Potrivit datelor realizate de eJobs, au fost postate, de la începutul anului și până în prezent, aproape 70.000 de joburi noi pentru candidații care se încadrează în zona de specialiști și manageri, ceea ce reflectă o creștere semnificativă în piața muncii din România.

Mai exact, aproximativ 25% din totalul joburilor scoase în piață în 2023, pentru toate nivelurile de carieră și pregătire.

„Specialiștii, seniorii și managerii reprezintă categoriile profesionale cele mai stabile pentru că vorbim despre candidați care se află într-un punct de maturitate profesională, care, teoretic, au ajuns la un nivel de recunoaștere și recompensare materială ce îi determină să facă schimbări destul de greu. Orice mișcare în carieră trebuie să însemne un pas înainte semnificativ, fie că este vorba despre salariu sau de expunerea profesională pe care o aduce. Tocmai de aceea, inclusiv în perioadele mai dificile din punct de vedere economic, îi vedem mult mai puțin dispuși la schimbare decât pe candidații din segmentul entry-level, să spunem.”,

a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Domeniile, precum retail (17.500 de joburi noi), construcții (9.100 de joburi noi) și servicii (6.500 de joburi noi) au înregistrat cea mai mare creștere, urmate de automotive (4.900 de joburi noi) și transport / logistică (4.700 de joburi noi). Cei mai căutați managerii au fost din retail cu 6.000 de poziții postate și de către industria alimentară cu 2.600 de poziții, în timp ce turismul cu 2.100 de joburi noi, construcțiile, producția sau banking-ul și serviciile financiare – fiecare cu peste 1.500 de poziții.

Din cele peste 9,3 milioane de aplicări depuse din ianuarie și până acum, cei mai activi în căutarea noilor oportunități au venit din partea managerilor și specialiștilor cu peste 2,7 milioane de aplicări.

„O treime din aplicări vine din partea acestor două categorii de candidați, însă, dacă le separăm și facem o disociere, observăm că specialiștii aplică peste două ori mai mult decât managerii. O explicație pentru această statistică stă în faptul că managerii sunt obișnuiți mai degrabă să fie «vânați» de recrutori și mai rar decât oricare alt segment de candidați aleg să aplice proactiv pentru un job.”,

a adăugat Bogdan Badea.

Domeniile cu cel mai mult interes pentru specialiști au fost retail-ul, construcțiile, serviciile, producția și industria alimentară, precum și serviciile, bankingul sau marketing / advertising / PR.

„Un aspect interesant în comportamentul de aplicare pe aceste două segmente este faptul că sunt mult mai puțin interesați de joburile remote decât ceilalți candidați. Astfel, dacă la nivel general media aplicărilor pentru joburile remote este undeva la 15% din totalul de aplicări, în cazul specialiștilor și managerilor procentul scade la maximum 5%.”,

a punctat Bogdan Badea.

Cei mai activi candidați pe aceste segmente au fost din București, Cluj – Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Craiova. Conform datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net, la nivel național, pentru specialiștii cu cel puțin 5 ani de experiență este de 5.000 de lei pe lună. Cu toate acestea, așteptările salariale ale acestor candidați indică un interes crescut, situându-se la 7.000 de lei pe lună.

Pe cea mai mare platformă de recrutare din România, eJobs.ro, există în prezent peste 27.000 de locuri de muncă disponibile, reflectând o ofertă variată pentru profesioniști din diverse domenii.

Lunile de vară au readus Italia și Spania în topul țărilor care caută cei mai mulți candidați români. Aceștia preferă, totuși, să aplice cu precădere pentru joburile din Olanda, Belgia și Grecia.

Potrivit ejobs, vara aceasta a venit cu o creștere de aproximativ 15% a numărului de joburi scoase în piață de angajatorii din străinătate, aproape 5.000 de locuri de muncă fiind postate, de la 1 iunie și până acum, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. „Spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, reintră în forță și destul de neașteptat Italia și Spania, țări care erau dominante de necontestat ale clasamentului până acum 5 ani, dar care, în ultimii ani, au început să coboare în top. Vara aceasta le regăsim pe locurile al treilea (Italia), respectiv al patrulea (Spania), cu oferte în domeniile sport / beauty / spa, naval / aeronautic, transport / logistică, retail și turism”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România. Spre comparație, anul trecut, Italia se afla pe locul al 7-lea, iar Spania pe locul al 14-lea.

Cele mai multe locuri de muncă noi pentru străinătate aparțin angajatorilor din Germania și Franța. Urmează Italia și Spania, după care Olanda, Grecia, Cipru, Belgia, Marea Britanie și Norvegia. „Din această listă fac parte țări care în mod tradițional vara au o creștere a volumului de angajări pentru că sunt puternic influențate de sezonul turistic. Tocmai de aceea, mai mult decât în alte perioade ale anului, vedem mai multe oferte de joburi sezoniere, chiar dacă, altfel, numărul lor nu reprezintă decât puțin peste 10% din numărul total de joburi noi”, adaugă Roxana Drăghici.

În ceea ce privește profilul candidatului pe care îl caută angajatorii din afara țării, cei mai mulți sunt interesați să angajeze din segmentul entry level (0 – 2 ani de experiență) sau fără experiență. Aproximativ un sfert dintre oferte se adresează candidaților din categoria mid-level (2 – 5 ani de experiență). Cel mai puțin căutați vara acesta au fost, până acum, specialiștii seniori (mai mult de 5 ani de experiență) și managerii. Muncitorii calificați și cei necalificați continuă să fie foarte căutați de companiile care recrutează pentru străinătate.

Dacă la capitolul joburi a fost înregistrată o creștere față de vara anului trecut, pe partea de aplicări se remarcă o scădere de aproximativ 20%, dar și o disproporționalitate între țările care postează cele mai multe locuri de muncă și țările în care vor să lucreze românii. Astfel, cele mai multe aplicări au mers către Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Franța, Marea Britanie și Irlanda. „De data aceasta, Italia prinde la limită un loc în top 10 destinații, fiind pe locul al 9-lea, în timp ce Spania nu intră nici în top 15. Rămâne această predilecție către țările din Vestul Europei, inclusiv în rândul candidaților entry level sau din categoria blue collar”, specifică Roxana Drăghici.

Cei mai dornici să lucreze în afara țării sunt candidații din segmentul de vârstă 25 – 35 de ani, urmați de cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani și cei din categoria 36 – 45 de ani. Domeniile în care vor să lucreze sunt transport / logistică, retail, turism, servicii, producție, casino / crewing, construcții și industria alimentară. „Este foarte interesant să observăm că nevoile angajatorilor din afara țării și cele ale candidaților, raportate la ideea de muncă în străinătate, sunt destul de diferite. Nu vedem o lipsă de suprapunere doar în ceea ce privește țările care fac cele mai multe angajări versus țările care atrag cele mai multe aplicări, ci și în pe tipul de joburi căutate. Astfel, dacă numărul de joburi sezoniere este destul de mic, numărul de aplicări pentru acestea este tot mai mare, semn că mulți dintre candidați plănuiesc să plece din țară pe termen scurt. În special tinerii văd o oportunitate foarte bună de a lucra pe timpul verii”, spune Roxana Drăghici. În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile aproape 34.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, aproximativ 4.000 sunt postate de angajatori din străinătate.