Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Federația Națională a Transporturilor Rutiere din Franța (FNTR) reamintește la început de an care sunt dosarele europene cheie pe care le monitorizează în 2023.

Principalul vizat este Pachetul Mobilitate, adoptat în iulie 2020 și care a intrat în vigoare în toate cele 27 de state membre. Împreună cu colegii IRU de la Bruxelles și cu Comisia Europeană și cu autoritățile europene de supraveghere, FNTR monitorizează punerea lui în aplicare pe teren.

În plus, la începutul anului se preconizează că vor fi prezentate concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene (UE) cu privire la căile de atac introduse de opt state membre împotriva anumitor dispoziții ale Pachetului, în special a obligației de a aduce camionul la fiecare opt săptămâni la sediu. Iar în cazul unei decizii care nu va avantaja transportatorii francezi FNTR și aliații săi promit că rămân pregătiți să apere acest punct cheie.

Pachetul Fit for 55, ale cărui texte se află pe masa Parlamentului European și Consiliului de Miniștri, va fi și în 2023 în centrul atenției FNTR, iar schimburile vor continua cu birourile deputaților din Parlamentul European și cu Reprezentanța Permanentă a Franței cu privire la Regulamentele AFIR, TEN-T și EU-ETS, Normele Euro 7 și Impozitarea energiei. Comisia Europeană va adopta în 2023 propuneri de modificare a legislației europene, care vor fi apoi pe masa Parlamentul și Consiliul.

Greening Fret Package (Pachetul de ecologizare a mărfurilor), programat pentru adoptare în trimestrul al doilea din 2023, va include propuneri privind creșterea ponderii căilor ferate în transportul de călători și mărfuri, revizuirea Directivei privind greutățile și dimensiunile și revizuirea Directivei privind transportul combinat.

În plus, în trimestrul al treilea este planificată o revizuire a Regulamentului privind transportul animalelor vii. Reamintim că cele două țări care vor avea președinția Consiliului Uniunii Europene în 2023 sunt Suedia (în semestrul întâi) și Spania (în semestrul al doilea).