori pe segmentul de logistică din România. În primele șase luni ale acestui an, grupul a investit 37 milioane de euro pe achiziții în România, constând în terenuri pentru dezvoltare și proiecte existente, potrivit raportului semestrial. Suma include achiziția Arad Business Park. Compania are în derulare proiecte în România în valoare de 106 milioane de euro, care urmează să fie finalizate până în 2025.

În general, piața industrială și logistică continuă să fie printre cele mai dinamice sectoare. Cu 5,6 milioane de metri pătrați de spații de depozitare moderne la sfârșitul anului 2021, România este a treia cea mai mare piață industrială și logistică din ECE-15.

Până la jumătatea anului 2022, specialiștii Colliers estimează un volum de aproximativ 60 de milioane de euro în tranzacții imobiliare industriale, reprezentând aproximativ 17% din volumul total al tranzacțiilor de investiții. Potrivit specialiștilor Colliers, sectorul industrial are un mare potențial și ar trebui să se vadă mai multe tranzacții încheiate până la sfârșitul anului.

Volumul de investiții din acest an va depăși probabil pragul de 1 miliard de euro, determinat în mare parte de tranzacțiile din segmentul de birouri.