FAN Courier a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 1.385 miliarde lei (aproximativ 280 milioane euro), în creștere cu 12,5% față de anul anterior și o creștere a numărului de expediții cu 17% față de 2023.
Diferența dintre creșterea volumelor operate și creșterea cifrei de afaceri este cauzată de creșterea excepțională a expedițiilor ieftine, din China, care au explodat în 2024. Practic, greutatea și valoarea fiecărei expediții au scăzut, lucru care este transpus și în rezultatele financiare ale liderului pieței de curierat din România.
Potrivit lui Adrian Mihai, unul dintre cei trei acționari ai FAN Courier, valoarea medie a încasărilor ramburs a fost de 331 lei în 20024 față de 358,83 lei în 2023. În 2024 încasările ramburs au scăzut de la 39% (în 2023) la 37%.
2024 a fost anul în care FAN Courier a făcut cele mai mari investiții din istoria sa: 55 de milioane de euro au fost investiți în depozite (cca 32 de milioane de euro), rețeaua de lockere FAN box (care va ajunge la 2.100 de lockere până în februarie 2025), automatizare (în centrele de logistică din Arad și Iași au fost montate noi linii automatizate de sortare), flota de autovehicule (care cuprinde în prezent nu mai puțin de 150 de mașini electrice, majoritatea folosite în București), trainingul angajaților și digitalizare.
Investițiile companiei de curierat au urmărit extinderea internațională și conectarea pieței din România la cele din vestul Europei, precum și dezvoltarea și optimizarea infrastructurii de depozitare și de sortare, pentru a accelera operațiunile și a facilita dezvoltarea de soluții de livrare alternativă.
Pentru 2025, compania se va concentra pe continuarea investițiilor pentru dezvoltarea și tehnologizarea HUB-urilor regionale, dotarea HUB-ului de la Ștefănești cu o nouă bandă de sortare, extinderea rețelei de lockere FANbox, precum și continuarea dezvoltării internaționale. Valoarea propusă a investițiilor în 2025 se ridică la 40 milioane euro.

Într-o piață de curierat estimată lapeste 1 miliard de euro anul trecut, FAN Courier a livrat 95 de milioane de colete – național, internațional și în Republica Moldova.
”Anul 2024 a fost, în linii mari, unul mai așezat față de ultimii ani, un an în care am reușit să ne îndeplinim obiectivele de business. Principalele provocări ale anului au fost în continuare creșterea costurilor operaționale, ca efect al inflației galopante din perioada imediat următoare pandemiei, dar și lipsa tot mai acută a forței de muncă, fapt care ne obligă să creștem periodic bugetele de recrutare și de formare profesională și să aducem lucrători din afara granițelor.
Anul trecut am continuat mai multe proiecte începute în anii anteriori, cum ar fi dezvoltarea internațională, extinderea rețelei de lockere sau dezvoltarea și tehnologizarea HUB-urilor din țară. În privința extinderii internaționale, anul trecut am deschis noi sedii în țările din regiune și, pe lângă Republica Moldova, suntem prezenți deja cu operațiuni în țări precum Grecia, Bulgaria, Slovenia și Ungaria. De asemenea, am dotat HUB-ul din Arad, destinat exclusiv livrărilor internaționale, cu o bandă de sortare cu o capacitate de operare de 80.000 de colete pe zi. Cea mai importantă investiție pe care am realizat-o anul trecut – și una dintre cele mai mari investiții ale companiei din ultimii ani – a fost extinderea și modernizarea depozitului de la Ștefănești”, a declarat Adrian Mihai, CEO și cofondator al FAN Courier.
Buget de investiții de 40 de milioane de euro în 2025
FAN Courier a bugetat investiții de 40 milioane de euro în 2025, un an care se anunță mai puțin previzibil, ca urmare a instabilității politice și a incertitudinii economice. ”Situația neclară din zona politică și, mai ales, menținerea acestei incertitudini, ar putea avea un impact și asupra mediului de afaceri, în contextul în care România înregistrează deficite foarte mari. Încă nu avem semnale foarte clare în legătură cu eventualele modificări fiscale pentru anul în curs, de aceea, strategia noastră este una rezervată. Lipsa predicitibilității fiscale, incertitudinile economice, posibila scădere a consumului ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de Guvern, toate acestea duc la un climat general tensionat, atât în rândul populației, cât și la nivelul mediului de afaceri”, a declarat Neculai Mihai, cofondator FAN Courier.
