Federația transportatorilor spanioli FENADISMER continuă să atragă atenția asupra faptului că noua legislație din Franța care își propune să lupte împotriva schimbărilor climatice include măsuri care vor dăuna viabilității companiilor de transport și nu ține cont de faptul că acestea oferă servicii esențiale pentru cetățeni și economie.
Printre alte noutăți, reglementarea prevede eliminarea returnării unei părți din acciza pe motorină pentru camioane începând cu 1 ianuarie 2030 (în condițiile în care vânzarea de camioane diesel va fi totuși permisă până în 2040, deci transportatorii vor fi taxați mai mult timp de 10 ani), interdicția ca vehiculele ce folosesc combustibil fosili să mai circule în orașe cu peste 150.000 de locuitori începând cu 31 decembrie 2024 (totuși, disponibilitatea vehiculelor curate va fi foarte mică până atunci, deci aceste orașe vor avea mari probleme de aprovizionare cu bunuri și numeroși transportatori își vor reduce volumele) și stabilirea de ecotaxe pentru folosirea șoselelor din Franța începând din 2024. În plus, din 2030 există posibilitatea unor taxe diferențiate în funcție de motorizare și de emisiile de CO2, deci în plus față de plata unui preț mai mare pentru motorină transportatorii vor plăti și taxe de drum mai mari, în ciuda faptului că aceste taxe au crescut oricum cu peste 40% de la privatizarea companiilor care le administrează.
Asociațiile franceze ale transportatorilor s-au declarat și ele împotriva acestei legi, dar ea a fost deja aprobată de Consiliul Constituțional din Franța și de ambele Camere Legislative, ceea ce înseamnă că în curând va intra în vigoare, afectând mult dezvoltarea transportului rutier – nu numai cel prestat de companiile franceze, ci și de cele peste 30.000 de companii spaniole care fac transport internațional și au legătură cu Franța.
FENADISMER consideră că aceste măsuri se încadrează într-o cruciadă irațională și sunt departe de realitatea din transport, deci ignoră acest importanța pentru societate și pentru dezvoltarea economiei pe care o are acest serviciu. În plus, conform unor studii științifice, transportatorii emit mai puțin de 6% din cantitatea de CO2 din țară și 1% din cea globală. Faptul că operatorii francezi și nu numai vor plăti taxe mai mari nu va rezolva problema schimbărilor climatice, ci va duce la moartea lor, mai ales a celor mici.
„Biroul comun“, care reunește transportatori din Franța, țările nordice și Germania, a luat act de adoptarea pachetului „Fit for 55“ (ce prevede scăderea cu 55% a emisiilor poluante până în 2030) și de obiectivul accelerării tranziției ecologice a transporturilor, dar solicită și un pachet privind clima, cu măsuri și obiective adecvate pentru combaterea schimbărilor climatice.
În ultimii 20 de ani, arată „Biroul comun“, transportul rutier a adus deja o contribuție importantă la durabilitate și pe viitor rămâne gata pentru noile provocări ce vor veni, legate de reducerea în continuare a emisiilor de CO2. Firmele din domeniu sunt mai mult decât deschise să adopte tehnologii neutre din punct de vedere climatic imediat ce ele vor fi disponibile la prețuri competitive și însoțite de infrastructura corespunzătoare, dar trebuie evitată dubla sau tripla impunere pentru aceleași emisii de CO2, prin diverse instrumente, cum ar fi sistemul de schimb al cotelor de emisii (EU ETS), directiva Eurovinieta și directiva pentru taxarea energiei.
În plus, „Biroul comun“ mai cere ca tranziția vede să fie și o tranziție corectă, deci trebuie acordată o atenție deosebită creșterii potențiale a prețurilor energiei, pentru a se vedea dacă și consumatorii finali o pot suporta.
Sectorul public nu va putea finanța singur tranziția verde, mai arată „Biroul comun“, iar o durabilitate mai mare nu poate fi atinsă decât împreună cu sectorul privat și cu investiții masive din partea sa. Deci pentru a se respecta obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 garantând și aprovizionarea cetățenilor europeni cu produse de primă necesitate este nevoie de o industrie de transport sănătoasă din punct de vedere financiare. Și, atâta timp cât nu există o alternativă solidă la tehnologiile din prezent, costurile în creștere ale transportului nu vor ajuta acest sector să devină mai ecologic, ci doar îl vor afecta enorm, câtă vreme un camion electric costă de 3-4 ori mai mult decât unul diesel. Camioanele pe baterie pentru transport pe distanțe lungi nu vor fi, probabil, disponibile înainte de 2025, primul camion pe hidrogen nu este programat să intre în producția de serie mai devreme de 2027, deci decidenții politici trebuie să recunoască rolul pe termen scurt al combustibililor cu emisii scăzute de CO2 și al celor generați din surse ne-fosile, cum ar fi biocarburanții verzi.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit