ELI Parks anunță construcția unui nou parc logistic în zona de vest a orașului (Calea Borșului), care va beneficia de acces direct la viitoarea șosea de centură a municipiului Oradea și de o legătură expres la autostrada A3.

Astfel, ELI Parks continuă cu succes strategia de dezvoltare la nivel național, după recenta demarare a lucrărilor de construcție la proiectele din Ploiești și București.

Noul proiect logistic include două clădiri, cu o suprafață totală de 30.000 mp. În prima fază a unității, au fost obținute autorizațiile de construire pentru 10.000 mp, urmând ca lucrările să înceapă cel târziu în această vară.

Dezvoltatorul va investi 22 de milioane de euro pentru noul parc logistic ce se adresează, atât chiriașilor din zona de producție, cât și celor din zona de logistică.

„Oradea a devenit în ultimii ani unul dintre principalele centre regionale cu potențial economic ridicat, datorită unei viziuni occidentale a autorităților. Atitudinea transparentă, pro-business a contribuit la atragerea unor investitori de calibru și ne-a determinat și pe noi să adăugăm Oradea pe harta dezvoltării ELI Parks. Ca parte din strategia ESG agreată la nivel de conducere și pe care ne propunem să o implementăm în toate proiectele viitoare, ELI Park Oradea va fi dotat cu panouri fotovoltaice, având o putere instalată de 3MW/h. Dotarea, în parteneriat cu Tesla Group, va aduce o economie scontată de 30% din consumul de energie pentru viitorii chiriași ai parcului. Totodată, inițiativa reprezintă un pas important pentru ELI Parks, marcând contribuția la conservarea mediului în care ne desfășurăm activitatea, și la dezvoltarea unui ecosistem de business sustenabil.”,

a declarat Andrei Jerca, Managing Director ELI Parks.

ELI Parks, rețeaua industrială dezvoltată de Element Group și D Craig Holding, își continuă extinderea cu două noi proiecte de spații logistice în Nord Vestul Bucureștiului, zona Buftea Chitila în apropierea viitoarei centuri A0 a Capitalei. Cele două clădiri, ELI Park 4 și ELI Park 3.3 vor avea o suprafață totală construită de 42.000 mp. ELI Park Bucharest ajungând la o suprafață totală de 140.000 mp, potrivit unui comunicat de presă.

Cele două spații logistice își vor asigura eficiența performanței ecologice a clădirilor, precum și eficientizarea consumului de energie cu 30%, datorită faptului că vor fi dotate cu panouri fotovoltaice Tesla la o capacitate de 4MW pe oră.

Lucrările de construcție pentru proiectul ELI Park 4 au început în cursul lunii decembrie 2022, iar pentru ELI Park 3.3 vor fi realizate în luna martie. Ambele proiecte vor fi livrate în această vară.

„Suntem încrezători în locația noastră care se află în plină dezvoltare și în calitatea celor două proiecte pe care le vom livra în vara anului acesta”,

a declarat Andrei Jerca, Managing Director, ELI Parks.