La cea de-a cincea ediție a eCommerce Talks, organizată de easySales, s-au reunit sute de experți și peste 700 de participanți, unde a fost prezentat primul raport complet al pieței românești de comerț online. Astfel, au fost abordate discuții legate de raport privind provocările și așteptările consumatorilor, comportamentele lor de cumpărare și nivelul de încredere în comerțul electronic. Evenimentul s-a desfășurat pe 18 septembrie și a avut ca participanți echipe executive din România, Ungaria și Bulgaria, care au împărtășit cele mai bune practici din domeniu.
Printre concluziile studiului au fost incluse următoarele date:
• 49,7% dintre români au făcut între una și trei comenzi online, în ultimele 30 de zile
• 40,9% au alocat între 301 și 1.000 de lei comenzilor online, în ultimele 30 de zile
• 43,4% au plasat comenzile de pe laptop sau desktop
• 62,1% au comandat de la magazine online care comercializează produse fizice
• 74,1% consideră prețul drept factorul determinant pentru cumpărăturile online
• 50,3% aleg livrarea acasă, prin curier
• 65,2% preferă să plătească prin cardul bancar
• 58,4% se informează despre produsele și serviciile vizate pentru cumpărături din Social Media
• 47,7% consideră documentarea completă a produsului drept detaliul cel mai important
• 43,7% se așteaptă la acces non-stop la serviciul de relații cu clienții
• 50,6% sunt relativ mulțumiți de comenzile de pe site-urile din România și comandă de câte ori au ocazia
• 34,7% se axează pe prețurile mici când comandă de pe platforme de eCommerce din afara țării
• 45,4% au făcut cele mai multe cumpărături din afara țării de pe Temu
• 34,3% comandă ocazional, de 2-3 ori pe an, de pe Temu, Shein, Amazon sau eBay
• 41,5% consideră că experiența comenzilor din afara țării a fost peste așteptări și vor mai efectua comenzi internaționale
• 36,4% au cumpărat produse pentru casă de la magazine din afara țării
• 34,7% consideră, în general, că durata expedierii este aspectul unei comenzi online care nemulțumește cel mai mult
• 48,7% se așteaptă să poată returna o comandă în 30 de zile de la plasare
• 57,5% se așteaptă ca o comandă să ajungă în 3-5 zile lucrătoare
• 40,1% au printre așteptări ca banii pentru un produs returnat să fie restituiți în cinci zile lucrătoare
Studiul realizat de easySales a colectat informații de la 1.043 de respondenți între 21 iunie 2014 și 8 iulie 2024, utilizând metodologia CAWI (Computer Assisted Web Interviewing). Chestionarul a fost distribuit printr-un link unic de acces, iar eșantionul a fost ales pentru a reflecta structura socio-demografică a utilizatorilor de internet majori din România. Rezultatele sondajului sunt reprezentative pentru această populație și pot fi extrapolate, având o marjă minimă de eroare.
Marja de eroare de ±3%, a implicat un eșantion reprezentativ de utilizatori folosind metoda CAWI și respectând structura socio-demografică a populației utilizatorilor de Internet din România. Dintre respondenți, 52,92% sunt bărbați, iar 89,36% locuiesc în mediul urban. Distribuția geografică arată că 44,39% locuiesc în Muntenia, 33,75% în Transilvania, 16,78% în Moldova și 5,08% în Dobrogea. În ceea ce privește veniturile, 45,21% câștigă peste 4.000 lei lunar, iar 6,13% nu au venituri proprii. 77,11% sunt angajați, lucrând în sectoare precum resurse, construcții, imobiliare, auto, instalații, educație, comerț, IT și activități juridice sau financiare.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit