DP World Constanta, unul dintre cei mai mari operatori portuari de la Marea Neagră, a anunțat măsuri de stabilizare a operațiunilor prin eficientizarea costurilor cu furnizorii și reducerea unor posturi. Decizia vine în contextul efectelor economice provocate de pandemia de COVID-19.

De la începutul pandemiei, DP World Constanta a înregistrat scăderi ale volumelor comerciale, în unele luni acestea fiind cu aproape 20% mai mici față de 2019, se arată într-un comunicat al operatorului portuar.

Comerțul global a scăzut semnificativ începând cu luna martie, cererea de circulație a mărfurilor fiind redusă prin restricțiile impuse pentru a limita răspândirea virusului. Într-un context în care aproape 80% din comerțul cu mărfuri se realizează pe mare, terminalele portuare au fost afectate în mod special în această perioadă.

Ca răspuns la scăderea volumului de marfă, DP World Constanta a disponibilizat trei operatori Quay Gantry Crane (QGC). Decizia a fost luată ca urmare a unui proces formal de încetare a raporturilor de muncă, în conformitate cu normele locale în vigoare și bazat pe criterii obiective.

De asmenea, DP World Constanta a retras 11 anunțuri de oferte de muncă și va întrerupe procesul de angajare pe aceste posturi până la îmbunătățirea situației economice globale. Operatorul portuar continuă să-și desfășoare activitatea cu cei peste 450 angajați în România.

Împreună, ne confruntăm cu o situație fără precedent. Pandemia coronavirusului global afectează mediul de afaceri și comunitățile noastre. A perturbat serios lanțurile de aprovizionare și comerțul intern și internațional. Ca urmare, volumul de marfă manipulat de DP World Constanta a scăzut semnificativ față de aceeași perioadă a anului trecut. Această scădere a avut ca rezultat venituri mai mici și, din păcate, a trebuit să luăm unele decizii dificile dar necesare în ceea ce privește personalul. Scăderea volumelor de marfă a redus nevoia de operatori de macara în special, ceea ce ne-a determinat să luăm decizia nefericită de disponibilizare a trei operatori QGC. Decizia nu a fost ușoară. Din păcate, observăm că și alți operatori și companii portuare sunt obligați să ia decizii asemănătoare”, a declarat Cosmin Cârstea, Director General DP World Constanta.

Anul trecut, compania a semnat reînnoirea contractului de concesiune cu Administrația Porturilor Maritime Constanța până în anul 2049 și s-a angajat să mențină, opereze și să continue să dezvolte terminalul de containere din portul Constanța Sud. Constanța este unul dintre cele 127 de terminale portuare maritime și fluviale operate de DP World, lider mondial în soluții pentru lanțul de aprovizionare maritim “end-to-end”.

DP World, unul din cei mai mari operatori portuari din lume, și Caisse de dépôt et placement du Québec (CDPQ), investitor instituțional mondial, au anunțat, joi, că vor extide investițiile în porturi și terminale, printr-un nou angajament de 4,5 miliarde de dolari, crescând astfel valoarea totală a platformei la 8,2 miliarde de dolari. 

De la lansarea sa în decembrie 2016, platforma, unde DP World deține o cotă de 55%, restul de 45% fiind în proprietatea CDPQ, a investit în 10 terminale portuare din lume, în diverse stadii ale ciclului de viață al obiectivelor.  Platforma de investiții își va urmări obiectivele de implementare și diversificare, extinzându-se și la alte sectoare ale lanțului integrat de aprovizionare din domeniul maritim, precum serviciile logistice aferente terminalelor, se arată într-un comunicat al DP World.

Parteneriatul dintre DP World și CDPQ a fost de mare succes și am beneficiat reciproc de competențele fiecăruia.  Oportunitatea pentru industria portuară și logistică este semnificativă și perspectivele rămân pozitive, întrucât cererea consumatorilor declanșează mari schimbări ale lanțului de distribuție la nivel mondial. Porturile de cel mai înalt nivel, cu legături bune și lanțuri de distribuție eficiente, vor continua să aibă un rol activ în progresul comerțului global și în cultivarea mediilor de afaceri celor mai apropiate de centrul operațiunilor lor”, a declarat Președintele și CEO al DP World, sultanul Ahmed Bin Sulayem.

Pe baza succesului înregistrat la prima noastră colaborare cu partenerul nostru strategic DP Works, lider de mare clasă la nivel mondial în privința terminalelor portuare și maritime, platforma extinsă va căuta să investească în obiective de infrastructură portuare și terminale de înaltă calitate, ce vor ajuta la modelarea viitorului comerțului și logisticii inteligente. Pasul următor al parteneriatului nostru este să ne diversificăm și mai mult aria geografică și să căutăm noi oportunități într-un sector care, chiar și într-o perioadă nemaiîntâlnit de dificilă, este condus de tendințe fundamentale de termen lung”, a afirmat și vicepreședintele executiv al CDPQ, Emmanuel Jaclot.

În ciuda impactului COVID-19 și schimbărilor din peisajul lanțului de distribuție global, sectorul portuar a demostrat un grad rezonabil de reziliență. Prin recentele investiții strategice în automatizare și tehnologie digitală, DP World și-a consolidat capacitățile logistice, în combinație cu operarea serviciilor sale maritime și cu rețeaua mondială de porturi și terminale, pentru a oferi o serie completă de soluții inteligente pe tot parcursul lanțului de distribuție.