Criza sanitară curentă rămâne unul dintre vectorii cheie în accelerarea comerțului online. NielsenIQ a realizat un studiu în mediul urban, cu persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani care au făcut cumpărături online în ultimele 3 luni.

În acest studiu este analizat profilul e-cumpărătorului român, dinamica și criteriile de achiziție pentru mai multe categorii, de la scutece până la OTC-uri, imaginea e-tailerilor și aspecte care pot fi îmbunătățite pentru menținerea momentum-ului și creșterea loialității. Cu al doilea val de C-19 din toamna 2020 și noi restricții la nivel național, canalele online au devenit esențiale, practic o plasă de siguranță pentru consumatorii afectați. 20% dintre cumpărătorii din online sunt nou-veniți în perioada pandemiei, iar 87% dintre aceștia provin din rândul acestei categorii afectate de C-19. Pentru ei, online-ul a devenit un spațiu al siguranței prin neexpunerea la risc de infectare în magazinele fizice, dar și un loc în care pot cerceta cu ușurință cele mai bune oferte de preț.

„Până mai ieri, această categorie își dorea foarte mult să răzbată în online, iar pandemia i-a prilejuit un salt important în acest mediu. Cine știe, poate chiar acești cumpărători vulnerabilizați vor menține momentum-ul FMCG în online” – declară Vasi Dragomir, Consumer & Insights Shopper Leader NielsenIQ.

În e-commerce social media, Facebook este lider

3 din 5 cumpărători online din România au făcut cumpărături prin social media. Facebook este cea mai populară platformă socială folosită pentru shopping online (59%). Instagram este folosit de o treime din e-cumpărători și câștigă mai multă importanță în rândul tinerilor de 18- 24 de ani (39%). TikTok a apărut, de asemenea, printre mențiunile cumpărătorilor romani, 10% declarând că au făcut cumpărături online folosind aceasta platformă.

Comerțul online va crește cu siguranță doar daca ne uitam că 85% dintre cumpărătorii online au adăugat încă o categorie în repertoriul lor, în ultimele luni. Cu atât mai mult există loc de creștere pentru FMCG în contextul pandemic. În studiu am descoperit despre e-cumpărătorii români că pot face “shopping” în orice zi și fără să aibă o ora preferată, însă cei mai mulți sunt mai activi sâmbătă (18%) și spre seară, în intervalul 18:00 – 22:00. Smartphone-ul este cel mai folosit dispozitiv pentru cumpărături (80%).

eMarketer, companie de cercetare a pieței, estimează că 52,1% din comerțul cu amănuntul din China va veni din online în 2021, în creștere de la 44,8% în 2020.

Țara cu următoarea cea mai mare rată de comerț electronic ca pondere în totalul vânzărilor cu amănuntul este Coreea de Sud, despre care eMarketer estimează că va atinge 28,9% din ecommerce anul acesta.

În timp ce media țărilor din Europa de Vest se va situa la 12,9%, în SUA cifra va atinge 15%, spune sursa citată.

China va ajunge la 52,1% din online în totalul vânzărilor cu amănuntul în condițiile în care SUA s-a aflat cu puțin înaintea Chinei în ceea ce privește vânzările cu amănuntul totale (5.506 trilioane de dolari față de 5.130 trilioane de dolari în 2020). Acum, pe comerț electronic, China va depăși SUA cu aproape 2 trilioane de dolari.

În 2022, vânzările de ecommerce vor crește cu 11%, iar cota din vânzările totale cu amănuntul va ajunge la 55,6%, cu o depășire a pragului de 3 trilioane de dolari.

Foto: jingdaily.com