La finalul unui an foarte dificil, cu multă impredictibilitate și investiții mari în derulare, FAN Courier își menține ritmul de creștere cu 15% a activității, estimând că va încheia anul în curs cu o cifră de afaceri de peste 250 de milioane de euro.

Numărul de expediții a crescut cu 8-10%, „motorul” acestei creșteri reprezentându-l în continuare comerțul electronic. Astfel, chiar dacă valoarea fiecărei expediții a scăzut în medie comparativ cu 2022, numărul de expediții a crescut, astfel că 2023 a fost un an mai bun pentru FAN Courier, cel puțin prin prisma volumelor.

În planul profitului, însă, creșterile de cost experimentate și în acest an, unele abia apărute, ar putea să schimbe predicția unui profit de 6-6,5%. Pe lângă combustibil, un alt element de cost cu mare impact care a crescut în 2023 este forța de muncă. FAN Courier a investit destul de mult în oameni și în crearea unei culturi a companiei bazată pe democrație, iar cei trei fondatori – Felix Pătrășcanu, Adrian și Neculai Mihai – cred că au și reușit, deoarece gradul de retenție al angajaților este destul de mare.

Și pentru că se găsesc foarte greu șoferi profesioniști pentru traseele de curierat sau oameni care să lucreze în depozite, FAN Courier a început să testeze forța de muncă extracomunitară, la cei 5 nepalezi care lucrează deja în cadrul companiei urmând să se adauge alți 125-150 de muncitori tot din Nepal.

„Suntem destul de mulțumiți de primii cinci lucrători nepalezi care lucrează la noi de câteva săptămâni, deoarece își fac treaba foarte bine, își doresc foarte mult să se implice în ceea ce fac și au început chiar să învețe primele cuvinte în română”, a declarat Adrian Mihai, CEO și cofondator FAN Courier.

Pentru anul viitor, FAN Courier își propune menținerea ritmului de creștere de 15%, pe care îl consideră un ritm sănătos, organic, parte din filosofia de dezvoltare a companiei.  Previziunile pentru 2024 sunt optimiste, compania urmând să deschidă noi oportunități pentru e-commerce-ul cross-border și să pătrundă pe mai multe piețe internaționale.

Pentru 2024, ne propunem o creștere a afacerilor cel puțin la fel ca cea din acest an și spun acest lucru luând în calcul mai multe variabile. Intră în vigoare o serie de modificări fiscale, care, în mod cert, vor avea un impact și asupra noastră, deși vom încerca să-l minimizăm. Vor urma, probabil, creșteri de prețuri la combustibili, care, din nou, vor duce la o creștere a costurilor, pe care vom încerca să o acoperim noi cât mai mult, pentru a păstra prețurile serviciilor noastre. Și anul acesta ne-am confruntat cu o creștere a costurilor, ca efect al majorării salariului minim, scumpirea combustibililor și a mașinilor. Calculele noastre au arătat un impact în costuri de 25-30%, însă pentru că aceste creșteri au venit în etape, am ales să absorbim o parte, chiar dacă ne impactează profitabilitatea. Pentru noi, este foarte importantă încrederea pe care o construim alături de clienți astfel că deciziile de modificare a tarifelor trebuie analizate foarte bine înainte”, a spus Felix Pătrășcanu, cofondator FAN Courier. Focusul companiei în acest an a fost extinderea și consolidarea business-ului în regiune și digitalizarea și dezvoltarea de soluții alternative de livrare.

Aplicația Cargus Mobile atins un nou record al gradului de interes pe piața de curierat: peste un milion de descărcări de la lansare și până în prezent, fiind una dintre cele mai utilizate aplicații din România.

Lansată în noiembrie 2021, aplicația Cargus Mobile le permite utilizatorilor să urmărească statusul coletelor, să le direcționeze către cel mai apropiat punct din rețeaua de peste 3.000 de locații Cargus SHIP & GO, să le plătească înainte sau în momentul preluării, dar și să returneze ușor și rapid coletele cumpărate. Mai mult, aplicația Cargus Mobile este un instrument util și pentru utilizatorii ocazionali care trimit colete, pentru că răspunde nevoii de digitalizare a acestora, prezentând o ofertă simplificată, fără să fie nevoie de AWB în format fizic. Astfel, procentul de colete trimise prin aplicația mobilă este de aproximativ 40% din totalul de expedieri.

Aceste beneficii fac din Cargus Mobile App un instrument foarte apreciat de tot mai mulți clienți. De exemplu, în luna octombrie, peste 86.000 de utilizatori au accesat aplicația cel puțin odată, cu 12% mai mulți față de luna anterioară. Mai mult, rata de accesare a aplicației este influențată și de creșterea volumelor din e-Commerce, astfel că, în perioada 10-17 noiembrie – vârful campaniilor de Black Friday – numărul de descărcări ale aplicației Cargus a crescut cu 60%, față de săptămâna de dinainte. Evoluția se va păstra pe toată perioada sezonului de cumpărături.

„Industria de curierat a cunoscut o evoluție importantă în ultimii ani, cu precădere la nivel tehnologic, generată de dezvoltarea segmentului de e-Commerce și de schimbări în comportamentul consumatorilor, care își doresc din ce în ce mai mult control și libertatea de a alege cele mai convenabile soluții pentru ei. De aceea, aplicația Cargus Mobile a reprezentat, încă de la început, o investiție importantă pentru noi și un pas esențial în transformarea companiei într-un curier care construiește experiențe relevante pentru clienți, prin inovații digitale și tehnologice. Adopția crescută și preferințele consumatorilor pentru soluții digitale ne determină să păstrăm Cargus Mobile în centrul preocupărilor noastre de dezvoltare și investiții și anul viitor. Ne bucură că importanța ei pentru consumatori a fost recunoscută și recompensată de-a lungul timpului cu numeroase premii, dar și că, la doi ani de la lansare, rămâne una dintre cele mai utilizate aplicații din România”,

susține Andreea Radu, Director de Marketing Cargus.

În cei doi ani de la lansare, profilul utilizatorilor Cargus Mobile s-a diversificat. Dacă în primele luni, majoritatea utilizatorilor erau din București, în prezent nivelul de interes pentru aplicație s-a echilibrat. Astfel, în topul orașelor se află: București, cu 22% din utilizatori, Cluj, Timișoara, Iași și Brașov.

Cargus Mobile a fost desemnată „Cea mai bună aplicație a unei companii de curierat”, la Romanian Courier & Postal Services Business Awards 2021, iar plasarea ei în topul clasamentelor reprezintă încă o confirmare a utilității și eficienței acesteia pentru piața de curierat. La doar două luni de la lansare a ocupat prima poziție în topul aplicațiilor de business din România, conform Google Play. În prezent, Cargus Mobile este pe prima poziție în topul aplicațiilor de business din România în Google Play și în top 5 aplicații utilitare în App Store.